HomeALL MEDIAAdelin Petrisor si Alexandra Bogdan pleaca in Caravana Stirilor TVR

Adelin Petrisor si Alexandra Bogdan pleaca in Caravana Stirilor TVR

După ce Mircea Radu şi Aura Poteraşu au adus poveşti de viaţă din Moldova, din 9 decembrie Adelin Petrisor şi Alexandra Bogdan pleacă spre Banat şi Oltenia.

Din 2 decembrie, timp de o săptămână, Mircea Radu şi Aura Poteraşu au străbătut Moldova, în căutare de tradiţii, personaje, poveşti şi întâmplări care să-i descrie pe români aşa cum sunt ei. Traseul jurnaliştilor care au demarat campania Caravana Ştirile tale sunt la TVR a pornit din nord.

Prima oprire a fost în Ulma şi Brodina, două sate lovite de-a lungul timpului de inundaţii. De fiecare dată, oameni au avut puterea să o ia de la capăt. Problema este că pericolul inundaţiilor nu a trecut, din cauza autorităţilor care nu au reuşit să construiască diguri de protecţie. Povestea lor a putut fi urmărită luni, pe 2 decembrie, la Telejurnal.

La 94 de ani, Gheorghe Smerică este singurul rămas dintre sutele de olari care au lucrat odinioară în atelierele de la Mihăileni. Mircea Radu a fost marţi ucenicul său.

Miercuri, oprirea a fost în oraşul fără nume de străzi şi cu un singur drum pietruit. Dacă cineva ar studia buletinele locuitorilor din Ştefăneşti, ar descoperi că toţi locuiesc… pe Strada Principală.

Mircea Radu şi Aura Poteraşu au ajuns joi în satul cu un singur locuitor, Plugari. Cum s-a ajuns la această situaţie şi cine este unicul locuitor al localităţii am aflat din reportajul difuzat pe 5 decembrie.

Iar vineri, traseul Moldovei s-a încheiat în Blăgeşti, din judeţul Bacău. Locuitorii se pot mândri cu intenţia de a avea… un stadion la standarde UEFA! Ce-i drept, deşi nu se vede, au investit deja peste 70 de mii de euro în el.

De săptămâna viitoare, Adelin Petrişor şi Alexandra Bogdan, cea de-a doua echipă a Ştirilor TVR care pleacă în Caravană, aduc telespectatorilor cele mai interesante poveşti din Banat şi Oltenia. Campania va continua, în partea a doua a lunii decembrie, cu Muntenia şi Dobrogea, străbătute de Mihai Constantin şi Andreea Archip, iar matinalii Oana Dobrescu şi Radu Tudor ajung de sărbători în Ardeal.

Lasa un comentariu aici!

Written by

cristina.minac@radardemedia.ro

Ma puteti contacta pe e-mail sau Facebook!

No comments

Lasă un răspuns