HomeLIFE STYLEAutentic Cinema TV intră în emisie din ianuarie 2010

Autentic Cinema TV intră în emisie din ianuarie 2010

Postul Autentic Cinema TV, care urmeaza sa transmita, din ianuarie, doar pelicule romanesti, fara publicitate, a primit, marti, licenta audiovizuala prin satelit de la Consiliul National al Audiovizualului (CNA), informeaza Ziare.com

Licenta pentru acest post a fost solicitata de Really Good Ideas Media SRL.

Proiectul, la care presedintele CNA Rasvan Popescu s-a referit numindu-l „un fel de HBO romanesc”, este sustinut de regizorul Radu Gabrea, in calitate de consilier artistic. Din echipa care se ocupa de proiect fac parte Camelia Spataru, Dan Silviu Boerescu si Adrian Iacobini.

Directorul general al Really Good Ideas Media SRL, Adrian Iacobini, a prezentat proiectul postului de televiziune. „De ce un canal de film romanesc? In primul rand, pentru ca, pana acum, televiziunile romanesti au difuzat o gama de filme romanesti destul de restransa si noi credem ca cinematografia romaneasca are mult mai mult de oferit. Exista foate multe filme de arta, documentare, care pana acum nu au fost date publicului larg”, a declarat Iacobini, in sedinta CNA in care s-a decis acordarea licentei.

Potrivit reprezentantului Really Good Ideas Media, televiziunea are la baza, in primul rand, un proiect de reabilitare a tuturor filmelor pe care urmeaza sa le difuzeze.

Postul de televiziune va fi specializat pe film, fara pauze publicitare, iar publicul tinta este cel cu varste cuprinse intre 18 si 49 de ani.

Autentic Cinema TV va difuza filme romanesti de arta si independente, scurtmetraje si animatii.

Prime time-ul postului va fi intre 21.00 si 22.30. Miercurea si joia vor fi zile dedicate integralelor de film ale anumitor regizori sau actori. Diminetile de weekend vor fi dedicate programelor pentru copii, desenelor animate vechi, iar in fiecare duminica vor fi difuzate pachete de scurtmetraje.

Emisiunea „Echipa de filmare” va prezenta diversi actori sau regizori, care vor povesti despre filmele lor ce urmeaza sa fie difuzate pe post.

Anual, Autentic TV va difuza 240 de pelicule – 10% filme documentare, 65% filme artistice, 10% animatii pentru copii si tineri, iar restul, scurtmetraje.

Reprezentantii televiziunii intentioneaza sa difuzeze, de asemenea, inregistrari ale spectacolelor de teatru romanesc contemporan.

Reprezentantii societatii care se ocupa de Autentic Cinema TV au un contract de exclusivitate pe un an cu platforma Dolce a Romtelecom, urmand ca postul sa fie difuzat, din ianuarie, pe cablu, iar din martie, prin satelit.femeia-visurilor-810262l-imagine

Directorul executiv al Really Good Ideas Media SRL, Camelia Spataru, a amintit ca exista interes din partea mai multor firme de cablu pentru a prelua programele postului, iar ofertele vor fi luate in considerare peste un an, cand va expira contractul de exclusivitate cu Dolce.

Tot marti, Consiliul National al Audiovizualului (CNA) a acordat licenta audiovizuala prin satelit postului Alfa Omega TV International, dedicat diasporei romane.

Postul de televiziune, pentru care licenta a fost solicitata de catre S.C. Alfa Omega TV Production SRL Timisoara, va transmite programe de educatie si spiritualitate crestina.

Alfa Omega TV International va fi disponibil prin satelit, la nivel international, si va difuza productii proprii in proportie de 64%. Postul va difuza programe de informare – 10,5%, programe educative, culturale si religioase – 63,5%, filme – 12,5% si programe de divertisment si alte tipuri – 13,5%.

Lasa un comentariu aici!

Written by

contact@radardemedia.ro

Str. Delea Veche, nr.24, copr D, et.4, Sector 2, Bucuresti Pentru comunicate de presa, informari si alte materiale va rugam sa ne contactati pe e-mail.

No comments

Lasă un răspuns