Connect with us

Life Style

Asta-i bună:) Florin Salam participă la Selecţia Eurovision 2010

Published

on

Reclame

Celebrul manelist Florin Salam va participa la Selectia Nationala Eurovision din acest an organizata de TVR, informeaza libertatea.ro.

Pentru ca nu exista nici o restrictie in cazul manelistilor acesta s-a hotarat sa se inscrie cu doua piese in concurs.

Salam este incurajat de colegii din „breazla”, care il vad cel mai potrivit pentru a reprezenta tara noastra la finala din Norvegia.  În acest sens, el a trimis, deja, două melodii, pe adresa Televiziunii Române, urmând ca, la finalul lunii, juriul să decidă dacă acestea pot intra în finala naţională de pe 6 martie. Dacă una dintre cele două piese va trece de aceste etape, manelistul va putea reprezenta România la Oslo, Norvegia, unde va avea loc finala continentală, pe 29 mai. Interesant e că nici una dintre cele două piese nu e de petrecere.

Are o melodie lentă şi una pop

Una dintre ele e lentă, de dragoste, iar cea de-a doua, pop. Ambele sunt cântate în limba engleză, lucru care reprezintă o premieră în cariera solistului. Compozitorul melodiilor este Marian Colţea. Pentru a nu influenţa în vreun fel rezultatul preselecţiei, ţinând cont că juriul notează piesele “în orb”, fără să ştie numele interpretului, Libertatea a decis să nu publice titlurile celor două cântece.

Str. Delea Veche, nr. 24, corp D, et. 4, sector 2, Bucuresti. Pentru comunicate de presă, informări și alte materiale jurnalistice , vă rugăm să ne contactați sau la adresa contact@radardemedia.ro

Advertisement
2 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Rochii




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement
Special TV6 ore ago

Când visăm împreună, ne adunăm împreună! PRO TV și FRF lansează Imnul echipei naționale pentru EURO 2024

Reality Show6 ore ago

Diseară, la Chefi la cuțite începe bootcampul sezonul 13: concurenții se confruntă cu presiunea celei dintâi probe eliminatorii

Emisiuni7 ore ago

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la PRO TV!

Monden7 ore ago

Întâlnire amoroasă între doi concurenți Survivor, înainte de show-ul de la Pro TV: „A venit la mine acasă și era băută”

Reality Showo zi ago

Filmările Survivor All Stars s-au încheiat, iar concurenții sunt în țară! Finala va fi LIVE!

Documentar4 zile ago

National Geographic anunță premierea serialului „NASA: Culisele Inovațiilor” la 43 de ani de la trimiterea primei nave în spațiu

AUDIENȚE TV5 zile ago

Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență

ȘTIAI CĂ...?6 zile ago

RIHANNA, cântăreață care explodează pe scenă. Care a fost ascensiunea sa în industria muzicală mondială

Reality Show6 zile ago

Faimoșii caută o victorie mult așteptată în jocul vital, la Survivor All Stars: ”mergem spre imunitatea asta, cu gândul să câștigăm”

FOTBAL6 zile ago

PRO TV și FRF pregătesc o surpriză suporterilor, înainte de EURO 2024! Doar 67 de zile rămase până la meciul de debut!

Reality Show6 zile ago

După 3 ani, s-au împăcat la Survivor România All Stars! Gimnasta Ana Porgras și controversatul Zanni s-au luat în brațe în show-ul de la PRO TV

Facebook

Advertisement

IN Trending