Connect with us

Emisiuni

Astazi la „In puii mei”: Spaima fiţelor, Andrei Versace, ajunge în culmea desfrâului

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1

Parodiat într-un stil unic de Mihai Bendeac, spaima fiţelor de Dorobanţi, Andrei Versace, ajunge în iad, în cel mai nou episod al show-ului ”În puii mei!”, difuzat sâmbătă, de la ora 20.00, la Antena 1.

Inspirat din clipurile pe care Versace le-a postat de-a lungul timpului pe rețelele de socializare, ţinându-şi mereu „fanii” la curent cu noutãţile din viaţa lui, Mihai Bendeac creeazã o situaţie cu totul şi cu totul ieşitã din comun pentru craiul de Dorobanţi. De data aceasta, spaima fițelor suferă o supradoză financiară, motiv pentru care trece în ”neființă” și ajunge în ”iadul bunăciunilor”.

Odată ajuns în culmea desfrâului, Andrei Versace se adresează, ca de obicei, ”fanilor” ce-l urmăresc și-i ține la curent cu tot ce se întâmplă în jurul lui: ”Eu am ajuns în iad, un iad corect, corespunzător(…) Avantajul este că, la fel ca pe pământ, dacă vreau distracție, am distracție!”.

Cum arată locul în care a ajuns și despre ce distracție vorbește Versace, dar și cum arată o înmormântare și o naștere într-un univers paralel, telespectatorii vor vedea sâmbătă, de la ora 20.00, la Antena 1.

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Emisiuni

Emoţii puternice pentru concurenţi şi juraţi, la „Vedeta populară”: sâmbătă și duminică la TVR 1

Published

on

Foto Credit: Doru Ochea / TVR

Dacă e weekend, la TVR 1 avem din nou porţie dublă de folclor. Iuliana Tudor ne aduce două noi ediţii Vedeta populară sâmbătă, 26 mai şi duminică, 27 mai, de la ora 21.00. Să înceapă muzica, să cânte concurenţii, să urmărim cel mai tare spectacol al talentelor din folclorul românesc!

Vom asculta în cele două seri muzică din toate zonele ţării şi pentru toate gusturile. Vom avea şi doine, dar şi melodii ritmate, vom cunoaşte concurenţi talentaţi şi dornici să ne impresioneze cu vocea lor, cu cântecele şi cu portul popular al zonelor de unde vin.

Emoţiile la cote maxime se anunţă în cele două ediţii Vedeta populară programate de TVR 1 în acest weekend. La filmări, unul dintre concurenţi a fost atât de copleşit de emoţii încât, înainte de a urca pe scenă, i s-a făcut rău. După o vizită la cabinetul medical şi încurajările venite din partea Iulianei Tudor în culise, tânărul reuşeşte să îşi susţină cântecele în concurs şi să-i impresioneze pe cei prezenţi. Povestea zguduitoare de viaţă a aceluiaşi concurent îi prilejuieşte juratei Niculina Stoican amintiri dureroase, artista recunoscând că nici tatăl ei nu i-a vorbit niciodată. Vedem reacţiile colegilor din juriu şi mărturisirile artistei la Vedeta populară de sâmbătă, 26 mai, ora 21.00.

Câte cinci interpreţi se vor lupta pentru al şaselea şi al şaptelea loc în semifinală. Numai doi vor fi câştigători. Iuliana Tudor ne dă întâlnire la TVR 1 cu muzica populară şi talente din folclorul românesc, la ediţiile 6 şi 7 Vedeta populară pe 26 şi 27 mai, de la ora 21.00.

O studentă la Facultatea de Ştiinţe Economice, din Mureş şi care s-a întors la prima ei iubire, folclorul; o tânără din Corabia care studiază neogreaca şi germana la Facultatea de Limbi străine din Bucureşti; un sibian de 23 de ani, pentru care acasă sunt centrele de copii prin care a trecut şi a supravieţuit; o dobrogeancă de 17 ani, care a învăţat să cânte de la bunici în vişinul din faţa casei şi o moldoveancă de 18 ani, din Bacău şi care ar încălţa doar opinci toată ziua – îşi pregătesc glasurile, îşi lucrează apariţiile şi vin în faţa juriului şi a publicului sâmbătă seară, la Vedeta populară, începând cu ora 21.00. Pentru duetul cu artistul preferat, în proba a adoua, Iuliana Tudor îi va invita la Vedeta populară şi pe interpreţii deja consacraţi – Maria Butilă, Zorina Bălan, Mariana Deac, Aneta Stan şi Ştefania Rareş.

Alţi concurenţi dornici să ajungă în semifinala Vedeta populară cunoaştem duminică, 27 mai, când, în faţa juriului şi a publicului se prezintă: o timişoreancă, de 21 de ani, care se pregăteşte să devină asistentă medicală, dar care pune pe primul plan muzica populară, un oltean, bunic, cu patru nepoţi, dar care şi-a facut timp să revină la pasiunea lui – folclorul, o concurentă de 17 ani, din Muntenia, care ne arată care este legătura dintre box şi muzica populară şi vine pe scenă susţinută de echipa de box coordonată de tatăl ei, un reprezentant al zonei Sălajului, ce vrea să devină artist şi munceşte pe măsură pentru asta şi o studentă la Etnologie în anul al doilea, la Cluj Napoca, dar de loc de lângă Suceava.

Şi la ediţia de duminică în proba a doua, concurenţii vor face duet cu artistul favorit, pentru că în proba a treia să demonstreze cât de fidel pot reproduce o melodie fredonată de un jurat. Interpreţii Andreea Voicu, Constantin Enceanu, Tita Bărbulescu, Cornelia Neaga şi Maria Macovei sunt cei care vin să cânte în duet cu concurenţii de la Vedeta populară duminică seară, la TVR 1.

Dintre concurenţii fiecărei seri, doar câte unul va câştiga competiţia şi va obţine locurile al şaselea şi al şaptelea în semifinală. Doar ei se vor putea lupta în continuare pentru Trofeul Vedeta Populară şi Marele Premiu de 100.000 de lei.

După cum deja ştim, competiţia a devenit mai dură în al doilea sezon, pentru că prima probă a este eliminatorie. Iau deciziile la Vedeta populară: Grigore Leşe, Elise Stan, Niculina Stoican, Cornelia Rednic, Mircea Dinescu, cei cinci juraţi care nu doar notează concurenţii, ci le fac şi recomandări pentru îmbunătăţirea interpretărilor live, apariţia şi prezenţa lor pe scenă. Vom asculta şi intervenţiile lor la Vedeta populară atât sâmbătă, 26 mai, cât şi duminică, 27 mai.

Despre Vedeta populară, sezonul doi

Concurenţii celui mai mare talent show de folclor din România, Vedeta populară, se întrec din nou la TVR 1. Dintre sutele de interpreţi de folclor amatori care au venit la preselecţiile desfăşurate în toată ţara, au fost aleşi cei mai buni 45 de concurenţi din Muntenia, Moldova, Dobrogea, Ardeal, Oltenia, Banat şi Bucovina. În fiecare ediţie, Iuliana Tudor ne prezintă câte cinci. Dintre ei, doar unul se va califica în semifinală.  Apoi, din cei 9 semifinalişti, 5 vor ajunge în finala Vedeta populară, care va avea loc în luna iunie.

Fiecare dintre concurenţii serii trebuie să convingă juriul că are calităţi pentru a deveni viitoarea Vedetă populară: să aibă voce, carismă şi o apariţie de neuitat, care să ridice oamenii de pe scaune. Titlul de Vedeta populară şi premiul de 100.000 de lei sunt miza concursului destinat celor mai talentaţi interpreţi de folclor amatori.

Ca şi în sezonul trecut, fiecare dintre cele nouă ediţii preliminare Vedeta populară are câte trei probe. În prima probă, concurenţii cântă acompaniaţi sau nu de orchestră, în funcţie de alegerea fiecăruia. În proba a doua, fac duet cu artistul preferat de muzică populară, iar în proba a treia trebuie să redea cât mai fidel o melodie fredonată de unul dintre juraţi. În premieră în noul sezon, la finalul primei probe, juriul elimină unul dintre cei cinci concurenţi ai serii.

Din juriul concursului fac parte, în noul sezon al emisiunii, interpretele de muzică populară Niculina Stoican şi Cornelia Rednic (care îi înlocuiesc pe Laura Lavric şi Constantin Enceanu). Acestea li se alătură cunoscuţilor juraţi de la Vedeta populară – Elise Stan, Grigore Leşe şi Mircea Dinescu, pentru a evalua prestaţiile noilor concurenţi, interpreţi amatori din folclorul românesc.

Şi în sezonul doi, Marius Zorilă şi Orchestra Naţională Valahia, a Primăriei Capitalei, susţinută de Creart, sunt alături de concurenţi în intepretările live din show. Imediat după concurs, actorii Lucian Ghimişi şi Dan Clucinschi, coprezentatorii Iulianei Tudor la Vedeta populară, află părerile lor şi ne ajută să îi cunoaştem mai bine.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Emisiuni

Nea Mărin în competiție cu Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu în noul sezon „Poftiți la Nea Mărin!”

Published

on

Credit foto: ANTENA 1

Un nou sezon “Poftiți pe la noi” va începe în această vară la Antena 1. “Poftiți la Nea Mărin” vine cu un nou concept și cu o premieră! Dacă până acum erau în aceeași tabără, Liviu Vârciu și Nea Mărin se află acum într-o competiție acerbă. Mai mult, Liviu și-a adus și ajutoare, așa că va face echipă cu Andrei Ștefănescu.

Nea Mărin administrează un restaurant cu terasă pe malul mării. În fiecare săptămână, patru vedete sunt invitate pentru a-l ajuta cu toate treburile necesare într-o astfel de afacere. De partea cealaltă, Liviu și Andrei și-au deschis și ei o terasă, chiar în fața casei de pe ponton, casă în care și locuiesc în această perioadă. În fiecare ediție câștigă echipa care reușește să depășească chiar și cu un leu suma investită. Orgoliul celor trei și dorința de a câştiga îi va face să recurgă la tot felul de strategii pentru a-şi dezvolta business-ul şi pentru a atrage clienți. “Inițial am crezut că vin într-o vacanță, că o să am o mică terasă pe malul mării, dar e îngrozitor ce mi se întâmplă. Nea Mărin e complet razna! Sezonul ăsta sper să am în sfârşit ac de cojocul lui, mai ales că am scos și eu asul din mânecă, pe Andrei Ștefănescu!”, a declarat Liviu Vârciu.

Show-ul “Poftiți la Nea Mărin” va fi difuzat vara aceasta, la Antena 1. Printre vedetele care sar în ajutorul lui Nea Mărin vor fi Iuliana și Nicoleta Luciu, Jean de la Craiova, Ruby, Nicolai Tand sau Gina Pistol.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Emisiuni

Bursucu si Ana-Maria Barnoschi dau startul noului sezon “Roata Norocului”

Published

on

“Roata Norocului”, emisiunea concurs care a fascinat o tara intreaga, oferind constant zambete, distractie si voie buna, aduce pe micul ecran un nou sezon plin de veselie, cu vedete indragite, si incarcat de premii fabuloase.

Deschiderea noului sezon al emisiunii o vor face Anda Adam si Daniel Buzdugan, invitatii vedeta care vor invarti “Roata norocului” pentru o familie aflata in dificultate.

“Astazi am venit la ”Roata Norocului” pentru placerea de-a lupta si pentru o cauza nobila, aceea de a lua masina asta (face referire la autoturismul pus in joc in cadrul concursului – n.r.), din <cartierul> Kanal D, ca sa o ducem acolo unde locuiesc doamna Alexandra cu cei patru copilasi ai sai (cazul social al editiei – n.r.)”, marturiseste simpaticul Daniel Buzdugan.

Anda Adam a aflat ca mama celor patru copii isi doreste un aragaz si a facut o “intelegere” cu aceasta.

“Eu vreau sa castig aragazul pentru dumneavoastra, dar imi promiteti ca ma invatati sa gatesc un pic mai bine pentru Evelin (fiica vedetei – n.r.) ca nu prea ma pricep, recunosc”, spune  Anda Adam.

Anda si Buzdugan sunt intr-o forma de zile mari si promit sa faca totul pentru a castiga cat mai multe premii. Mai mult, indragitele vedete au testat cateva “premii” puse in joc, chiar in timpul emisiei, spre deliciul privitorilor.

Premii mult dorite, vedete indragite si multa distractie vor contura un sezon perfect, pe placul romanilor.

Nu ratati duminica seara, de la ora 20:00, debutul noului sezon “Roata Norocului”, cu Ana-Maria Barnoschi si Bursucu, la Kanal D.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement

Trending