Connect with us

Emisiuni

Antonia Boantă, decisă să câștige ”iUmor”, într-un fel sau altul: ”Rezolv eu cumva cu Paloma să mă ajute să plec cu trofeul”

Published

on

Proaspătă absolventă a Facultății de Teatru din Cluj-Napoca, Antonia Boantă a reușit să atragă multă simpatie cu sceneta sa din audiții în care a interpretat-o pe piranda Paloma, iar pe 10 decembrie va intra în finala ”iUmor”, difuzatã de la ora 20.00, la Antena 1.

 

”Dincolo de pasiunea pe care o am pentru stand-up, timpul meu se împarte între cursurile de dezvoltare personală pe care le țin cu adulti și copii, organizarea evenimentelor la diferite festivaluri de teatru din București, postura de sufleur la Teatrul de Comedie și din fericire joc și in câteva piese de teatru atât in țara cât și peste meleaguri”, povestește Antonia, care la doar 23 de ani reușește să își împartă timpul între atâtea activități.

Chiar dacă la ”iUmor” a prezentat un personaj de compoziție, Antonia a reușit performanța de a avea primele comentarii potrivite pentru un stand-up chiar din copilărie, iar ”victimă” i-a picat învățătorul fratelui său. ”Treptat am ajuns la concluzia că aș putea să fac un spectacol de stand-up, ulterior trezindu-mă pe o scenă, în fața a zeci de oameni pe care nu îi cunoșteam și care au reacționat pozitiv la prestația mea. Văzând că am avut succes și pe latura asta am ales să îmi îndrept atenția din ce in ce mai mult către acest concept deoarece îmi oferă o libertate foarte mare de exprimare”, mia spune Antonia.

 

Și deși a avut emoții pentru personajul său, Paloma, simpatica pirandă nu numai că a avut succes, dar acum Antonia își pune toate speranțele că îi va aduce și marele premiu al finalei. ”După ce am apărut la emisiune am prins foarte multă încredere după ce am văzut reacțiile oamenilor și faptul că eforturile mi-au fost apreciate. Îmi doresc extrem de mult ca ceea ce eu transmit să depășească bariera cuvintelor și sticlei, îmi place ca văd bucurie in ochii celor care mă privesc, și mai ales, mă bucur atunci când aduc un zâmbet prin prestațiile mele. Și dacă totuși nu reușesc să câștig, rezolv eu cumva cu Paloma să mă ajute să plec cu trofeul “iUmor” acasă!”, a încheiat Antonia.

 

Cea mai îndrăgită emisiune de umor din România se apropie de finalul celui de-al patrulea sezon. Duminica aceasta, pe 10 decembrie, de la 20.00, în marea finală de la Antena 1, românii vor afla cine este câștigătorul ”iUmor” din acest sezon!

Finala ”iUmor” de pe 10 decembrie va fi înregistrată, însă votul telespectatorilor se va face live, după ce fiecare dintre câștigătorii celor 11 ediții își va prezenta numărul pregătit. Dacă în audiții aceștia aveau nevoie de două dintre voturile juraților pentru a ajunge la vot în aplicația ”iUmor”, în marea finală, concurenții trebuie să îi convingă pe toți trei, altfel sunt eliminați.

 

În seara difuzării marii finale, publicul telespectator va putea vota interpretarea concurenților într-un interval de 20 de minute pentru a decide prin votul prin SMS marele câștigător, care va pleca acasă cu marele premiu în valoare de 20.000 de euro.

Cei 11 concurenți calificați în finală sunt Doru Ivanov, Ana Maria Calița, Radu Bucălae, Ioana State, Cosmin Tobă, Bobi Dumitraș,  Paul Lungu, Matt Edwards, Antonia Boantă, Voicu Mane și Ștefania Dumitru.

În acest timp, emisiunea ”iUmor” continuă căutarea pentru cele mai bune numere de comedie din întreaga lume!

 

Delia, Cheloo şi Mihai Bendeac sunt cei trei jurați ”iUmor” în fața cărora sute de umoriști din toate țările lumii și-au prezentat cele mai amuzante numere de stand up, magie, mimă sau improvizație. Persoanele care vor să participe în noul sezon se pot înscrie deja pe adresa casting.a1.ro sau pot merge la casting în orașele:

  • CHIȘINĂU, 7 decembrie: Hotel Cosmos, ora 9.00
  • IAȘI, 9 decembrie: Universitatea Apollonia, ora 9.00
  • CLUJ-NAPOCA, 11 decembrie: Hotel Univers T, ora 9.00

 

Foto Credit: ANTENA 1

 

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Emisiuni

Razvani si Dani nu vor mai prezenta X FACTOR la Antena 1

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1

Dupã şapte sezoane, Rãzvan şi Dani se despart de proiectul „X Factor”, de la Antena 1. „Simplu, direct, de anul acesta nu mai prezentãm X Factor. Au fost şapte ani minunaţi.

Au fost şapte ani de emoţie purã. Au fost şapte ani de poveşti de viaţã. Timpul trecut al verbului nu înseamnã pentru noi renunţare, ci doar o rearanjare a ideilor. Mulţumim!”, au declarat vedetele Antena 1.

„X Factor” va reveni la Antena 1 în aceastã toamnã cu cel de-al optulea sezon. Noul prezentator al show-ului va fi ales în scurt timp, în urma mai multor probe organizate de echipa de producţie. Cel de-al optulea sezon pregãteşte surprize nu doar la nivelul componenţei echipei, cât şi la nivelul conţinutului şi promite un spectacol de zile mari.

START VOT PREMIILE RADAR DE MEDIA 2018 – Etapa preliminară

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Emisiuni

PRO TV: Astăzi, vezi show-ul suprem prin ochii juriului, pe pagina de Facebook Românii au talent!

Published

on

Foto Credit: PRO TV

Cea de-a patra gală Românii au talent se vede în seara aceasta și pe pagina de Facebook a show-ului! De la 19:30, timp de o oră, Oana Tache continuă să aducă atmosfera dinaintea emisiunii și va lua pulsul competiției direct de la concurenți, dar și de la juriu și invitați speciali.

În plus, spectacolul continuă online și începând cu ora 20:30, când transmitem show-ul LIVE din fața scenei pe Facebook Românii au talent. Așa vei putea și tu să vezi exact ce văd Florin, Mihaela, Andra și Andi de la masa juriului și vei putea urmări show-ul prin ochii lor! Astfel vei avea parte de o experiență unică, îți vei vedea favoriții din toate unghiurile și nu vei rata niciun detaliu din momentele care vor fi prezentate în seara aceasta pe scenă. Sustine-ți preferații din cea de-a patra gală și nu uita să-i votezi pentru marea finală a talentului, care va avea loc pe 1 iunie la PRO TV!

Corul de copii Unison, Natalia Duminică, 7 Klase, Ștefan Glăvănescu, Duo Romance, ADNEU, Bianca Ceaușescu, Rareș Florescu, Pavel Sfera și Bianca Badea sunt cei 10 semifinaliști care vor urca pe scenă astăzi și vor face totul pentru a cuceri publicul cu reprezentațiile pe care le-au pregătit pentru cea de-a patra gală live. Spectacolul va fi completat de două momente speciale, aduse la Românii au talent de trupa VUNK și de Alex Magala.

START VOT PREMIILE RADAR DE MEDIA 2018 – Etapa preliminară

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Emisiuni

Sezonul 2 VOCEA ROMANIEI JUNIOR va incepe la PRO TV

Published

on

Foto Credit: PRO TV

Andra, Marius Moga și INNA sunt pregătiți să descopere voci de pici în cel de-al doilea sezon Vocea României Junior! Show-ul va începe în această vară și le va aduce telespectatorilor o competiție extraordinară, în care micuți extrem de carismatici vor face scena să vibreze și îi vor provoca pe antrenori să se lupte pentru ei.

Copiii vor demonstra și de această dată că niciodată nu ești prea mic ca să devii mare, că sunt pregătiți să cânte în fața unui public numeros și să primească ropote de aplauze și că fac totul pentru a trăi povestea frumoasă a copilăriei lor.

Dacă antrenorii sunt hotărâți să descopere voci incredibile și talente neșlefuite cu care să meargă cât mai departe spre marele trofeu, cei mici îi vor cuceri cu ajutorul calităților lor vocale remarcabile, dar și cu dezinvoltura lor și cu determinarea de a reuși.

Telespectatorii vor avea parte în această vară de un spectacol fabulos pus în scenă de concurenți plini de energie, de povești frumoase și întâmplări amuzante, pe care gazdele show-ului, Mihai Bobonete și Robert Tudor, le află de la cei mici, de foarte multă distracție și de emoții care se transformă la primul contact pe care concurenții îl au cu scena.

START VOT PREMIILE RADAR DE MEDIA 2018 – Etapa preliminară

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement

Abonează-te la RADAR!

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement

Trending