HomeTELEVIZIUNEEmisiuniAna Maria Gergely, speranţa a baletului mondial, vine la TVR 2 miercuri la ”Drumul Succesului”

Ana Maria Gergely, speranţa a baletului mondial, vine la TVR 2 miercuri la ”Drumul Succesului”

Miercuri, 23 octombrie, de la ora 21.30, la TVR 2, Ema Pendiuc aduce un nou exemplu că România are foarte mulţi tineri minunaţi, talentaţi, apreciaţi la nivel internaţional.

Este vorba de Ana Maria Gergely, o balerină care la numai 17 ani are deja toate premisele de a ajunge prim balerină pe orice mare scenă din lume.

A început baletul la vărsta de 5 ani, în Constanţa, oraşul unde s-a născut. A continuat studiile la Liceul de Coregrafie Floria Capsali din Bucureşti, şi-a continuat drumul la Staatliche Ballettschule Berlin iar acum este bursieră la English National Ballet.

În ultimii ani a câştigat mai multe trofee la competiţii internaţionale (locul I la Danza Europa San Marino, 2010, premiată la Youth America Grand Prix, New York, 2011, bursieră Bolshoi Ballet Academy, medalia de argint la Tanzolymp, Berlin, 2012, două premii la Olimpiada de Coregrafie şi Artă Teatrală)…A primit burse de studii la Accademia Teatro Alla Scala, Kirov Ballet Academy of Washington DC iar compania English National Ballet a dorit să îi ofere un contract pe care Ana Maria Gergely, din cauza vârstei, nu a avut dreptul să îl semneze.

În 2013 a avut de ales dintre cele trei şcoli unde a aplicat şi unde a fost acceptată: John Cranko Balletschule, Bolshoi Ballet Academy şi English National Ballet School. Şi pentru că dintotdeauna i-a plăcut Baletul Regal şi a visat să studieze la Londra, Ana Maria a ales English National Ballet School, unde a fost nu doar admisă, ci şi premiată cu bursă completă de studii oferită de Instituţia Guvernamentală Britanică Dance and Drama Award.

Lasa un comentariu aici!

Written by

mihai.stanciu@radardemedia.ro

Ma puteti contacta pe e-mail sau Facebook!

No comments

Lasă un răspuns