Concerte

Au inceput pregatirile pentru intampinarea Larei Fabian in Romania!

Au inceput pregatirile pentru intampinarea Larei Fabian in Romania!

Cum ziua in care va ateriza Lara Fabian pentru prima oara pe pamant romanesc se apropie, iar cererile staffului artistei referitoare la hotelul unde va fi gazduita pe parcursul celor trei zile nu sunt putine, organizatorii si-au unit fortele cu reprezentantii hotelului Howard Johnson Grand Plaza, pentru a putea indeplini in timp util toate aceste cereri.

Cum modificarea unui intreg etaj al hotelului dureaza, personalul de la Howard Johnson Grand Plaza a fost mai mult decat incantat sa ajute, declarand: „Este o onoare sa o avem ca oaspete pe Lara Fabian si vom face tot ceea ce este necesar pentru ca sederea ei sa fie cat mai placuta. In consecinta, o serie de facilitati extra vor fi puse la dispozitia cantaretei. Astfel, la etajul la care va fi cazata, am inceput deja sa amenajam, special pentru aceasta, o zona de bar precum si o sala de fitness.

De asemenea, special pentru Lara Fabian se va pune la dispozitie o sala private ce va comunica cu apartamentul in care va locui, cat si un valet personal pe toata durata sederii. Bucatarul sef, Herik Sebok va pregati preparate culinare de exceptie, special concepute pentru gusturile cantaretei. Lara Fabian va avea parte de toata intimitatea de care are nevoie, intrucat apartamentul este amplasat in asa fel incat sa-i protejeze pe musafiri de orice privire indiscreta.”

Emotia si caldura pe care reuseste de fiecare data sa le transmita Lara Fabian cand interpreteaza piese precum „Caruso”, „Je t’aime”, ”Je suis Malade” sau „Love By Grace”, au transformat-o pe aceasta in idol pentru generatii intregi de fani din intreaga lume. Recunoasterea meritelor artistei nu a venit doar din partea fanilor, care au umplut pana la refuz salile unde concerteaza, dar si din partea criticilor, care pe parcursul carierei de peste 25 de ani i-au oferit numeroase premii.

Preturile biletelor pentru spectacolul din 18 martie sunt urmatoarele:
350 lei (categoria VIP)
300 lei (categoria 1)
250 lei (categoria 2)
200 lei (categoria 3)
150 lei (categoria 4)
100 lei (categoria 5) – categorie epuizata

Pentru toti fanii care isi doresc sa o asculte live pe Lara Fabian, mai sunt disponibile bilete la spectacolul din 18 martie in urmatoarele locatii: Magazinul BILETOO din Unirea Shopping Center (parter, intrarea de langa McDonald’s), Librariile si chioscurile Adevarul, Magazinele Diverta, Flanco, Muzica si Victoria, Sala Palatului, Libraria Eminescu, Palatul National al Copiilor, Statia de Metrou Unirii 1. Cei ce doresc sa comande biletele online, o pot face de pe biletoo.ro, blt.ro, bilet.ro sau myticket.ro.

loading...

Lasa un comentariu aici!

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Concerte

More in Concerte

vitas

„Vocea de diamant” a lui Vitas are puteri terapeutice!

Cristina Minac9 februarie 2016
Directia 5 Valentines Day

Banăţenii îşi pot cere în căsătorie iubitele la concertul susţinut de Direcţia 5 de Ziua Îndrăgostiţilor

Dan Ivașcu7 februarie 2016
Stefan Banica concert Te iubesc, femeie

Ștefan Bănică spune din nou „Te iubesc, femeie!” cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii!

Dan Ivașcu27 ianuarie 2016
Ana Popovic concert

Concertul Anei Popovic la Bucuresti a fost reprogramat pentru 23 mai la Teatrul National

Arina Voicu23 ianuarie 2016
Rixton_CokeStream

Trupa Rixton – în premieră în România! Brought to you by CokeStream

Mihai Știrbu21 ianuarie 2016
vitas

Best of Vitas pe scena Salii Palatului de la Bucuresti

Cristina Minac14 ianuarie 2016
Masterpiece- Bucuresti - sala palatului

“The Masterpiece Experience”, capodopere ale muzicii de film, intr-un show complex, la Bucuresti

Dorin Huntai8 ianuarie 2016
ANDRA
REVELION TVR 1

Singurul Revelion în aer liber din București va avea loc în Parcul Titan! Cine sunt invitații?

Mihai Știrbu31 decembrie 2015
?

Johann Strauss Ensemble, spectacol emotionant oferit bucurestenilor din Sectorul 1

Mihai Știrbu21 decembrie 2015
AIRFIELD Festival

Jamie Woon, Robag Wruhme, BlabberMouf si Ada Kaleh, primii artisti care aterizeaza la AIRFIELD 2016!

Mihai Știrbu19 decembrie 2015
Johan Strauss Ensemble_foto Russel McGregor

Concert extraordinar: Johan Strauss Ensemble la Primăria Sectorului 1

Mihai Știrbu16 decembrie 2015
cornel ilie vunk

Cornel Ilie va dona “chitara-cometa” la concertul „Hituri si mituri”, de la Hard Rock Cafe

Dorin Huntai14 decembrie 2015
Vunk-Bacau-Acustic

Cornel Ilie va canta pentru prima data in limba franceza!

Cristina Minac7 decembrie 2015
Bucharest Jazz Orchestra_ARCUB

JAZZAJ la ARCUB: Bucharest Jazz Orchestra te invită să trăiești Povești din București

Mihai Știrbu24 noiembrie 2015
vitas concert bucuresti

Fenomenul Vitas, supranumit “vocea de diamant”, revine, in concert la Bucuresti

Gloria Antonescu18 noiembrie 2015
nikos vertis

Nikos Vertis, despre concertul de la București: “E una dintre cele mai tari petreceri la care am fost!”

Cristina Minac16 noiembrie 2015
Loredana Imaginarium 2015

Loredana a lansat albumul “Imaginarium” într-un show spectaculos și plin de emoție, la Sala Palatului

Dan Ivașcu11 noiembrie 2015
directia 5

Directia 5 lanseaza o piesa noua si va asteapta pe 26 noiembrie la concertul „Te Iubesc”

Mihai Știrbu11 noiembrie 2015
Elevation_©_mircea_albutiu

Patru dintre cei mai apreciați jazzmani din New York vin la Bucureşti cu un nou album: ELEVATION lansează Songs from Afar

Mihai Știrbu11 noiembrie 2015
Loredana_Imaginarium

Loredana ne-a purtat in universul Imaginarium la Sala Palatului

Mihai Știrbu10 noiembrie 2015
loredana europa fm live pe plaja 2015

Loredana a adus un omegiu victimelor din #Colectiv alături de Cotabiţă la concertul Imaginarium

Roxana Voicu9 noiembrie 2015
cezar ouatu

Cezar Ouatu donează tot profitul din încasările concertului său, „One Voice Show”, victimelor tragediei din Colectiv

Dorin Huntai6 noiembrie 2015
3SudEst Londra

3 Sud Est a susținut un show incendiar în Marea Britanie

Dan Ivașcu3 noiembrie 2015
Concert-Carly-Rae-Jepsen-CokeStream

Carly Rae Jepsen, în premieră în România la concertul CokeStream

Dorin Huntai27 octombrie 2015
Loredana

Loredana se pregăteşte intens pentru concertul „Imaginarium”, de la Sala Palatului

Cristina Minac26 octombrie 2015
Stefan Banica

Tradiție record. Ștefan Bănică, susţine concertele de Crăciun la Sala Palatului!

Dan Ivașcu22 octombrie 2015
Iris

Turneul “Din nou împreună” susținut de Cristi Minculescu și Iris s-a încheiat printr-un spectacol de excepție, la Sala Polivalentă

Dan Ivașcu18 octombrie 2015
Chi Pah

Chi Pah, percuționistul care l-a impresionat pe producătorul lui Snoop Dogg, concertează alături de What’s Up în Belgia!

Redacția RADAR DE MEDIA2 octombrie 2015
3 Sud Est

Naguale, Connect-R, 3 Sud Est, Vama, BUG Mafia și Tinie Tempah concertează în ultima zi la „Festivalul Castanelor 2015”, în Baia Mare

Dan Ivașcu27 septembrie 2015
Sarbatoarea Castanelor 2015

„Sărbătoarea Castanelor” s-a transformat în „Festivalul Castanelor” și va avea loc în perioada 21-27 septembrie. Vezi programul complet!

Dan Ivașcu24 septembrie 2015
Loredana_Imaginarium

Diva Loredana susține show-ul Imaginarium la Sala Palatului

Mihai Știrbu16 septembrie 2015
Mihai Margineanu Afis parteneri

Mihai Mărgineanu lansează de ziua lui un nou album, “Teatru minciuna”, la Cinema Patria

Dan Ivașcu9 septembrie 2015
Ion Besoiu VUNK

Ion Besoiu transmite indemnul VUNK: “Este timpul sa te intorci. La tine”

Dorin Huntai8 septembrie 2015
cezar ouatu te cunosc de undeva antena 1

Cezar Ouatu, concert în premieră la București: “Voi cânta de la operă la muzică lăutărescă”

Roxana Voicu8 septembrie 2015
VUNK un nou univers

Premieră în România. Filmare 360 de grade la concertul Vunk “Un nou univers”, pe 7 octombrie, la Sala Polivalentă din Bucureşti

Dan Ivașcu5 septembrie 2015
Violetta_foto_Alex_Barbulescu.jpg

Mii de copii au cantat si au dansat impreuna cu Violetta, in Piata Constitutiei

Mihai Știrbu4 septembrie 2015