HomeTELEVIZIUNEEmisiuni100 de locuri de salvat din România, la Antena 3

100 de locuri de salvat din România, la Antena 3

„100 de locuri de salvat din Romania” este o campanie lansată de echipa emisiunii „Secvenţial” care îşi propune să recupereze din uitare, ruine sau nepăsare, locuri importante din ţara noastră.
 
Pe pagina de Facebook dedicată acestei campanii, http://www.facebook.com/100DeLocuriDeSalvat, telespectatorii, împreună cu echipa emisiunii, pot întocmi o listă a monumentelor, siturilor naturale, muzeelor, obiectivelor sociale, culturale şi economice pe care fiecare le socoteşte demne de a fi recuperate, renovate, reînviate.
 
Duminică seara, la Antena 3, Adrian Ursu a prezentat câteva poveşti ale unor astfel de colţuri de Românie. Prima dintre acestea a fost demolarea Mănăstirii Văcăreşti, unul dintre edificiile care ar fi putut sta foarte bine în rând cu cele ale civilizaţiei europene. Casa în care a locuit Spiru Haret a fost cel de-al doilea obiectiv propus, o locuinţă monumentală cu o arhitectură specială, lăsată ca muzeu de soţia lui, dar care, din păcate, a ajuns în mâna unei societăţi care doreşte să ridice un ansamblu de 7 etaje în locul acesteia.
 
Realizatorul emisiunii a continuat cu un material despre castelul Bei, din Treznea, judeţul Sălaj. Cea mai vizibilă degradare a unui monument istoric o găsim aici. În mai puţin de 8 luni, zidurile castelului au căzut unul câte unul, sub asediul vremii, al nepăsării şi incompetenţei. Ultima propunere din ediţia de duminică a emisiunii a fost staţiunea balneară Borsec, staţiune care ar fi putut deveni profitabilă, însă statul român a ales să nu investească nimic.
 
Scopul acestei campanii este determinarea autorităţilor să finanţeze renovarea sau recuperarea respectivelor situri, să mobilizeze voluntari sau să găsească soluţii de parteneriat pentru a le reda viaţă.

Lasa un comentariu aici!

Written by

dorin.huntai@radardemedia.ro

Ma puteti contact pe e-mail.

No comments

Lasă un răspuns