HomeTELEVIZIUNEEmisiuniAstăzi, la Antena 1: „Chefi la cuțite” dă startul probelor eliminatorii și se formează cele trei echipe

Astăzi, la Antena 1: „Chefi la cuțite” dă startul probelor eliminatorii și se formează cele trei echipe

chefi-la-cutite-antena-1-3

Ultimele cuțite au fost deja împărțite în show-ul culinar de la Antena 1, astfel că săpătmâna aceasta, luni și marți, „Chefi la cuțite” intră în Bootcamp – etapa testărilor. Toți cei 90 de concurenți care de-a lungul audițiilor pe nevăzute au primit cuțitele și au trecut mai departe intră acum într-o nouă fază a concursului, care le va testa și mai mult abilitățile de bucătari.

 

Precizie, rapiditate, eficiență, tehnică, gust, acestea sunt doar câteva dintre calitățile pe care chefii Dumitrescu, Bontea și Scărlătescu le urmăresc acum, în vederea formării celor trei echipe. Așa se face că în edițiile din 10 și 11 octombrie telespectatorii au parte de un real spectacol în bucătărie pentru că probele eliminatorii îi vor trece pe concurenți prin cele mai nebănuite trăiri. Bărbați în toată firea nu-și vor putea stăpâni lacrimile, alții, nemulțumiți de deciziile juraților, își vor exprima acest dezacord, în vreme ce pentru alții emoțiile vor fi de bun augur.

chefi-la-cutite-antena-1-2

 

Cum să tai corect fructele pentru o salată, cu o precizie de chirurg, cum să pregătești salată boeuf astfel încât aceasta să fie actuală, în pas cu vremurile, cum să pregătești un tartar de vită în doar un sfert de oră, toate sunt probe la care cei trei chefi s-au gândit pentru această etapă.

De la o probă de testare la alta, rândurile se strâng și unii dintre concurenți vor pleca acasă, în vreme ce alții vor simți din ce în ce mai acut apropierea de momentul formării echipelor. Din toți cei 90 de concurenți, la finalul primei probe de testare vor rămâne numai jumătate, adică 45, ca la încheierea ultimei probe de Bootcamp numai 18 să intre în faza confruntărilor.

chefi-la-cutite-antena-1-1

 

Astfel, la finalul ediției de marți, „Chefi la cuțite” își va prezenta concurenții cu care cei trei chefi intră în focul luptei: câte 6 concurenți per echipă – roșie, neagră și argintie – vor fi aleși de către chefi și vor primi tunicile aferente. Și tot atunci, cei trei chefi au parte și ei de surprize: fiecare va afla ce culoare îi revine sezonul acesta, culorile fiind stabilite prin tragere la sorți.

 

chefi-la-cutite-antena-1-4

 

Foto Credit: ANTENA 1

 

Lasa un comentariu aici!

Written by

elen.milea@radardemedia.ro

elen.milea[@] radardemedia.ro

No comments

Lasă un răspuns