Connect with us

Proiecte

A doua conferință anuală de rețea IMI PQ Net România s-a bucurat de un real succes!

Published

on

Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS), în parteneriat cu Autoritatea Națională pentru Calificări şi Asociaţia „Institutul pentru Politici Sociale” a organizat în data de 20 septembrie a.c. în incinta Complexului Doina din Neptun, cea de-a doua Conferinţă anuală de Retea IMI PQ.

Evenimentul IMI PQ s-a desfășurat sub auspiciile schimbului de bune practici la nivel european în ceea ce privește implementarea și dezvoltarea sistemului IMI și s-a bucurat de participarea unui public de specialitate numeros.

Conferința de Rețea s-a adresat în exclusivitate membrilor Grupului de lucru IMI PQ NET Ro, reprezentanți ai Autorităților Competente actuale și potențiale din sistemul IMI, respectiv ministere, agenții, asociații profesionale și comitete sectoriale.

 

Temele abordate în cadrul evenimentului au vizat:

– stadiul implementării proiectului IMI PQ NET Ro – Andrei Linu, Manager proiect;

-prezentarea Rețelei IMI PQ- Cristian Alexandrescu, Lider partener Asociația Institutul pentru Politici Sociale;

– implementarea sistemului IMI la nivel național și european – Alexandru Chiuță, reprezentant MECTS;

– rolul Ministerului Afacerilor Europene (MaEur) în implementarea sistemului IMI în România- Claudia Secu, Coordonator Național IMI – România;

–  prezentarea Centrului Solvit România- Romulus Bena, Reprezentant MaEur.

 

Conferința s-a bucurat de prezența Coordonatorului Național IMI din Regatul Olandei în persoana dlui Joachem Sprenger și a reprezentantului Colegiului General al Medicilor din Regatul Unit, Dl. Mathew Maltby care au susținut prezentări tematice.

Un punct distinct pe agenda evenimentului l-a constituit prezentarea dlui Vincențiu Cuc, expert MECTS, cu privire la oportunitatea realizării și dezvoltării Platformei Support TIC a proiectului, instrument de lucru care vine în sprijinul activităților zilnice ale experților din cadrul Autorităților competente, în raport cu implicarea acestora în implementarea sistemului IMI PQ.

Evenimentul s-a desfășurat în cadrul proiectului strategic ”Reţeaua Autorităţilor Competente pentru Calificările Profesionale din România (IMI PQ NET România)”, proiect cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

Proiectul IMI PQ NET România susţine iniţiativa Comisiei Europene privind dezvoltarea Sistemului de informare a pieţei interne (IMI), prin desfăşurarea unor activităţi de sprijin la nivel naţional adresate partenerilor sociali (agenţii şi organizaţii guvernamentale, asociaţii profesionale, organizaţii ale societăţii civile) şi facilitarea unei comunicări eficiente cu organizaţiile similare din Uniunea Europeană şi Spaţiul Economic European (SEE), prin intermediul platformei informatice IMI.

 

Pentru detalii şi informaţii suplimentare:

 

Andrei Bogdan LINU

Manager proiect

tel.: 40726 384 621

e-mail: andrei.linu@medu.edu.ro

www.imipqnet.ro

 

Lasa un comentariu aici!

Pentru orice fel de informații ma puteți contacta pe e-mail! La 1 februarie dam startul primei etape de votare la Premiile RADAR DE MEDIA 2018!

Advertisement
Loading...
Click to comment

Lasă un răspuns

ALL MEDIA

TVR, gazdă a şedinţei Comitetului Executiv Circom Regional

Published

on

Foto Credit: TVR

20 de profesionişti ai unuia dintre cele mai importante foruri media din Europa discută la Bucureşti despre teme de interes pentru televiziunile publice.

Televiziunea Română găzduieşte, vineri, 16 februarie 2018, la invitaţia conducerii TVR, Doina Gradea, Director General Interimar, şedinţa Comitetului Executiv Circom Regional – Asociaţia televiziunilor regionale din Europa.

Aceasta este una dintre întâlnirile anuale importante ale asociaţiei, care reuneşte 376 de staţii de televiziune regionale din 38 de ţări.

La reuniunea de la Bucureşti participă 20 de membri marcanţi ai Comitetului Executiv Circom Regional, manageri ai unor prestigioase televiziuni publice din Europa, cum ar fi BBC – Marea Britanie, NOS – Olanda,  RTBF – Belgia, France Televisions – Franţa, SVT – Suedia, TVE- Spania, NRK- Norvegia, RTS- Serbia, HRT – Croaţia, RAI- Italia.

Temele dezbătute reflectă preocupări importante ale organizaţiei, dar şi aspecte de interes general pentru televiziunile publice, precum formatele de succes, audienţa, poziţionarea televiziunilor regionale în context naţional, programul de training pe anul în curs, organizarea Conferinţei anuale şi competiţia Prix Circom etc.

 

„Este un semnal adresat comunităţii internaţionale de profil că TVR este pregătită să-şi  recapete rolul activ pe plan internaţional, după o îndelungată perioadă, în care lipsurile financiare au grevat puternic activitatea TVR, atât pe plan intern, cât şi extern. Circom Regional aduce beneficii mari Televiziunii Române şi sperăm că după această reuniune, care repoziţionează organizaţia noastră pe piaţa media internaţională, beneficiile pentru TVR Bucureşti, dar mai ales pentru staţiile regionale, să crească. În acelaşi timp, ne dorim să fim mai vizibili pe piaţa media internaţională, cu producţii tv de calitate, pe care vrem să le înscriem în competiţia Prix Circom”, a declarat Elena Spanily, coordonator naţional, membru al Comitetului European al Circom Regional, coordonator cu atribuţii de director Departamentul Relaţii Internaţionale TVR.

 

Evenimentul se bucură de prezenţa unor nume cu prestigiu în peisajul audiovizual european: Preşedintele CIRCOM Regional, Tone Kunst – Norvegia, Secretarul General Fernando Ojea – Spania și Preşedintele Prix CIRCOM, David Lowen din UK.

Televiziunea Română este membru Circom Regional din anul 1993 şi are o bogată activitate în cadrul acestei organizaţii. De-a lungul timpului, TVR a organizat două conferinţe Circom (în 1994, studioul de la Iaşi a găzduit prima conferinţă Circom desfăşurată într-o ţară din Europa de Est).

 

Despre rolul TVR în cadrul Circom:

  • TVR este sponsorul categoriei „Young Onscreen Talent“, pentru tinere talente, premiu creat în memoria Vandei Condurache, producător, manager şi trainer la TVR Iaşi. Astfel, TVR se alătură televiziunilor de seamă din Europa, care oferă premii pentru cele mai bune producţii media (France Televisions, BBC, TVP –Polonia, RTV Slovenia, SVT – Suedia);
  • TVR este co-producător la o serie de proiecte realizate cu membri Circom Regional şi finanţate din fonduri europene. Cea mai importantă co-producţie este cea care a început în anul 2013, Proiectul Citizenship (citizenship.circom.eu). Acest proiect este realizat prin intermediul Studioului TVR Timişoara prin care se oferă accesul la o serie de programe despre drepturile europene;
  • Televiziunea Română a obţinut importante distincţii, premii Prix Circom. TVR s-a înscris anual în această competiţie cu programe realizate de studiourile teritoriale şi cel din Bucureşti, câştigând numeroase distincţii şi menţiuni speciale. În anul 2017,  Violeta Gorgos a obţinut o menţiune specială, cu producţia de la TVR Iaşi „O istorie călătoare”;
  • TVR participă anual la Conferinţa Circom Regional unde sunt prezentate cele mai bune practici şi idei pentru serviciile publice media europene. Televiziunea Română a organizat acestă Adunare Generală în anul 2011 la Timişoara, unde au participat peste 200 de delegaţi străini.
  • De asemenea, TVR participă şi la programele de pregătire profesională organizate de CIRCOM Regional. Acestea sunt cele mai bune traininguri, care se adresează în mare parte managerilor, producătorilor şi jurnaliştilor serviciilor publice media regionale.
  • Televiziunea Română difuzează o serie de programe documentare de calitate

premiate şi puse la dispoziţia membrilor Circom, produse de mari difuzori europeni precum BBC, France Television, RAI etc.

  • TVR este, prin Elena Spanily, membru în Comisia Europeană Circom Regional şi prin Dite Dinesz, producător TVR Timişoara, membru în juriul Prix Circom.

 

Despre Circom Regional:

Este o organizaţie care reuneşte 376 de staţii de televiziune regionale din 38 de ţări şi are drept scop principal realizarea unei legături puternice între televiziunile regionale din întreaga Europă. Asociaţia are misiunea de a coordona reţeaua de televiziuni regionale, de a dezvolta relaţiile cu instituţiile europene (Comisia Europeană, Consiliul Europei şi Parlamentul European), de a creşte numărul programelor destinate schimbului şi de a înlesni realizarea coproducţiilor. CIRCOM Regional este organizaţia care aduce cele mai multe şi mai concrete beneficii SRTV, în special în domeniul pregătirii profesionale.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

ALL MEDIA

Chef Florin Dumitrescu a dezvăluit secretele gastronomiei câștigătorului aplicației ,, Chefi la cuțite”

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1

Sorin Mihailidis este marele câștigător al concursului „Chef-ul rețetelor”, ce s-a desfășurat în aplicația „Chefi la cuțite”. Sorin a avut ocazia să participe în această dimineață la un curs de gătit oferit de Chef Florin Dumitrescu, premiu ce a fost pus la bătaie în aplicația celei mai iubite emisiuni culinare.

În bucătăria celor de la Kuxa, chef Florin Dumitrescu i-a oferit câștigătorului o experiență gastronomică de neuitat în care i-a explicat cu mult tact și răbdare care sunt secretele din spatele unei farfurii impecabile. Sorin i-a mărturisit juratului că gătește de mai multe ori pe săptămână și că are o rețetă favorită- pastele cu broccoli și pui. Deși nu este expert în bucătărie, a fost extrem de încântat să gătească alături de chef-ul său preferat: ,,Am înțeles că știi să faci câteva preparate de bază, dar vreau să te învâț cum poți să gătești ceva excepțional”, i-a spus Florin Dumitrescu. Cursul nu s-a limitat doar la o demonstrație de gătit, ci și la o scurtă istorie a folosirii ingredientelor și aromelor conform regulilor de aur ale bucătăriei. Tehnicile, trucurile, modalitățile de asamblare a preparatului, dar și cele mai inedite combinații de gusturi au fost deslușite de către Sorin Mihailidis în prezența juratului ,,Chefi la cuțite”, chef Florin Dumitrescu.

Aprovizionarea cu ingrediente proaspete din cămara Lidl a stat la baza procesului de gătit, iar atmosfera caldă a bucătăriei Kuxa a transformat întregul proces dintr-un curs culinar, într-o experiență personalizată unică. Cu ajutorul lui chef Florin Dumitrescu, care i-a fost mentor la bancul de lucru, Sorin a pregătit întâi o supă de bază, care a putut fi folosită ulterior și în componența sosurilor. De la pui crocant, legume, la filetat și preparat peștele conform celor mai delicioase rețete, cei doi au petrecut câteva ore împreună, ore care i-au depășit așteptările câștigătorului: ,,Încă nu m-am decis dacă aș putea participa în viitorul sezon Chefi la cuțite, dar e o idee pe care o iau în calcul.”

Dacă la începutul cursului Sorin mărturisea că este un amator, pasionat de gătit, la finalul experienței a declarat că se simte mult mai stăpân la bancul de lucru și că așteaptă cu nerăbdare să împărtășească cu cei dragi noile trucuri dobândite: ,,Mă consider amator, dar îmi doresc ca pe viitor să profesez în domeniul culinar. Din ce am văzut la TV, Chef Dumitrescu este un bucătar excelent, un familist convins și consider că este un om foarte bun.”, a mărturisit câștigătorul.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

ALL MEDIA

Radio România şi TVR – Acord cadru de colaborare între cele doua instituții

Published

on

Foto Credit: RADIO ROMANIA

Georgică Severin, Preşedinte Director General al Societăţii Române de Radiodifuziune şi Doina Gradea, Director General Interimar al Societăţii Române de Televiziune au semnat astăzi, 6 februarie, la sediul TVR, un acord cadru de colaborare prin care cele două părţi îşi recunosc bilateral şi neechivoc rolul important pe care îl joacă în societate, prin promovarea valorilor naţionale, prin punerea la dispoziţia publicului a unor programe originale din punct de vedere cultural şi accesibile din punct de vedere comunicaţional.

În virtutea acestor considerente, cele două părţi au convenit încheierea unui acord de parteneriat care constituie baza pentru realizarea în cooperare a activităţilor de comunicare şi informare a cetăţenilor români, cu implicaţii la nivel cultural, educaţional şi social.

„Mi s-a părut firesc să lucrăm mult mai mult împreună, să ne promovăm reciproc conţinutul pe care îl livrăm. Avem multe acţiuni şi interese comune şi merită, din tot sufletul, să ne promovăm unii pe ceilalţi”, a spus Doina Gradea.

La rândul său, Georgică Severin a declarat: „Am militat întotdeauna pentru o apropiere şi o înţelegere între cele două mari entităţi ale media publice din ţara noastră: radioul şi televiziunea. Încă din luna mai am iniţiat discuţii cu fosta conducere a TVR şi mă bucur că am găsit aceeaşi deschidere, de a întări această colaborare, şi la doamna Gradea. Ceea ce se întâmplă astăzi este consfinţirea unei dorinţe pe care am avut-o la nivelul conducerii, ca cele două servicii publice să colaboreze atât pentru îndeplinirea misiunii stabilite de Legea 41, cât şi pentru că trăim într-un mediu concurenţial extrem de dur”.

La festivitatea semnării acordului au fost prezenţi manageri, jurnalişti, reprezentanţi ai celor două instituţii.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement

Abonează-te la RADAR!

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Trending