HomeTELEVIZIUNEEmisiuniAflă dintr-un documentar cum este viața când suferi de demență

Află dintr-un documentar cum este viața când suferi de demență

BBC Knowledge va difuza marți, 17 decembrie, de la ora 23:00, documentarul “Louis Theroux: Dragoste extremă – Demența” care prezintă poveștile unor oameni din SUA care suferă de demență, analizând, în același timp, relațiile dintre aceștia și familiile lor, în ciuda modificărilor de personalitate și de caracter.

Astfel, Louis Theroux, protagonistul documentarului, îl întâlnește pe Gary, care – la numai 69 de ani – nu își mai amintește că este căsătorit cu soția lui, Carla, și crede că este din nou în armată. În timp ce Carla se străduiește să păstreze relația lor în ciuda memoriei lui tot mai slabe, Gary încearcă să aibă o relație cu alte femei. De asemenea, Louis o întâlnește și pe Nancy, un fost model din New York, în vârstă de 89 de ani. La solicitarea soțului ei, John, Louis are grijă de ea în timpul zilei.

Însă, demența nu afectează numai persoanele în vârstă. Această afecțiune poate lovi persoane de 40 de ani și uneori chiar și mai tinere. Louis o întâlnește pe Selinda, în vârstă de 49 de ani, și pe fiica ei de 9 ani, care nu poate înțelege de ce mama ei este diferită de toate celelalte mame.

Așadar, americanii visează la o pensionare idilică, răsplata lor pentru zeci de ani de muncă asiduă fiind o viață plină de soare, golf și grădinărit. Însă, adevărul șocant este că majoritatea populației vârstnice din America își va petrece momentele din pensie fie având demență, fie îngrijind o persoană care suferă de această afecțiune.

Lasa un comentariu aici!

Written by

mihai.stirbu@radardemedia.ro

Ma puteti contacta pe e-mail sau Facebook!

No comments

Lasă un răspuns