Connect with us

Evenimente

“Mother Africa”, un maraton al veseliei la Sala Palatului (galerie foto)

Sala Palatului a fost aseara gazda unui show inedit de circ, organizat de cei de la Vreaubilet.ro. “ Mother Africa”, singura trupa africana de circ, a oferit publicului roman o alternativa la clasicul spectacol de acest gen, in care oamenii si animalele impart aceeasi scena. Romania a fost ultima oprire din cadrul unui lung turneu in SUA, Noua Zeelanda, Australia si Germania.
Desi tigrii bengalezi, papagalii exotici ori maimutele capucin au lipsit cu desavarsire, cei 40 de acrobati au impresionat audienta prin ceva mult mai uimitor : talentul. “ Animalelor le sta bine in tufisuri, in salbaticie, iar oamenilor pe scena” , a spus-o chiar directorul trupei, Winston Rudalle. El este si cel care a inceput in 2006 acest proiect indraznet. S-au gandit sa se numeasca “Mother Africa”, un nume reprezentativ pentru nasterea unei mari familii, cu membrii din noua tari, cu religii si obiceiuri diferite, dar care impreuna exprima cel mai bine sufletul Africii. Ce au in comun poporul roman si toti acesti ambasadori ai veseliei? Managerul trupei a inchiriat primul cort al circului de la un cuplu romano-german, in urma cu cinci ani.

Published

on

Sala Palatului a fost aseara gazda unui show inedit de circ, organizat de cei de la Vreaubilet.ro. “ Mother Africa”, singura trupa africana de circ, a oferit publicului roman o alternativa la clasicul spectacol de acest gen, in care oamenii si animalele impart aceeasi scena. Romania a fost ultima oprire din cadrul unui lung turneu in SUA, Noua Zeelanda, Australia si Germania.

Desi tigrii bengalezi, papagalii exotici ori maimutele capucin au lipsit cu desavarsire, cei 40 de acrobati au impresionat audienta prin ceva mult mai uimitor : talentul. “ Animalelor le sta bine in tufisuri, in salbaticie, iar oamenilor pe scena” , a spus-o chiar directorul trupei, Winston Rudalle. El este si cel care a inceput in 2006 acest proiect indraznet. S-au gandit sa se numeasca “Mother Africa”, un nume reprezentativ pentru nasterea unei mari familii, cu membrii din noua tari, cu religii si obiceiuri diferite, dar care impreuna exprima cel mai bine sufletul Africii. Ce au in comun poporul roman si toti acesti ambasadori ai veseliei? Managerul trupei a inchiriat primul cort al circului de la un cuplu romano-german, in urma cu cinci ani.

Daca Rusia sau China sunt tari cu traditie in ale circului, pentru continentul African, Winston a fost deschizatorul de drumuri la acest capitol. Fost break-dancer si acrobat, el s-a retras din lumina reflectoarelor, pentru a-i invata si pe altii arta circului. Winston Rudalle si asociatul sau, Hubert Schober, au infiintat o scoala destinata tinerilor talentati, dar saraci de pe tot continental African. Acolo, celor 90 de copii li se ofera pregatire, echipamente si mancare, totul pe gratis. Viitoarelor vedete de circ li se cere ,in schimb, dedicatie si multa munca. Si nu e de mirare ca acesti tineri sunt dispusi sa petreaca ore intregi in sala de sport, daca ne uitam cu atentie la ultimele statici care arata ca 24 din 25 cele mai sarace tari sunt in Africa.

Salariu’ mic, familie mare, dar si multe succese

“ Din salariul sau, un acrobat mai are de hranit acasa inca 20-30 de persoane. Nu apuca sa agoniseaza prea mult. Ganditi-va ca un euro reprezinta echivalentul a 2000 de silingi tanzanieni. Cu banii astia, o familie poate supravietui o zi intrega, iar 100 de euro pentru o zi pe scena este o mica avere. “ Mother Africa” ne-a schimbat vietile tuturor”, a marturisit Winston Rudalle.

Nu doar banii sunt principala motivatie a invataceilor circari. Unii dintre ei ajung sa se bucure de faima internationala, cum a fost cazul Festivalului de Circ de la Paris, de acum doi ani. In urma competitiei, unul dintre acrobati a obtinut un bine meritat premiu, iar “ Mother Africa” a inceput sa fie comparata cu alte circuri faimoase, precum “ Cirque du Soleil”.

Lazarus, contorsionistul care strange de unul singur cele mai multe aplauze, a fost invitat saptamana trecuta in China, pentru a participa la un show tv. Emisiunea respectiva a fost urmarita de peste un million de chinezi, un public fin cunoscator al traditiei circului. Astazi, Lazarus a devenit o mica vedeta in Tara Soarelui Rasare.

Mai mult, trei dintre acrobatii lui Winston vor merge luna viitoare in Italia. Scopul? O demonstratie pentru Guinesse Book.

“ Seeing is believing”, acesta este crezul celor 40 de acrobati si al “ father Africa” , Winston Rudalle, care au facut si o promisiunie spectatorilor de la Sala Palatului: sa revina si anul viitor, cu trucuri diferite, dar la fel de originale.

Foto credit: goingout.ro, romania-insider.com,bondensee-woche.de, circus-mothe-africa.de

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Evenimente

„Azi comunitatea de golf din România este mai mare și mai matură”

Published

on

În toiul pregătirilor pentru organizarea primei ediții a competiției ‚PRO-AM Golf for everyone’, organizată între 8-10 Iunie’18 la Clubul de Golf Paul Tomița din Pianu de Jos, Asociația Golferilor Profesioniști din România se bucură de suportul și recomandarea pasionaților de golf.

„Golful în România a început cu descoperirea la Pianu de Jos, din întâmplare, a unui om, care spunea că a jucat de 8 ori la cupa mondială de golf profesionist. L-am întrebat dacă este o glumă și, invitându-ne în cas lui din satul Pianu de Jos jud Alba, ne-am convins că este adevărat, că în fața noastră acest octogenar era o adevărată comoară și că am putea descoperi prin el o lume inaccesibilă până atunci românilor: lumea jucătorilor de golf sau lumea golfului, noi până atunci intrând în contact cu acest sport doar prin intermediul Eurosport – care la acea vreme transmitea majoritatea competițiilor de golf din Europa Live. Acest bătrân trebuia exploatat! Dar cum să facem? Nu aveam nici teren, nici crose, nici mingi, nimic. Ne-am hotărât să luăm lecții de golf pe un islaz la marginea satului. Dacă a văzut acest interes, bătrânul Tomița, bun pedagog, spune după vreo zece lecții, văzând că progresez rapid: ‘Dacă vei mânui foarte bine această crosă chiar ai putea vedea întreaga lume datorită ei!’ Așa a aprins bătrânul Paul Tomița prima făclie care mai târziu a început să lumineze golful românesc! Ce a urmat, a fost o adevărată minune. La Pianu de Jos pe o pășune de oi am proiectat primul teren de golf 100% natural, printre stejari seculari, pe un deal, fără a avea infrastructura specifică unui teren de golf modern. Principiul care a stat la bază a fost: ‘Rugaţi-vă lui Dumnezeu să ne dea ploaie, iar noi vom tunde mereu!’ Ce nu am știut atunci era faptul că natura va face restul; unde nu am tuns, au crescut bălării, care au adus animale, care – la rândul lor – au cărat semințe de toate felurile; pe unele le-au pierdut, acestea au căzut în pământ bun și au încolțit, din ele crescând copaci! Noi am făcut puțin, restul Natura sau Dumnezeu. Acum terenul de la Pianu este o adevărată capodoperă, poate cu puțină cosmetizare unul dintre cele mai frumoase terenuri dintre toate câte există! După aceea tot mai mulți români au descoperit că a-ți petrece viața sau timpul liber jucând golf înseamnă nu numai să faci sport, este un stil de viață, natură, bucurie, sănătate, întoarcerea la lumea în care ai fost creat!” spun campionii României la golf Viorel şi Laurenţiu Coman.

Golful este pasiunea mea de aproape 20 ani. Cam de când a fost lansat Golf Club Paul Tomița şi de când a fost deschis terenul de golf de la Pianu de Jos. Am crescut împreună, alături de noi și noi generații de jucători. Azi comunitatea de golf din România este mai mare și mai matură. Dar Pianul de Jos a fost școala și referința pentru mulți dintre noi, foști membrii ai Clubului.” declară domnul Mişu Negriţoiu, Senior Advisor EY România, fost preşedinte ASF şi fost şef al ING Bank România.

PRO-AM Golf for everyone vine cu o structură de premiere unică, propunându-și să atragă maximum 22 jucători profesioniști și 88 amatori (aceștia jucând în flight-uri de 1 profesionist + 4 amatori). Pe 8 Iunie echipele se vor forma și antrena, pe 9 Iunie va fi ziua competiției (cu multe alte activări conexe pentru jucători și spectatori), ceremonia de premiere și cina festivă iar pe 10 iunie profesioniștii vor juca amical cu amatorii, vor susține workshop-uri și vor juriza o competiție pentru juniori.

Evenimentul este organizat cu sprijinul Alpin57Lux, partenerii media fiind Agerpres, Cariere, Centrul De Informare și Promovare Turistică Alba Iulia, Cronica Română, DCNews, Doingbusiness.ro, GolfinRomania.ro, Național TV, National24Plus, NationalFM, Manager Express, New Edition News, Radar de Media, Radio România, Rol.ro, România Liberă, Transilvania Business, Turnul Sfatului, Urbea Mea.

Mai multe detalii despre eveniment și înscrierea în competiție pe pagina Facebook şi www.professional-golf-romania.ro

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Evenimente

Alexandra Velniciuc prezintă Gala Operetei Românești

Published

on

Actrița Alexandra Velniciuc a acceptat invitația de a prezenta “Gala Extraordinară a Operetei Românești”. Cunoscută publicului de pe scenele Teatrelor Metropolis și Elisabeta și, de asemenea, îndrăgită de telespectatori ca prezentator a numeroase emisiuni, Alexandra Velniciuc vine alături de echipa Operetei bucureștene.

Pe 20 mai, de la ora 18:30, spectacolul – eveniment dedicat Centenarului Marii Uniri vă va încânta cu peste 30 de arii celebre din operetele compozitorilor români. Tradiția, cultura și folclorul se împletesc într-un spectacol de colecție dăruit publicului, cu mult talent și pasiune, de echipa Teatrului Național de Operetă și Musical “Ion Dacian”.

Vă așteptăm pe 20 mai, de la ora 18:30 la Palatul Național al Copiilor – sala mare, să ne bucurăm împreună la “Gala Extraordinară a Operetei Românești” de cele mai valoroase creații ale compozitorilor români în interpretarea grandioasă a soliștilor, orchestrei, corului și baletului Teatrului Național de Operetă și Musical “Ion Dacian”.

 

Cele mai reprezentative momente muzicale din următoarele operete românești:

-„Lăsați-mă să cânt” și „Lysistrata” de Gherase Dendrino

  • „Plutașul de pe Bistrița” și „Ana Lugojana” de Filaret Barbu
  • „Soarele Londrei”, „Culegătorii de stele”, „Leonard” și „Răspântia” de Florin Comișel

  • „Eternele iubiri” și „Valurile Dunării” de George Grigoriu

  • „Fântâna Blanduziei” de Cornel Trăilescu

  • „Anton Pann” de Alfred Mendelsohn

și celebrul vals „Valurile Dunării” de Iosif Ivanovici în variantă de soprană.

 

La acest eveniment vor interpreta solistele:

Doina Scripcaru, Bianca Ionescu-Ballo, Silvia Șohterus-Mărăscu, Tina Munteanu, Patricia Seymour, Gabriela Daha, Mediana Vlad, Daniela Bucșan, Gladiola Nițulescu-Lamatic, Mioara Manea-Arvunescu, Amelia Antoniu, Virginia Stamate-Simulescu, Raluca Ciocă

și soliștii:

Alfredo Pascu, George Ionuț Vîrban, Alexandru Constantin, Andrei Pleșca, Stefan Popov, Bogdan Lupea, Valentino Tiron, Marius Mitrofan, Orest Pâslariu-Ranghilof, Mihnea Lamatic, Daniel Madia, Florin Budnaru, Cătălin Petrescu.

 

Costumele populare din cadrul spectacolului vor fi puse la dispoziție de Flori de ie, prin amabilitatea doamnei Cristina Chiriac.

 

Biletele pot fi achiziţionate online, pe www.startickets.ro și în reţeaua de magazine Startickets.ro:

B-dul Tineretului Nr. 8 – 10, Casa de bilete a Palatului Naţional al Copiilor, Bucureşti

Calea Dorobanţi nr. 62, apt. 5

Mai multe detalii legate de spectacolele noastre găsiți pe: www.opereta.ro

 

Parteneri: Agerpres, Evenimentul zilei, Capital, Șapte seri, Radio România Cultural, București FM, România Liberă, DC News, Radar de Media, societateamuzicală.ro, mklasica.ro, eva.ro, ArtOut, Grădina Botanică „Dimitrie Brândză”, Universitatea București, goingout.ro, inoras.ro, iqool.ro.

Sponsori: Bucuria, ookee.ro.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Evenimente

Uniunea Cineaştilor din România a anunţat nominalizările la Premiile UCIN 2018

Published

on

Ajunsă la cea de-a 46-a ediție, Gala Premiilor UCIN 2018, unul dintre cele mai așteptate evenimente ale anului, va avea loc pe 28 mai 2018, la Teatrul Național București și va fi în sine un spectacol, reunind pe scenă si pe covorul roșu, într-un cadru deosebit și original, mari nume ale cinematografiei și televiziunii românești.

Gala Premiilor Uniunii Cineaștilor din România, devenită unul dintre evenimentele marcante ale anului, își propune să celebreze și să sprijine valorile cinematografiei prin premierea tuturor celor care în anul precedent au excelat în acest domeniu, au reprezentat România în lume și au adus o contribuție importantă în industria cinematografică. Evenimentul exclusivist va avea peste 500 de invitați de renume – personalități, vedete și oameni de cultură, de cinema și de televiziune. Programul va fi o surpriză atât pentru publicul din sală cât și pentru telespectatori, întregul spectacol fiind înregistrat și difuzat de Televiziunea Română.

 

Nominalizările celei de-a 46-a ediții a Galei Premiilor UCIN sunt:

 

Marele Premiu si Trofeul Uniunii Cineastilor

Fixeur, regia Adrian Sitaru

Ana, mon amour, regia Călin Peter Netzer

Un pas în urma serafimilor, regia Daniel Sandu

 

Premiul Special al Juriului

Ana, mon amour, regia Călin Peter Netzer

Perfect sănătos, regia Anca Damian

Breaking News, regia Iulia Rugină

 

Premiul pentru regie

Daniel Sandu pentru filmul Un pas în urma serafimilor

Călin Peter Netzer pentru filmul Ana, mon amour

Adrian Sitaru pentru filmul Fixeur

 

Premiul pentru scenariu

Daniel Sandu pentru filmul Un pas în urma serafimilor

Dan Chişu pentru filmul Aniversarea

Anca Miruna Lăzărescu pentru filmul La drum cu tata

 

Premiul pentru imagine

Andrei Butică pentru filmul Ana, mon amour

Oleg Mutu pentru filmele Perfect sănătos, Vara s-a sfârşit

Pătru Păunescu pentru filmele Limba paternă, Portrete în pădure

 

Premiul pentru costume

Cireşica Cuciuc pentru filmul Un pas în urma serafimilor

Doina Levintza şi Adina Bucur pentru filmul 6,9 pe scara Richter

Velica Panduru pentru filmul Aniversarea

 

Premiul pentru decor

Andreea Popa pentru filmul 6,9 pe scara Richter

Călin Papură pentru filmul Octav

Alexandra Alma Ungureanu pentru filmul Perfect sănătos

 

Premiul pentru interpretare feminina

Ela Ionescu pentru rolul Ana din filmul Dimineaţa care nu se va sfârşi

Diana Cavallioti pentru rolul Ana din filmul Ana, mon amour

Ana Radu pentru rolul Meda din filmul Meda sau partea nu prea fericită a lucrurilor

Voica Oltean pentru rolul Simona din filmul Breaking News

 

Premiul pentru interpretare masculina

Mircea Postelnicu pentru rolul Toma din filmul Ana, mon amour

Anghel Damian pentru rolul Andrei din filmul Perfect sănătos

Aaron Tudor Istodor pentru rolul Radu din filmul Fixeur

 

Premiul pentru interpretare feminina rol secundar

Diana Spătărescu pentru rolul Anca din filmul Fixeur

Ana Ciontea pentru rolul Maria din filmul Mariţa

Amalia Ciolan pentru rolul Maria din filmul Offstage

 

Premiul pentru interpretare masculina rol secundar

Ali Amir pentru rolul Aid din filmul Un pas în urma serafimilor

Emanuel Pârvu pentru rolul Sandu din filmul Aniversarea

Adrian Văncică pentru rolul din filmul Ultima zi

 

Premiul pentru montaj

Cătălin Cristuţiu pentru filmele Breaking News si 6,9 pe scara Richter

Dana Bunescu pentru filmul Ana, mon amour

Ștefan Pârlog pentru filmul Meda sau partea nu prea fericită a lucrurilor

 

Premiul pentru coloana sonora

Mihai Oraşanu pentru filmele Portrete în pădure şi Lovesc, deci exist

Frederic Thery pentru filmul Perfect sănătos

Florin Tăbăcaru pentru filmul Breaking News

 

Premiul pentru muzica originala „Adrian Enescu”

Marius Leftărache pentru filmul Un pas în urma serafimilor

Mihai Pocorschi pentru filmul Meda sau partea nu prea fericită a lucrurilor

Vladimir Cosma pentru filmul Octav

 

Premiul pentru scurt metraj de fictiune

Andrei Huţuleac pentru filmul Offstage

Adrian Silişteanu pentru filmul Scris/Nescris

Conrad Mericoffer pentru filmul Cand afară ninge

 

Premiul pentru film documentar de lung si scurt metraj

Andrei Teodorescu pentru filmul Muzică de petrecere

Francisc Mraz pentru filmul Combinat de ateliere

Andrei Dăscălescu pentru filmul Planeta Petrila

 

Premiul pentru film de animatie

Sergiu Negulici pentru filmul Splendida moarte accident

Ioachim Stroe pentru filmul Cord

Serghei Chiviriga pentru filmul Cel mai bun client

 

Premiul pentru film de televiziune

Liviu Tofan pentru filmul Braşov 1987. Doi ani prea devreme

Ruxandra Țuchel pentru filmul Memoria fluturilor

Andreea Știliuc pentru filmul Provenţa, paradisul posibil

 

Premiul de debut Opera Prima „Alexandru Tatos”

Emanuel Pârvu pentru filmul Meda sau partea nu prea fericită a lucrurilor

Cristi Iftime pentru filmul Mariţa

Daniel Sandu pentru filmul Un pas în urma serafimilor

 

Premiul pentru machiaj

Dana Roşeanu pentru filmele Aniversarea, Breaking News

Bianca Boeroiu pentru filmul Un pas în urma serafimilor

Christina Paul şi Heike Erstfeld pentru filmul Ana, mon amour

 

In 2018 Uniunea Cineaștilor din România sărbătorește 55 de ani de la înființare. Asociația Cineaștilor din România a luat naștere în anul 1963, la inițiativa unor cineaști legendari precum Victor Iliu, Ion Popescu Gopo, Mihnea Gheorghiu, Liviu Ciulei, Paul Călinescu și Mircea Drăgan. In 1990, asociația a devenit Uniunea Cineaștilor din România, iar din 1972, Uniunea a început să decerneze anual premii, prin intermediul galelor UCIN care recompensează performanțele cinematografice ale anului anterior.

 

Gala Premiilor UCIN 2018 este un eveniment organizat de Uniunea Cineaștilor din România în parteneriat cu Centrul Național al Cinematografiei, proiect finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale. Evenimentul este produs de ASIS Mapamond și Revolver Events, co-producător Televiziunea Română – TVR3.

Parteneri media: Agerpres, Libertatea, România Liberă, Viva, Unica, Avantaje, Economistul, FILM, Radar De Media și EVA.ro

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement

Abonează-te la RADAR!

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement

Trending