vineri, martie 29, 2024

PUBLICITATE@RADARDEMEDIA.RO

More
    AcasăAUDIENȚE TVAnalize Audiente TVAUDIENTE TV & FOTO: Cristian Voicu este câștigătorul celui de-al doilea sezon...

    AUDIENTE TV & FOTO: Cristian Voicu este câștigătorul celui de-al doilea sezon „Chefi la cuțite”. FINALĂ Show-ul a spulberat audienţa!

    Marți seara Antena 1 a difuzat finala celui de-al doilea sezon al emisiunii „Chefi la cuțite”. Anul acesta marele premiu în valoare de 30.000 de euro merge la Cristian Voicu din echipa gri condusă de chef Florin Dumitrescu. Finala a fost lider de piață pe toate categoriile de public, iar în minutul de maximă audiență de la 21.19 aproape 2 milioane de români erau cu ochii pe „Chefi la cuțite”.

     

    [rdmof_dropcaps type=”circle” color=”” background_color=”RED”]G[/rdmof_dropcaps]In intervalul de difuzare a emisiunii Chefi la Cutite, PRO TV a difuzat filmul artistic Popei (20:30-22:30), iar mai apoi reality show-ul Supravietuitorul (22:30-23:30), iar Kanal D serialul turcesc „Ziua in care mi s-a scris destinul”!

     

    PUBLICUL COMERCIAL

    [rdmof_dropcaps type=”circle” color=”” background_color=”BLUE”]A[/rdmof_dropcaps] În intervalul orar 20.31-23.36 emisiunea a fost lider de audiență, cu o medie pe publicul comercial din mediul urban cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani de 12,6 puncte de rating și 30,8 % cota de piață, fiind urmată de Pro Tv cu 8,2 puncte de rating și 20,1 % cota de piață.

     

    PUBLICUL URBAN

    La orașe Antena 1 a condus topul cu o audiență medie de 9,8 puncte de rating și 21,3 % cota de piață și a fost urmată pe locul secund de Kanal D cu 7,6 puncte de rating și 16,5 % cota de piață, în vreme ce Pro Tv se clasa pe locul al treilea cu 6,6 puncte de rating și 14,3 % cota de piață.

     

    PUBLICUL NATIONAL 

    Raportul se păstrează și la nivelul întregii populații a țării cu Antena 1 lider cu o medie de 8,5 puncte de rating și 19,4 % cota de piață, Kanal D în poziția secundă cu 8 puncte de rating și 18,4 % cota de piață și Pro Tv pe locul al treilea cu 6,8 puncte de rating și 15,6 % cota de piață.

    În minutul de maximă audiență atins pe publicul comercial la 22.47, „Chefi la cuțite” avea un vârf de 16,1 puncte de rating și 39,5 % cota de piață, mai mult decât triplu față de Pro Tv care avea tot atunci doar 5,3 puncte de rating și 12,9 % cota de piață.

     

    audiente-tv-radar-de-media-chefi-la-cutite-antena-1-finala

     

    Cifre pentru intreaga zi

    Antena 1 a condus și prime time-ul zilei de marți, 15 noiembrie (intervalul cuprins între orele 19.00-23.00), cu o medie pe publicul comercial de 10,3 puncte de rating și 25,6 % cota de piață, fiind urmată de Pro Tv cu o medie de 9,8 puncte de rating și 24,4 procente din cota de piață.

     

    Cum a decurs marea finala?

    Emoțiile au fost cu adevărat copleșitoare marți seara la „Chefi la cuțite”. Tensiunea și-a spus cuvântul nu numai pentru cei doi finaliști, Alex și Cristi, ci și pentru chefii care i-au coordonat. Așteptarea naște mereu speranța că va fi bine, că omul din echipa sa va face o impresie bună și va fi declarat câștigător.

     

    Asta au simțit chefii Dumitrescu și Bontea, care de pe margine își coordonau finaliștii. Cei care au jurizat finala și cele trei farfurii per finalist ajunse la masa lor au fost bucătari cunoscuți din România, cei mai buni în domeniu, care au analizat la sânge aspectul și gustul farfuriilor. Și pentru ca presiunea să fie parcă și mai mare, după starter și main course voturile îi indicau la egalitate pe Alex și Cristian, astfel că desertul a fost elementul care a făcut diferența. Iar Cristian Voicu a fost cel care și-a auzit numele strigat la finalul ediției, urmat de aplauze, șampanie, strigăte de bucurie și îmbrățișări.

     „Când am auzit că sunt câștigător m-am bucurat foarte mult. Mi-am dorit enorm să câștig, chiar dacă la un moment dat îmi pierdusem această speranță. Prin minte mi-a trecut că după toate încercările grele și supărările din emisiune, am izbutit și am câștigat. Mi-am împlinit visul și mi-am făcut familia mândră și fericită. Primul lucru după încheierea finalei… mi-am îmbrățișat Cheful, colegii, familia și m-am bucurat alături de ei. A fost un moment superb”, a mărturisit acesta. Câștigătorul celui de-al doilea sezon „Chefi la cuțite” mai spune că titlul și premiul îl vor ajuta să își împlinească un vis și să se întoarcă acasă, în România. Premiul mă ajută să mă întorc în țară și să încep o nouă viață. Mi-am dorit de mult să ne întoarcem, iar acum a venit momentul”, a încheiat acesta fericit.

     

     

    Rating (RTG%) reprezintă numărul mediu de telespectatori pe minut ai unei emisiuni (sau interval orar) difuzată de o stație TV. Ratingul poate fi exprimat în cifre absolute (mii telespectatori) sau ca procent din targetul analizat.

    Cotă de piaţă (Market Share – SHR%) reprezintă raportul procentual dintre numărul mediu de telespectatori (RTG%) ai unei emisiuni (sau interval orar) de la o staţie TV şi numărul mediu de telespectatori de pe toate staţiile TV, calculat pentru acelaşi interval orar (sau emisiune).

    Sursa cifre: Kantar Media

    Grafice: RADAR DE MEDIA

     

    Foto Credit: ANTENA 1

     

    Elen Milea - Redactor

    elen.milea fb

    ARTICOLE SIMILARE

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    - Advertisment -spot_img

    Articole recente