Connect with us

ALL MEDIA

7 noiembrie. Aniversare GIULIA ANGHELESCU, cântăreața împlinește 30 de ani

Giulia Anghelescu s-a născut pe 7 noiembrie 1984, în Galați.

RADAR DE MEDIA îi urează „La mulți ani!”

Published

on

 

Giulia Anghelescu s-a născut pe 7 noiembrie 1984, în Galați.

RADAR DE MEDIA îi urează „La mulți ani!”

Giulia a pășit prima oară pe scenă la 6 ani, la spectacolul-emisiune pentru copii Tip Top Minitop. În acea vreme, prezentator era regretatul Ioan Luchian Mihalea. Tot în 1995, Giulia și-a lansat prima casetă cu melodii compuse de Adrian Ordean și Mihai Ochiu.

În ’96, a făcut parte dintr-un trio feminin, iar în 1998, când clubul Giulia și-a închis porțile, a devenit prezentatoarea unei emisiuni TV dedicată adolescenților.

În același an, au urmat alte succese: a câștigat preselecția pentru Școala Vedetelor și și-a înființat un alt trio, din care făcea parte Monica Andrei, viitoare componentă a trupei Candy și Andreea Antonescu de la fostul Andre. Din păcate, formula nu a fost menită să reziste, foarte curând, fetele s-au despărțit. În martie, 2000, Giulia s-a gândit să-și viziteze un prieten din copilărie: Laurențiu Duță.

Inițial, Giulia își dorea un material solo, dar Laurențiu i-a propus altceva: un nou trio, așa a ajuns Giulia la Candy. Începând din anul 2002, Giulia se mută în București și absolvă Colegiul „Gheorghe Lazăr”. Ulterior, s-a înscris la cursurile Facultății de Sociologie – Psihologie din cadrul Universității „Spiru Haret”.

În anul 2004 Giulia renunță la trupa Candy optând pentru o carieră solo. Imediat lansează și primul album solo intitulat „Giulia”, de ziua ei, pe 7 noiembrie 2004.

În octombrie 2004, Giulia devine co-prezentatoare la emisiunea „Cool-Mea Distracției”, la TVR2, ulterior fiind unic prezentator al emisiunii „Kiss Adventure” de la Prima TV. Giulia, alături de Andu Câmpu, a prezentat emisunea „Kiss my way”, de la Kiss FM. Cel de al 2-lea album a fost lansat în vara lui 2006 si s-a numit „Fluturi”.

Albumul este unul matur, venind cu o schimbare în viața Giuliei, care renunță la atitudinea de adolescentă rebelă, alegând să se transforme într-o domnișoară visătoare. Piesele de pe album reușesc să surprindă un puzzle din viața artistei.

În 2008, este lansat cel de-al treilea album solo al Giuliei, intitulat „Primul Pas”. De pe acest album, este promovată piesa „Te-am ales”, un featuring cu Gabriel Huiban. Tot în 2008, artista participă la show-ul TV „Dansez pentru tine”, unde se clasează pe primul loc reușind astfel să câștige Trofeul Viselor. Începând cu 2009, devine solista trupei DJ Project, cu care lansează 3 piese care în scurt timp vor ajunge să ocupe locuri fruntașe în topurile de specialitate („Nu”, „Regrete” și „Mi-e dor de noi”).

În 2011, Giulia declară în mod oficial că este însărcinată. În această perioadă lansează și videoclipul piesei „Vorbe Goale”, un clip care marchează relansarea carierei sale solo. În 2012, apare noul album „Un om cu un pian”, de pe care este extrasă ca single piesa cu același nume.

Giulia este căsătorită cu Vlad Huidu și au împreună o fiică, Antonia. Acum 3 zile, presa a scris cum că frumoasa artistă este însărcinată din nou.

Sursa articol

Lasa un comentariu aici!

ALL MEDIA

Competiția de fotografie Next Image va avea loc în Europa Centrală și de Est și țările nordice

Published

on

 

Huawei, lider în tehnologie și inovație la nivel global, lansează competiția de fotografie Next Image Mobile Photography Contest, oferindu-le posibilitatea tuturor pasionaților de fotografie cu smartphone-ul să își împărtășească viziunea asupra lumii moderne cu ajutorul propriului limbaj și al sistemului avansat de cameră care pune în lumină fotografia inteligentă. Fotografiile pot fi înscrise în competiție în perioada 09 iulie 2018 -20 august 2018.

Pasionații de fotografie își pot înscrie cadrele pe platforma dedicată competiției – http://campaign.consumer.huawei.com/ro/, în șase categorii care au ca scop explorarea limitelor expresiei vizuale: Faces, Good Night, Hello, Life!, Check-In, Nature și Story Board. Fotografiile înscrise vor fi prezentate într-o galerie online și vor face subiectul unui vot public, până pe data de 28 august 2018. În săptămâna următoare, membrii juriului internațional vor alege câștigătorii din rândul primelor 50 cele mai votate fotografii din fiecare categorie. Juriul este format din:

  • Yanmin Wang – Președinte Huawei Consumer Business Group Huawei Europa Centrală și de Est și țările nordice
  • Dominic Bracco – Fotograf oficial National Geographic
  • Alex Lambrechts – Fotograf certificat Leica
  • Tomasz Lazar – Laureat World Press Photo
  • Bobby Anwar – Fotograf danez
  • Gal Gadot – Actriță, imaginea seriei Huawei P20

 

Primele 50 de fotografii din clasamentul Europei Centrale și de Est și țărilor nordice vor fi, de asemenea, înscrise în competiția globală Next Image.

„Am considerat întotdeauna camerele drept o caracteristică principală a smartphone-urilor noastre și ne bucurăm să vedem că, odată cu cea mai nouă tehnologie disponibilă, oamenii pot surprinde imagini la o calitate superioară. Iar odată cu lansarea competiției Next Image sperăm să oferim șansa acestei noi generații de fotografi să își găsească inspirația”, a declarat Zachary Jianglinchao, Country Manager Huawei Romania.

„Smartphone-urile fac posibil un nou tip de fotografie, unul care ne permite să fim mai spontani și creativi, mult mai confortabil pentru persoana aflată în spatele camerei. Cred cu tărie că telefoanele care îmbină viziunea fiecăruia dintre noi cu o cameră avansată pot fi folosite ca mediu de exprimare artistic, ajutându-ne să schimbăm modul în care vedem lumea. Această competiție ne oferă ocazia să interacționăm cu tot ceea ce ne înconjoară și să explorăm limitele creativității noastre”, a declarat Vlad Eftenie, ambasadorul competiției Next Image în România.

Premiul pentru câștigătorii fiecărei categorii va consta în câte un Matebook X, publicarea fotografiei în revista National Geographic și suma de 2,000 euro. Ocupanții locurilor doi și trei vor primi câte un smartphone Huawei P20 Pro, respectiv un Huawei P20. Nu în ultimul rând, juriul va acorda un titlu Grand Prix, al cărui premiu va consta într-un Matebook X, publicarea fotografiei câștigătoare în revista National Geographic, suma de 10,000 euro și șansa de a participa, în luna septembrie, în Italia, la o expediție fotografică de 10 zile, organizată de National Geographic.

Odată cu introducerea primei camere duale pe un smartphone, pentru modelul P9, Huawei a stabilit un nou standard în industria camerelor prezente pe dispozitivele mobile. Acum, aproape trei ani mai târziu, compania face același lucru cu lansarea Huawei P20 Pro, primul smartphone care folosește un sistem triplu de lentile, alături de un sistem avansat de inteligență artificială (AI) care îmbunătățește calitatea imaginilor și sparge barierele fotografiei. Combinând datele primite de la toți cei trei senzori, P20 Pro oferă o calitate fără precedent a imaginilor în condiții de lumină scăzută sau contrast ridicat.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

ALL MEDIA

Statiile tv ale Antena TV Group S.A. si Antena 3 S.A. raman in grilele UPC si FOCUS SAT si dupa iesirea din “must carry”

Published

on

 

Posturile de televiziune Antena 1, Antena 3, Antena Stars, Happy Channel si ZU TV vor continua sa fie distribuite neintrerupt, in retelele UPC si pe platforma DTH Focus Sat, in baza parteneriatului stabil si de lunga durata pe care Antena TV Group S.A. si Antena 3 S.A. il au cu UPC Romania SRL si cu Focus Sat Romania SRL.

In luna iunie 2018 trustul INTACT a anuntat iesirea posturilor sale tv din “must carry” si incheierea unui parteneriat cu grupul RCS& RDS pentru acordarea dreptului de retransmitere a programelor tv.

Canalele Tv Antena 1, Antena 3, Antena Stars, Happy Channel si Zu Tv vor mai putea fi receptionate in curand doar in retelele distribuitorilor care doresc incheierea unui contract de retransmisie.

In acest moment, astfel de contracte sunt semnate cu societatile RCS & RDS, UPC, Focus Sat, Orange si alte societati de distributie cu acoperire locala si regionala. De asemenea, exista discutii cu ceilalati distribuitori de programe tv cu scopul incheierii contractelor de distributie.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

ALL MEDIA

Intact Media Group semneaza cu Ringier Sportal tranzactia legata de brandul Gazeta Sporturilor

Published

on

 

Intact Media Group si Ringier Sportal (joint venture intre Ringier Romania si Sport Media Group din Bulgaria) au ajuns la un acord in tranzactia legata de brandul Gazeta Sporturilor (gsp).

Tranzactia include editiile print (cu o medie de vanzari de 20.000 exemplare zilnic) si online (cu 3.5 milioane unici lunar) si asigura transferul echipei.

„Ma bucur ca am reusit sa castigam loialitatea unei audiente de sport semnificative si sa cream un brand foarte puternic – Gazeta Sporturilor. In acest moment, intrucat strategia noastra este sa ne concentram pe business-ul nostru principal de televiziune, radio si digital, am considerat ca Ringier este cel mai bun loc pentru a pastra calitatea gsp, a ii asigura dezvoltarea si a integra echipa. Sunt multumita ca am ajuns la un acord benefic pentru toate partile implicate si le doresc tuturor mult succes.”, a explicat Camelia Voiculescu, Presedinte Intact Media Group.

“Ne vom asigura ca GSP.ro isi va consolida pozitia de leader pe piata portalurilor de sport din Romania”, spune Robin Lingg, Membru al Boardului Executiv al Ringier AG.”Vom extrage toate sinergiile rezultate din punerea laolalta a operatiunilor de media ale Ringier, a expertizei digitale a Sportal Media Group si a continutului de inalta calitate al Gazetei, pentru a atinge impresionante noi standarde”.

Tranzactia va fi finalizata dupa aprobarea din partea Consiliului Concurentei.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement

Trending