HomeALL MEDIAAndi Moisescu petrece Paştele acasă, alături de Olivia, David şi Luca

Andi Moisescu petrece Paştele acasă, alături de Olivia, David şi Luca

Andi Moisescu, prezentatorul emisiunii Apropo Tv petrece Paştele acasă, alături de soţia lui, Olivia, şi cei doi năzdrăvani ai lor, David şi Luca. „Obiceiul la care ţinem cel mai mult de Paşte e să fim împreună întreaga familie.

Locul e mai puţin important. Dacă suntem toţi patru, putem petrece Paştele şi pe Lună”, a mărturisit Andi. Anul acesta, Olivia are de gând să le arate celor doi băieţi un obicei ce se practică în dimineaţa de Paşte, şi anume cel al spălării mânilor şi a feţei cu apa în care au stat un ou roşu şi câţiva bănuţi de argint.

Încântat, Andi a dezvăluit ce se va petrece în premieră anul acesta. „Va fi primul în care David se va implica personal în pregătirea zilei de duminică. În calitatea lui de pasionat bucătar, inspirat de Remi, şoricelul bucătar din Ratatouille, David va face împreună cu străbunica lui cozonacii şi pasca. De cealaltă parte, n-am nici cea mai mică îndoială, primul degustător al familiei va fi Luca. Am fost detronat deci de la această plăcută îndeletnicire”, a mărturisit Andi amuzat.

Cât despre cadourile mult aşteptate de mezinii familiei Moisescu, Andi a precizat că totul este rezolvat. „Ne-am întâlnit deja cu Iepuraşul de serviciu şi i-am transmis rugămintea lor de a-i găsi şi aduce pe Pete din Clubul lui Mickey Mouse şi pe piticii Albei ca Zăpada”, a povestit vedeta Pro Tv.

Lasa un comentariu aici!

Written by

contact@radardemedia.ro

Str. Delea Veche, nr.24, copr D, et.4, Sector 2, Bucuresti Pentru comunicate de presa, informari si alte materiale va rugam sa ne contactati pe e-mail.

No comments

Lasă un răspuns