HomeALL MEDIAAdela Popescu a fost nasa de botez pentru nepoata ei, Natalia Elena (galerie foto)

Adela Popescu a fost nasa de botez pentru nepoata ei, Natalia Elena (galerie foto)

Cu multe emotii, o mare familie reunita si cu aplauze! Asa a fost primita in randul crestinilor micuta Natalia Elena, a carei nasa a fost Adela Popescu, interpreta lui Carmen din telenovela „Iubire si onoare”, difuzata ACASA, de luni pana joi de la ora 20.30.

Intr-un cadru restrans, in familie, micuta a fost botezata de vedeta ACASA, emotionata de rolul sau. “Am fost nasica de botez pentru a doua oara, prima data l-am botezat pe Alexandru, baietelul fratelui meu Bogdan iar acum pe Natalia Elena, fiica fratelui meu Calin. Sincer ma asteptam sa mi se propuna  sa fac asta pentru ca noi, lucrurile importante le facem in familie. Sunt foarte fericita pentru ca micuta se pare ca-mi mosteneste dragostea pentru camera de luat vederi fiindca, pe tot parcursul botezului, a privit direct in camera care filma evenimentul, ca o vedeta in devenire ce este”, spune razand Adela.

Momentul botezului a fost unul amuzant pentru intreaga familie Popescu mai ales ca, in momentul in care a fost scufundata in cristelnita, micuta Natalia Elena a inceput sa planga: “Finuta mea este un copil foarte cuminte care nu plange. La inceputul botezului am pus pariu cu fratele meu, Bogdan, ca atunci cand va simti ca este bagata in apa va incepe sa planga. El a zis ca nici macar atunci nu vom avea aceasta ocazie. Ei bine, Natalia a plans iar noi am inceput sa aplaudam ca nebunii de fericire ca plange copilul, spre surprinderea preotului care nu prea intelegea ce se intampla.”

„A fost un botez linistit, cu prieteni si familie, cu ursitoare. Natalia era fascinata de cele trei domnisoare carora le-a zambit. Acum suntem fericiti ca mai avem un cadou de adaugat de Craciun, sub brad, Natalia nu o sa poata sa spuna poezia dar ar putea plange pentru Mos Craciun,  ceea ce ar fi un spectacol rar”, spune concurenta ajunsa, alaturi de partenerul ei, Alex, in semifinala de la „Dansez pentru tine”.

Din postura de nasa, Adela Popescu este gata sa se achite cu brio de sarcinile sale: „Voi avea grija de ea tot restul vietii, i-am cumparat tot ce trebuie pentru botez si o sa incerc sa o surprind. O sa ma preocup sa nu-i lipseasca niciodata nimic”, promite matusa si nasa Adela Popescu.

Lasa un comentariu aici!

Written by

gloria.antonescu@radardemedia.ro

<p>Ma puteti contacta pe e-mail sau Facebook!</p>

Latest comment
  • am si eu o rugaminte la voi .. atti putea sami spuneti si mie cum faceti pozele la o calitate mult mai buna ?

Lasă un răspuns