Connect with us

Emisiuni

Antena 1: O concurentă cu o experiență de peste 55 de ani în bucătărie vine la „Chefi la cuțite”

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1

Experiența Alisiei Racovei în domeniul culinar este incontesbabilă, căci ajunsă la vârsta de 70 de ani mărturisește cu zâmbetul pe buze că și-a petrecut mai mult de jumătate din viață în bucătărie.

De mai bine de 55 de ani gătește cu multă pasiune, însă cu toate acestea nu a avut curajul să se înscrie până acum la “Chefi la cuțite“. Tocmai de aceea, luni de la ora 20:00, doamna va intra în competiție alături de fiul său care-și va încerca și el norocul în cel mai iubit show culinar: ,,El m-a înscris, el m-a adus aici. Eu toată viața am fost bucătăreasă, iar acum vrea să mă facă vedetă la 70 de ani!”.

Pentru Marius Racovei, mama este un adevărat model, iar relația lor specială este conturată și de o pasiune comună pentru gătit. Băiatul a învățat tehnici de bază, dar și secretele gustului, însă recunoaște că nu se poate compara cu cea care i-a fost și mentor în bucătărie. Deși îi lipsește experiența vastă, este încrezător că rețeta pe care o va pregăti luni seară este demnă de votul de încredere al chefilor. La rândul său, mama, pentru care gătitul este în continuare prioritate, le va servi lui Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu amintiri în farfurie. Va opta pentru o saramură de pește cu mămăliguță, preparat pe care l-a gătit de nenumărate ori. Ce reacție vor avea jurații, dar și care va fi votul lor pentru cei doi, telespectatorii Antena 1 vor afla luni de la 20.00.

 

Rețete indiene pe masa jurizării

Tot luni seară, competiția capătă un gust internațional, căci un concurent din Nepal, în vârstã de 28 de ani, este convins că poate condimenta show-ul cu rețete exotice: ,,Am venit aici să mă exprim din punct de vedere culinar. Să acumulez experiență. Desigur, mi-ar plăcea și să câștig, dar voi vedea.. Samsher Chand este de 7 ani în România, dar nici până acum nu s-a obișnuit cu mâncarea tradițional românească. Deși nu poate rezista borșului de legume, nu îi plac sarmalele și preferă bucatele indiene pentru că sunt mult mai condimentate.

Tocmai de aceea va încerca să îi convingă pe chefi printr-o farfurie extrem de aromată, dar și picantă; va găti briani, o mâncare condimentată pe bază de orez. “E inacceptabil! Eu sunt român, nu pot să mănânc așa picant, vrei să mă omori?!” va afirma chef Bontea. Ce soartă va avea Samsher în competiție, ce alte farfurii își vor găsi locul în etapa următoare a show-ului, dar și cine va pleca acasă fără un cuțit, toate luni la Antena 1, de la 20.00.

START VOT PREMIILE RADAR DE MEDIA 2018 – Etapa preliminară

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Emisiuni

Razvani si Dani nu vor mai prezenta X FACTOR la Antena 1

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1

Dupã şapte sezoane, Rãzvan şi Dani se despart de proiectul „X Factor”, de la Antena 1. „Simplu, direct, de anul acesta nu mai prezentãm X Factor. Au fost şapte ani minunaţi.

Au fost şapte ani de emoţie purã. Au fost şapte ani de poveşti de viaţã. Timpul trecut al verbului nu înseamnã pentru noi renunţare, ci doar o rearanjare a ideilor. Mulţumim!”, au declarat vedetele Antena 1.

„X Factor” va reveni la Antena 1 în aceastã toamnã cu cel de-al optulea sezon. Noul prezentator al show-ului va fi ales în scurt timp, în urma mai multor probe organizate de echipa de producţie. Cel de-al optulea sezon pregãteşte surprize nu doar la nivelul componenţei echipei, cât şi la nivelul conţinutului şi promite un spectacol de zile mari.

START VOT PREMIILE RADAR DE MEDIA 2018 – Etapa preliminară

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Emisiuni

PRO TV: Astăzi, vezi show-ul suprem prin ochii juriului, pe pagina de Facebook Românii au talent!

Published

on

Foto Credit: PRO TV

Cea de-a patra gală Românii au talent se vede în seara aceasta și pe pagina de Facebook a show-ului! De la 19:30, timp de o oră, Oana Tache continuă să aducă atmosfera dinaintea emisiunii și va lua pulsul competiției direct de la concurenți, dar și de la juriu și invitați speciali.

În plus, spectacolul continuă online și începând cu ora 20:30, când transmitem show-ul LIVE din fața scenei pe Facebook Românii au talent. Așa vei putea și tu să vezi exact ce văd Florin, Mihaela, Andra și Andi de la masa juriului și vei putea urmări show-ul prin ochii lor! Astfel vei avea parte de o experiență unică, îți vei vedea favoriții din toate unghiurile și nu vei rata niciun detaliu din momentele care vor fi prezentate în seara aceasta pe scenă. Sustine-ți preferații din cea de-a patra gală și nu uita să-i votezi pentru marea finală a talentului, care va avea loc pe 1 iunie la PRO TV!

Corul de copii Unison, Natalia Duminică, 7 Klase, Ștefan Glăvănescu, Duo Romance, ADNEU, Bianca Ceaușescu, Rareș Florescu, Pavel Sfera și Bianca Badea sunt cei 10 semifinaliști care vor urca pe scenă astăzi și vor face totul pentru a cuceri publicul cu reprezentațiile pe care le-au pregătit pentru cea de-a patra gală live. Spectacolul va fi completat de două momente speciale, aduse la Românii au talent de trupa VUNK și de Alex Magala.

START VOT PREMIILE RADAR DE MEDIA 2018 – Etapa preliminară

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Emisiuni

Sezonul 2 VOCEA ROMANIEI JUNIOR va incepe la PRO TV

Published

on

Foto Credit: PRO TV

Andra, Marius Moga și INNA sunt pregătiți să descopere voci de pici în cel de-al doilea sezon Vocea României Junior! Show-ul va începe în această vară și le va aduce telespectatorilor o competiție extraordinară, în care micuți extrem de carismatici vor face scena să vibreze și îi vor provoca pe antrenori să se lupte pentru ei.

Copiii vor demonstra și de această dată că niciodată nu ești prea mic ca să devii mare, că sunt pregătiți să cânte în fața unui public numeros și să primească ropote de aplauze și că fac totul pentru a trăi povestea frumoasă a copilăriei lor.

Dacă antrenorii sunt hotărâți să descopere voci incredibile și talente neșlefuite cu care să meargă cât mai departe spre marele trofeu, cei mici îi vor cuceri cu ajutorul calităților lor vocale remarcabile, dar și cu dezinvoltura lor și cu determinarea de a reuși.

Telespectatorii vor avea parte în această vară de un spectacol fabulos pus în scenă de concurenți plini de energie, de povești frumoase și întâmplări amuzante, pe care gazdele show-ului, Mihai Bobonete și Robert Tudor, le află de la cei mici, de foarte multă distracție și de emoții care se transformă la primul contact pe care concurenții îl au cu scena.

START VOT PREMIILE RADAR DE MEDIA 2018 – Etapa preliminară

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement

Abonează-te la RADAR!

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement

Trending