Cea de-a 38-a editie a Festivalului National de Muzica Usoara Mamaia 2008, care s-a incheiat duminica seara, a fost castigata de galateanca Irina Popa, concurenta la sectiunea Interpretare.
Una dintre noutatile editiei din acest an a festivalului de la Mamaia a constat in faptul ca Marele Trofeu nu a mai fost acordat unuia dintre cistigatorii premiului I de la sectiunile Interpretare sau Creatie, ci concurentului care a reusit sa cumuleze cel mai mai mare punctaj.
Astfel, Trofeul Mamaia 2008, constand intr-un autoturism Skoda, a fost castigat de galateanca Irina Popa, care a interpretat piesa “Pentru dragostea ta”, compusa de Adrian Ordean.
La sectiunea Interpretare, premiul I a fost castigat de Minodora Dedis, din Galati, locul al II-lea i-a fost acordat Ralucai Nistor, din Deva, iar pe locul al III-lea s-a clasat Ligia Moldovan, din Cluj.
Pe locul I la sectiunea Creatie s-a situat piesa “Da-mi o bere”, muzica Mihai Alexandru. Pe locul al II-lea s-a clasat piesa “Viata in doi”, semnata de Dan Helciug, iar locul al III-lea a revenit piesei “Prima zi fara tine”, compusa de Sergiu Daraban.
Premiul de popularitate a fost castigat de Brigitta Balogh, care a interpretat piesa “Spune-mi daca vrei”, compusa de Gabriel Baruta, premiul “In memoriam Teo Peter” a ajuns la trupa Conexiuni, iar premiul Fundatiei “Ion Voicu” i-a revenit compozitorului Viorel Gavrila, cel care a dirijat big band-ul festivalului.
Premiul presei a fost obtinut tot de castigatoarea Trofeului Mamaia 2008, Irina Popa. Societatea Romana de Radiodifuziune a oferit premiul special la sectiunea Creatie melodiei “Du-ma”, compusa de Marian-Bogdan Tascau, in timp ce premiul special la sectiunea Interpretare a fost acordat Oanei Nicut, din Dolj.
Gala laureaţilor a festivalului Mamaia i-a adus pe Cei mai buni interpreţi şi creatori de muzică uşoară ai momentului pe podiumul festivalului si au primit recunoaşterea juriului. Organizatorii consideră că a fost cea mai reuşită ediţie a acestui eveniment de tradiţie de pe litoral. Evenimentul a fost trasmis in direct pe TVR 1 si TVR International, astfel a fost psobila vizionarea festivalului in toata lumea.
Sursa: Mediafax , www.tvr.ro
Organizatorii Festivalului International de Muzica „Cerbul de Aur”, care va avea loc in perioada 3 – 8 Septembrie la Brasov, au anuntat ca in acest an costul biletelor de intrare va fi mai mic decat la editiile precedente, iar numarul locurilor disponibile va cadea de la 6.000 cate au fost in anii anteriori la 4.090.
Astfel, pentru serile de festival preturile vor fi de 70, 50 si 30 de lei, iar pentru cele doua seri de concerte folclorice costul unui bilet va fi de 40 de lei in prima seara si 20 de lei in a doua seara.
In data de 15 August, Firma Instant Metal Beton va incepe montarea in Piata Sfatului a intregului amplasament pentru festival – scena, cabine, centru de presa.
O alta noutate a acestei editii o reprezinta faptul ca nu va mai exista montat pe scena decorul traditional.
Anul acesta se va folosi, la fel ca la toate festivalurile internationale, spectacolul de lumini, care va crea impresia unui decor foarte bine realizat si chiar real.
Intregul amplasament va avea o suprafata de 4.500 de metri patrati.
„Din dialogul dintre conducerea Primariei Brasov si TVR s-a ajuns la concluzia ca 6.000 de locuri pentru spectatori ar fi prea mult, asa ca in acest an vor fi amenajate 4.090 de locuri. Acestea vor fi mai aerisite, creand un alt confort spectatorilor. Oricum, niciodata, statistic vorbind, nu au fost ocupate toate cele 6.000 de locuri”, a explicat Tiberiu Carstea, directorul firmei Instant Metal Beton, cea care de dupa 1990 a realizat toate amplasamentele Festivalului „Cerbul de Aur”.
Puncte de vanzare a biletelor :
Program: 9:00-13:00, 15:00-19:00
Piaţa Sfatului
- locaţia Catedrala
Str Mureşenilor
– locaţia Rectorat
Str Republici
– locaţia Modarom
Cartier Steagu
– locaţia Orizont 3000
Poiana Braşov
– locaţa parcarea mare