HomeALL MEDIAAgentia de publicitate Graffiti BBDO a implinit 22 de ani de activitate

Agentia de publicitate Graffiti BBDO a implinit 22 de ani de activitate

Graffiti BBDO, prima agenție de publicitate din România, a sarbatorit, ieri,  22 de ani de la înființare, potrivit unui comunicat remis RADAR DE MEDIA.

Din anul 2011, Effie Effectiveness Index o poziționează anual ca fiind cea mai eficientă agenție de publicitate din România, dar performanțele agenției nu se opresc la nivel local. Raportându-ne la toate agențiile BBDO, Graffiti BBDO ocupă primul loc în EMEA, locul 12 în Europa și poziția 28 în întreaga lume.

Toate recunoașterile și premiile câștigate au fost însoțite de volume considerabile de business, cele mai importante pitch-uri desfășurate în acest an fiind câștigate de Graffiti BBDO. Privind doar spre prima jumătate a acestui an, rata de câștigare a pitch-urilor a fost de peste 90 %. Printre noii clienți se numără UPC, Tassulo, Policolor, Secom, proiectul de Economie Socială al Fundației React, un program de mediu pentru Primăria orașului Bacău și patru proiecte internaționale. Desigur, acestora li se adaugă clienții cu care există o colaborare de lungă durată: Petrom, Dacia, PepsiCo sau Ursus.

Cu peste 70 de angajați în prezent, Graffiti BBDO inovează constant în această industrie, din dorința de a oferi clienților cât mai multe proiecte out-of-the-box. Dovadă o fac cele patru shortlist-uri obținute la CannesLions.

“Ca deschizător de drumuri în această industrie, nu putem decât să continuăm să fim promotorii inovației în acest domeniu. Pe lângă inovație și valorificarea la maximum a rezultatelor cercetărilor de piață pe care le inițiem înainte de demararea unui proiect, cuvintele-cheie care ne caracterizează sunt creativitatea și eficiența. În fiecare zi reușim să arătăm că execuțiile nostre nu sunt numai creative, dar și extrem de eficiente pentru clienții noștri”, afirmă Cosmin Rădoi, Managing Director Graffiti BBDO.

Lasa un comentariu aici!

Written by

laura.cristea@radardemedia.ro

Ma puteti contacta pe e-mail sau Facebook!

No comments

Lasă un răspuns