Connect with us

A-Z NEWS

A II-a Conferință de Promovare a Sistemului IMI PQ în România Sibiu,15-16 decembrie 2012

Published

on

Reclame

logo_imi_large

Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) în calitate de Coordonator de arie legislativă pentru implementarea sistemului IMI în România – componenta Calificări profesionale a organizat în perioada 15-16 decembrie a.c. la Sibiu cea de a II a Conferință de promovare a sistemului IMI PQ în România. 

Evenimentul organizat în cadrul proiectului strategic POSDRU ”Reţeaua Autorităţilor Competente pentru Calificările Profesionale din România (IMI PQ NET România) – ID 53132” s-a desfășurat sub auspiciile extinderii sistemului IMI la nivel european, cuprinzând astfel peste 200 de profesii din peste 10 domenii de activitate.

Organizarea conferinței de promovare IMI PQ a fost salutată de către reprezentanții Comisiei Europene, dna Marian Grubben oficial din cadrul Direcției generale Piața Internă, a fost alături de participanți prin intermediul unui mesaj video prin care a mulțumit organizatorilor pentru inițiativă și și-a exprimat speranța unei colaborări cel puțin la fel de bună și pe viitor în implementarea și dezvoltarea sistemului în România.

Evenimentul s-a adresat atât reprezentanților Autorităților competente din sistemul IMI PQ, cât și comitetelor sectoriale *observatori în proiectul IMI PQ NET România* și altor autorități cu atribuții în domeniul calificărilor profesionale.

IMI PQ NET susţine iniţiativa Comisiei Europene privind dezvoltarea Sistemului de informare al pieţei interne (IMI), prin desfăşurarea unor activităţi de sprijin la nivel naţional adresate partenerilor sociali (agenţii şi organizaţii guvernamentale, asociaţii profesionale, organizaţii ale societăţii civile) şi facilitarea unei comunicări eficiente cu organizaţiile similare din UE şi SEE, prin intermediul platformei informatice IMI.

Informații privind Sistemul de informare al Pieței Interne (IMI) dezvoltat de Comisia Europeană sunt disponibile la adresa: www.ec.europa.eu/imi-net

Pentru informații suplimentare și detalii privind proiectul IMI PQ NET România, vă puteți adresa Secretariatului Tehnic al Rețelei.

Dl. Cristian Alexandrescu, Expert informare și comunicare

Tel. 0726 32 55 31

secretariat.tehnic@imipqnet.ro

www.imipqnet.ro

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Rochii




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement
Documentar2 zile ago

James Cameron revine cu un serial premiat cu Emmy: „Secretele Caracatiței” va fi difuzat pe National Geographic Wild pe 22 Aprilie

Special TV3 zile ago

Când visăm împreună, ne adunăm împreună! PRO TV și FRF lansează Imnul echipei naționale pentru EURO 2024

Reality Show3 zile ago

Diseară, la Chefi la cuțite începe bootcampul sezonul 13: concurenții se confruntă cu presiunea celei dintâi probe eliminatorii

Emisiuni3 zile ago

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la PRO TV!

Monden3 zile ago

Întâlnire amoroasă între doi concurenți Survivor, înainte de show-ul de la Pro TV: „A venit la mine acasă și era băută”

Reality Show4 zile ago

Filmările Survivor All Stars s-au încheiat, iar concurenții sunt în țară! Finala va fi LIVE!

Documentar7 zile ago

National Geographic anunță premierea serialului „NASA: Culisele Inovațiilor” la 43 de ani de la trimiterea primei nave în spațiu

AUDIENȚE TVo săptămână ago

Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență

ȘTIAI CĂ...?o săptămână ago

RIHANNA, cântăreață care explodează pe scenă. Care a fost ascensiunea sa în industria muzicală mondială

Reality Showo săptămână ago

Faimoșii caută o victorie mult așteptată în jocul vital, la Survivor All Stars: ”mergem spre imunitatea asta, cu gândul să câștigăm”

FOTBALo săptămână ago

PRO TV și FRF pregătesc o surpriză suporterilor, înainte de EURO 2024! Doar 67 de zile rămase până la meciul de debut!

Facebook

Advertisement

IN Trending