Connect with us

Documentar

ALERTĂ MEDIA: NATIONAL GEOGRAPHIC va difuza în exclusivitate secvenţe impresionante din viitorul documentar IADUL PE PĂMÂNT

Published

on

Cele 13 minute în avanpremieră oferă un tablou crud și intransigent al pericolelor pe care refugiații le înfruntă trăind sub controlul ISIS și al riscurilor inimaginabile pe care și le asumă pentru a evada.

 

[rdmof_dropcaps type=”circle” color=”” background_color=”YELLOW”]P[/rdmof_dropcaps]În urma presupuselor atacuri chimice din Siria, din 4 aprilie, Sebastian Junger, apreciatul corespodent de război, autor și realizator premiat de filme, și Nick Quested, partenerul său producător și deținător al premiului Emmy, au decis să distribuie imagini în premieră din viitorul lor documentar, Iadul pe pământ: Căderea Siriei și ascensiunea ISIS. Filmul va fi distribuit de National Geographic Documentary Films, va debuta la Festivalul de Film Tribeca anul acesta și va fi difuzat pe National Geographic la începutul acestei veri.

 

CE VEȚI VEDEA: 13 minute în avanpremieră din documentarul menționat precum și un bonus din secvențele tăiate la montaj, ce includ filmări personale cu încercarea disperată a unei familii siriene de a scăpa de controlul ISIS.

QAYARRAH, IRAQ – A torn ISIS flag after Iraqi militias oust ISIS from the premises. (photo credit: Junger Quested Films LLC/Nick Quested)

 

Selecțiunile includ și un interviu în premieră cu fostul consilier de securitate națională, generalul Michael T. Flynn, înregistrat în 2016, care comentează criza refugiaților afirmând:

”Trebuie să ne întoarcem acolo și să stabilizăm zona, astfel încât să le putem spune acestor oameni, care ar prefera să trăiască în propria lor casă, că se pot întoarce. Altfel, probabilitatea unui conflict mult mai mare crește cu fiecare zi.”

 

Secvența este narată de producătorul Sebastian Junger.

 

Următorul material poate fi folosit în scop promoțional, cu directivele de mai jos:

Low-res: https://files.natgeonetworks.com/_9lxEtI9F2uVM1R

  • Voce: Iadul pe Pământ: Căderea Siriei și ascensiunea ISIS va fi difuzat de National Geographic Channel în această vară.
  • Grafică generic ecran jos: Iadul pe pământ pe Nat Geo

 

IRAQ – A young refugee child inside the Debaga Refugee Camp. (photo credit: Junger Quested Films LLC/Nick Quested)

 

DESPRE FILM: Sintetizat din aproape 1000 de ore de filmări profund tulburătoare, filmul explorează condițiile îngrozitoare de care fug refugiații și demonstrează umanitatea și curajul lor în fața amenințărilor / pericolelor fizice și a mediului politic foarte ostil. Realizatorii, care au colaborat anterior la crearea a trei filme despre războiul din Afganistan (”Restrepo”, ”The Last Patrol” și ”Korengal”), surprind acum și carnajul oripilant al războiului sirian și consecințele politice și sociale, creionând, în același timp, o imagine alarmantă a rolului Occidentului în apariția/crearea ISIS.

 

BIOGRAFIE: SEBASTIAN JUNGER (regizor, producător executiv) este autorul cel mai bine vândut, pe lista New York Times, cu lucrările ”The Perfect Storm”, ”Fire”, ”A Death in Belmont”, ”War” și ”Tribe”. Ca jurnalist premiat, editor colaborator al Vanity Fair și corespondent special al ABC News, a abordat cele mai importante subiecte internaționale și a fost recompensat cu premiul National Magazine și Peabody. Junger este și realizator de documentare. Documentarul său de debut, ”Restrepo”, coregizat cu Tim Hetherington, a fost nominalizat la premiile Oscar și a câștigat Premiul Marelui Juriu la Sundance.

QAYARRAH, IRAQ – Black smoke rises up from the oil fires set by ISIS in Qayarrah village after their departure. (photo credit: Junger Quested Films LLC/Nick Quested)

 

BIOGRAFIE: NICK QUESTED (producător executiv) este regizorul executiv și proprietarul Goldcrest Films, unde a construit unul dintre cele mai importante branduri de documentare la nivel mondial, câștigând, pentru eforturile sale, două premii Emmy. Quested a fost producător executiv pentru peste 35 de filme, între care și producțiile lui Sebastian Junger, ”The Last Patrol”, ”Korengal”, ”Which Way Is the Front Line From Here? The Life and Time of Tim Hetherington”, nominalizat la premiile PGA și de două ori la Emmy, și ”Restrepo”, nominalizat la Oscar. Quested este, de asemenea, un regizor de videoclipuri muzicale premiat, care a lucrat cu artiști precum Dr Dre, Nas, Puffy, Sting, Master P, Cash Money și Trick Daddy.

 

 

Video si Foto Credit: National Geographic

 

PREMIERĂ: Serialul, ORIGINI: DRUMUL OMENIRII, o incursiune in istoria omenirii care identifică momentele ce ne-au făcut moderni, numai pe NATIONAL GEOGRAPHIC

Lasa un comentariu aici!

Advertisement
Loading...
Click to comment

Lasă un răspuns

Documentar

„New York”, orașul care nu doarme niciodată, serie documentar, în premieră, la TVR 2

Published

on

Foto Credit: TVR

Seria documentară semnată de Sanda Vișan continuă la TVR 2 cu noi destinații. În acest sfârșit de săptămână vom vizita Muzeul Metropolitan și Harlem.

 

Excursia prin celebrul oraș New York nu ar fi completă fără o vizită la Muzeul Metropolitan. Alături de realizatoarea Sanda Vișan, telespectatorii TVR 2 sunt invitați sâmbătă, 17 februarie, de la ora 12.00, să descopere în episodul cu numărul opt al seriei documentare „New York” un loc special, ce adăpostește milioane dintre obiectele de artă ale lumii. „Sunt mulţi cei care vin la New York, tocmai ca să viziteze cel mai mare muzeu de artă din lume. Aşa că nu am fi putut nici noi să ratăm Metropolitan Museum, în acest serial documentar, mai ales că o vizită la muzeu este o călătorie artistică prin istoria artei întregii lumi”, a spus realizatoarea Sanda Vișan.

 

„New York” revine duminică, 18 februarie, de la ora 12.00, cu o invitație spre un important centru rezidențial, cultural și economic: Harlem. „Ne plimbăm prin zona istorică a Harlemului, ce este unul din cele cinci cartiere ale metropolei, ele însele oraşe de sine stătătoare. Când priveşti arhitectura elaborată a caselor din Mount Morris District, îţi vine greu să îţi închipui că acest adevărat sit urban şi-a început existenţa… ca un eşec imobiliar. Dacă vrei să afli mai multe detalii despre trecutul oraşului prin excelenţă, care este New Yorkul,  şi despre felul în care şi-a modelat existenţa, atunci o vizită la Muzeul său din inima Manhattanului nu poate lipsi din itinerariul newyorkez”, adaugă realizatoarea TVR.

 

Celebra metropolă americană este spectaculoasă la orice oră din zi şi din noapte, fiindcă este orașul care nu doarme niciodată. Duminică, 25 februarie, de ora 12.00, descoperim New York-ul într-o altă lumină. „Dacă în cele nouă episoade precedente i-am admirat profilul, mai ales în lumina soarelui (strălucitor) al zilei, la ora despărţirii, în ultimul episod, spunem rămas bun metropolei americane, privind-o scăldată în lumina melancolică a amurgului şi apoi înveşmântată în mantia luminoasă a nopţii. De la casa în care Gershwin a compus Rhapsody in Blue, la Rockefeller Center, Times Square, sau Briant Park, oriunde te-ai afla, e sigur că New Yorkul îţi va oferi întotdeauna şansa să fii alături de alţii, chiar dacă, poate,  te simţi singur. Căci, nu-i aşa, şi mâine este o nouă zi!”, spune Sanda Vișan.

 

„Peste 60 de milioane de turişti viziteaza anual New York-ul, dar să nu uităm şi de navetiştii care vin zilnic să lucreze în Manhattan, din zonele limitrofe, care nu sunt mai puţini de un milion şi jumătate.  Este un oraş al numerelor mari şi a-l gestiona este la fel de complicat cu a conduce o ţară, la un buget de peste 80 de miliarde de euro.

Primăria este echipată pentru a curăţa oraşul, ceea ce se vede dimineaţa, dar este greu de ghicit seara. Nici n-ar putea fi altfel, atâta timp cât pe străzile metropolei trec atâţia oameni veniţi cu obiceiuri din toate colţurile lumii, mai mult sau mai puţin educaţi. Iarna îi poate prinde însă şi pe newyorkezi cu garda jos, cum veţi vedea într-unul din episoadele seriei: în Times Square oamenii traversează cu greu, ca pe la noi, din cauza lacului de zăpada topită de la marginea trotuarului. Uraganele au lovit în ultimii ani New Yorkul şi Coasta de est, aşa că de curând primarul New Yorkului a găsit cu cale să dea în judecată marile companii petroliere, pe care le acuză că au contribuit decisiv la schimbările climatice, care afectează şi metropola americană, producându-i pagube financiare. Oraşul New York vs giganţii petrolului! Cam aceasta este dimensiunea şi forţa metropolei despre care vorbim. Şi pe care vă invit să o descoperim la pas, aşa cum trebuie cunoscut orice oraş al lumii”, adaugă realizatoarea TVR. 

 

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Documentar

Experiența „New York”, într-o serie documentară semnată de Sanda Vișan

Published

on

Din 20 ianuarie, telespectatorii TVR 2 sunt invitați să descopere la pas celebra metropolă americană.

 

Întâlnirea cu orașul New York este o experiență greu de egalat. Considerată a fi o capitală financiară și culturală a lumii, metropola care a inspirat filme celebre, seriale, cărți și melodii este, de 400 de ani, locul de întâlnire a tuturor raselor şi culturilor. Din 20 ianuarie, seria documentară semnată de Sanda Vişan, „New York”, invită telespectatorii TVR 2 să descopere la pas metropola americană. Sâmbăta și duminica, de la ora 12.00, de-a lungul celor zece episoade, vom cunoaște secretele din inima New Yorkului, care este Manhattan, prin locurile sale iconice, dar şi prin cele mai ascunse, dar la fel de fermecătoare. „Vă pot spune ce am simţit cu mulţi ani în urmă, ca tânără bursieră Fulbright, la prima întâlnire cu metropola: m-am îndrăgostit. Şi fermecată am rămas până în ziua de azi. E un loc care fierbe în fiecare clipă, zi şi noapte. Şi zgârâie-norii, şi reclamele, şi bisericile, şi metroul, şi sălile de spectacol, şi bulevardele, şi parcurile, şi podurile, şi oamenii, totul are un farmec unic. E un loc hipnotic. Oraşul prin excelenţă, creat prin energia nemăsurată a oamenilor veniţi de pe toate continentele”, a mărturisit realizatoarea TVR Sanda Vișan.

 

Experiența newyorkeză ia startul sâmbătă, 20 ianuarie, de la ora 12.00, cu o vizită în cea mai veche clădire publică, folosită fără întrerupere: capela unde a venit să se roage, după ceremonia de învestitură din 1789, primul preşedinte al tânărului stat american, George Washington. „De 252 de ani se slujeşte neîntrerupt în Saint Paul Chapel, care este biserică episcopală. Vecinătatea ei cu  World Trade Center a transformat-o, după atacul terorist din 2001, într-un loc esenţial în efortul colectiv de salvare a victimelor atacului, fiindcă aici s-au odihnit şi au mâncat pompierii, poliţiştii şi voluntarii care au lucrat vreme de opt luni. Un altar memorial aminteşte tragicul eveniment. Lacaşul este monument naţional, aşa că este bine păstrat, în eleganţa sa georgiană”, a adăugat realizatoarea TVR.  Plimbarea continuă apoi din vârful sudic al insulei Manhattan, primul colonizat în secolul al XVII-lea şi prins apoi în vârtejul dezvoltării imobiliare, cu o urcare în celebrul zgârâie-nori: Empire State Bulding.

 

Excursia de duminică, 21 ianuarie, începe în metroul din New York, loc prin care trec, zilnic, sute de mii de oameni. „Este o încântare să străbaţi culoarele metroului newyorkez, cu varietatea sa ornamentală. Există hărţi disponibile peste tot, direcţiile sunt clar marcate, în orice poziţie te-ai afla în tren, poţi şti în ce staţie eşti, fiindcă numele staţiei nu apare pe perete doar într-un loc, ca la Bucureşti, ci de mai multe ori, pe toată lungimea staţiei. Dar cel mai extraordinar este spectacolul uman, cu diversitatea sa rasială, culturală, socială”, explică Sanda Vișan.

 

În săptămânile următoare, serialul documentar „New York” continuă la TVR 2 cu alte atracții. „New Yorkul este un oraș cu un milion de chipuri, dar ce m-a interesat în această „privire de aproape” a fost să surprind felul în care spațiul urban reflectă filosofia de viață a unei comunități aflate în continuă schimbare, care până nu demult nu ezită să se despartă fără regrete de trecutul sau urbanistic. Iar câteva monumente din Manhattan, despre care vorbesc în seria documentară, salvate după lungi bătălii în instanța, sunt dovadă vie a dinamismului societății americane, care și-a asigurat mecanismele de negociere, ce-i asigura optimă funcționare. În America, oricine poate învață cum să-și iubească propria țară, oriunde s-ar află ea. Învață, adică, ce să-i dea, dar și ce să aștepte de la ea”, a adăugat realizatoarea TVR.

 

Foto Credit: TVR

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Documentar

Seria de documentare „Luna Feline” revine în premieră la postul de televiziune Nat Geo Wild

Published

on

Specii incredibile de feline mari precum gheparzii, leoparzii și leii sunt în declin, iar ediția a opta a campaniei Luna Feline, difuzată de Nat Geo WILD, aduce o serie de programe uimitoare din punct de vedere vizual, cu povești ce inspiră, dorind să atragă atenția încă o dată asupra pericolului ce amenință felinele mari din toată lumea. Luna Feline debutează în data de 7 ianurie 2018 la ora 19.00

 

Luna feline aduce noi documentare speciale, transmise de povestitori renumiți în toată lumea. Fotografii National Geographic Steve Winter și Bertie Gregory urmăresc și surprind imagini incredibile ale prădătorilor de top ai Braziliei, în Jaguar contra crocodil; celebrul realizator Bob Poole dezvăluie povestea unei mame ghepard și a puilor săi în documentarul Un om printre gheparzi; trei familii de lei se luptă pentru teritoriu, hrană și putere în serialul Regatul leilor; și dezvăluim secretele unei tigroaice cu o domnie legendară în regiunea vestică a Indiei, în documentarul special Cel mai faimos tigru.

 

Mai mult decât un eveniment de televiziune, LUNA FELINE vine în completarea proiectului Big Cats Initiative, prin care Societatea National Geographic face eforturi de a opri declinul felinelor mari în sălbăticie. Această inițiativă globală sprijină activ proiecte locale de conservare și educare pentru a proteja aceste specii remarcabile ale planetei. Pentru mai multe informații despre Big Cats Initiative și despre cum te poți implica, vizitează NatGeoBigCats.org.

 

A opta ediție LUNA FELINE include premierele:

 

Regatul leilor

Premiera 7 ianuarie de la 19.00

În acest serial din trei părți, urmărește povestea dramatică a trei familii de lei ce luptă între ele pentru teritoriu, hrană și putere, de-a lungul râului Mwagusi din Tanzania. Destinul conspiră pentru a aduce cele trei familii laolaltă, iar înfruntarea face ca o curajoasă leoaică să fie rănită mortal și devorată de hiene. Un tânăr adolescent este alungat și are puține șanse să supraviețuiască. Iată o poveste despre familie, moarte și răzbunare. O poveste despre război.

 

Un om printre gheparzi

Premiera 14 ianuarie de la 19.00

Experimentatul realizator Bob Poole pornește într-o aventură curajoasă, pe urmele unei mame ghepard formidabile, care este ferm hotărâtă să-și păstreze puii în siguranță. Pe parcursul misiunii, Bob se confruntă cu riscurile și realitățile filmării în sălbăticia africană, în același timp încercând să țină pasul cu cel mai rapid animal cu patru picioare. Această relatare la persoana întâi despre o urmărire de gheparzi îți va atrage simpatia atât pentru feline cât și realizator.

 

Cel mai faimos tigru

Premiera 21 inuarie de la 19.00

Cunoscută sub numele de ”Regina Machli”, ”Doamna de pe lac”, și stăpâna teritoriului său din vestul Parcului Național Ranthambore, India, Machli a fost o tigroaică legendară care a intrat în istorie ca unul dintre cei mai cunoscuți tigri din lume. Machli, al cărei nume înseamnă ”pește” în hindi, datorită urmelor în formă de pește de pe față, a fost o tigroaică frumoasă și puternică, ce a jucat un rol esențial în regenerarea populației de tigri din parcurile naționale Ranthambore și Sariska. Află incredibila poveste despre ascensiunea la putere și moștenirea lui Machli.

 

Jaguar contra crocodil

Premiera 28 ianuarie de la 19.00

Renumitul fotograf Steve Winter și cameramanul Bertie Gregory surprind viețile remarcabile și rar observate ale jaguarilor din regiunea braziliană Pantanal. Urmărim o mamă jaguar ce își învață puiul lecții de supraviețuire, în vreme ce un mascul jaguar hotărât, pe bună dreptate botezat Scarface, se aruncă impetuos în râu pentru a înfrunta cel mai periculos oponent, un caiman lung de 1,8 metri. Capibarele istețe și jucăușele vidre uriașe stau aproape de familiile lor pentru a evita să devină hrană pentru jaguar.

 

BOTSWANA, AFRICA- A lioness grooming her cub. (Photo credit: Creative Being/Beverly Joubert)

BOTSWANA- A family of cheetah stare into the distance. (Photo credit: National Geographic Channels/)

 

Foto Credit: Nat Geo Wild

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement

Abonează-te la RADAR!

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Trending