Costurile de pregătire şi organizare a concursului Eurovision 2009, ce va avea loc la Moscova, se vor ridica la un miliard de ruble (30 de milioane de euro), potrivit anunţului făcut astăzi de vicepremierul Rusiei, Aleksandr Jukov, informează kommersant.com
Aceste fonduri au fost incluse în bugetul Federaţiei Ruse pentru 2009, iar Moscova va acorda oricum şi sume suplimentare, a declarat vicepremierul Jukov. Concursul Eurovision va avea loc în perioada 9 – 16 mai, în Complexul Sportiv Olympiisky, iar postul de televiziune Channel One va transmite evenimentul.
Moscova a câştigat în luna iulie disputa cu oraşul Sankt Petersburg pentru găzduirea concursului Eurovision. Potrivit declaraţiilor lui Jukov, Olympiisky se potriveşte mai bine din punctul de vedere al dotărilor tehnice, deoarece are suficient spaţiu pentru un public de 25.000 de persoane şi poate să găzduiască mai uşor anumite zone special amenajate, precum centrul de presă. Moscova va fi timp de o săptămână gazda tuturor oaspeţilor concursului Eurovision, perioadă în care aproximativ 2.000 de jurnalişti sunt aşteptaţi să prezinte acest eveniment, care va fi urmărit de peste 100 milioane de telespectatori.
Rusia a câştigat dreptul de a organiza ediţia Eurovision 2009 după ce Dmitri Bilan a câştigat concursul din acest an, organizat în Serbia. Cel mai recent sondaj de opinie a arată că 43% dintre ruşi au preferat ca Moscova să organizeze concursul Eurovision, comparativ cu cei 18% care au preferat ca el să aibă loc în Sankt Petersburg.
ARTICOLE SIMILARE:
- Eurovision 2009
- S-a dat startul pentru Eurovision 2009
- GEORGIA SI-A ALES REPREZENTATII EUROVISION 2009
- RUSIA SI-A DESEMNAT REPREZENTANTUL PENTRU EUROVISION
- ROMANIA PE POZITIA 14 IN PRIMA SEMIFINALA LA EUROVISION 2009
- Tu cu cine votezi la Eurovision 2009?
- Finala Eurovision 2009 in direct de la Moscova, live la TVR 1
- Cine căştigă Eurovision 2009?
- Audiente Eurovision 2009: 2,6 milioane de telespectatori
- Eurovision Oslo 2010: Concursul va avea un buget de 24 milioane de euro














