Connect with us

Evenimente

„Azi comunitatea de golf din România este mai mare și mai matură”

Published

on

În toiul pregătirilor pentru organizarea primei ediții a competiției ‚PRO-AM Golf for everyone’, organizată între 8-10 Iunie’18 la Clubul de Golf Paul Tomița din Pianu de Jos, Asociația Golferilor Profesioniști din România se bucură de suportul și recomandarea pasionaților de golf.

„Golful în România a început cu descoperirea la Pianu de Jos, din întâmplare, a unui om, care spunea că a jucat de 8 ori la cupa mondială de golf profesionist. L-am întrebat dacă este o glumă și, invitându-ne în cas lui din satul Pianu de Jos jud Alba, ne-am convins că este adevărat, că în fața noastră acest octogenar era o adevărată comoară și că am putea descoperi prin el o lume inaccesibilă până atunci românilor: lumea jucătorilor de golf sau lumea golfului, noi până atunci intrând în contact cu acest sport doar prin intermediul Eurosport – care la acea vreme transmitea majoritatea competițiilor de golf din Europa Live. Acest bătrân trebuia exploatat! Dar cum să facem? Nu aveam nici teren, nici crose, nici mingi, nimic. Ne-am hotărât să luăm lecții de golf pe un islaz la marginea satului. Dacă a văzut acest interes, bătrânul Tomița, bun pedagog, spune după vreo zece lecții, văzând că progresez rapid: ‘Dacă vei mânui foarte bine această crosă chiar ai putea vedea întreaga lume datorită ei!’ Așa a aprins bătrânul Paul Tomița prima făclie care mai târziu a început să lumineze golful românesc! Ce a urmat, a fost o adevărată minune. La Pianu de Jos pe o pășune de oi am proiectat primul teren de golf 100% natural, printre stejari seculari, pe un deal, fără a avea infrastructura specifică unui teren de golf modern. Principiul care a stat la bază a fost: ‘Rugaţi-vă lui Dumnezeu să ne dea ploaie, iar noi vom tunde mereu!’ Ce nu am știut atunci era faptul că natura va face restul; unde nu am tuns, au crescut bălării, care au adus animale, care – la rândul lor – au cărat semințe de toate felurile; pe unele le-au pierdut, acestea au căzut în pământ bun și au încolțit, din ele crescând copaci! Noi am făcut puțin, restul Natura sau Dumnezeu. Acum terenul de la Pianu este o adevărată capodoperă, poate cu puțină cosmetizare unul dintre cele mai frumoase terenuri dintre toate câte există! După aceea tot mai mulți români au descoperit că a-ți petrece viața sau timpul liber jucând golf înseamnă nu numai să faci sport, este un stil de viață, natură, bucurie, sănătate, întoarcerea la lumea în care ai fost creat!” spun campionii României la golf Viorel şi Laurenţiu Coman.

Golful este pasiunea mea de aproape 20 ani. Cam de când a fost lansat Golf Club Paul Tomița şi de când a fost deschis terenul de golf de la Pianu de Jos. Am crescut împreună, alături de noi și noi generații de jucători. Azi comunitatea de golf din România este mai mare și mai matură. Dar Pianul de Jos a fost școala și referința pentru mulți dintre noi, foști membrii ai Clubului.” declară domnul Mişu Negriţoiu, Senior Advisor EY România, fost preşedinte ASF şi fost şef al ING Bank România.

PRO-AM Golf for everyone vine cu o structură de premiere unică, propunându-și să atragă maximum 22 jucători profesioniști și 88 amatori (aceștia jucând în flight-uri de 1 profesionist + 4 amatori). Pe 8 Iunie echipele se vor forma și antrena, pe 9 Iunie va fi ziua competiției (cu multe alte activări conexe pentru jucători și spectatori), ceremonia de premiere și cina festivă iar pe 10 iunie profesioniștii vor juca amical cu amatorii, vor susține workshop-uri și vor juriza o competiție pentru juniori.

Evenimentul este organizat cu sprijinul Alpin57Lux, partenerii media fiind Agerpres, Cariere, Centrul De Informare și Promovare Turistică Alba Iulia, Cronica Română, DCNews, Doingbusiness.ro, GolfinRomania.ro, Național TV, National24Plus, NationalFM, Manager Express, New Edition News, Radar de Media, Radio România, Rol.ro, România Liberă, Transilvania Business, Turnul Sfatului, Urbea Mea.

Mai multe detalii despre eveniment și înscrierea în competiție pe pagina Facebook şi www.professional-golf-romania.ro

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Evenimente

Cerbul de Aur 2018: încep înscrierile pentru Concursul internaţional de interpretare

Published

on

Foto Credit: TVR

Pregătirile pentru Festivalul Cerbul de Aur, ediţia 2018, au intrat în linie dreaptă: astăzi, 20 iunie, încep înscrierile pentru Concursul internaţional de interpretare.

Artiştii care doresc să participe la concurs se pot înscrie până în data de 11 iulie a.c., pe site-ul oficial al evenimentului, cerbuldeaur.ro, unde este publicat şi Regulamentul Festivalului Concurs.  

La finalul perioadei de înscrieri, juriul selecţiei va decide artiştii care vor intra în competiţie. În acest an, pe scena din Piaţa Sfatului vor urca şi se vor duela muzical pentru Marele Trofeu cel mult 15 concurenţi. Dar premiile vor fi mai multe!

La 50 de ani de la prima ediţie, Cerbul de Aur 2018 va avea o desfăşurare de gală, cu numeroase premii, a căror valoare totală este de 65 de mii de euro. Pe lângă Marele Trofeu al Festivalului Internaţional Cerbul de Aur, în valoare de 25 de mii de euro, la această ediţie aniversară, concurenţii pot câştiga alte opt premii:

  • Premiul I
  • Premiul al II-lea
  • Premiul al III-lea
  • Premiul pentru cea mai bună interpretare a unei piese româneşti;
  • Premiul Braşovului;
  • Premiul Publicului
  • Premiul Presei Festivalului
  • Premiul Societăţilor Publice de Radio şi de Televiziune

 

Festivalul Internaţional Cerbul de Aur va avea loc în perioada 29 august – 2 septembrie a.c., în Piaţa Sfatului din Braşov. În an aniversar, dedicat Centenarului României şi semicentenarului festivalului, TVR propune un format special al evenimentului, cu o Gală Aniversară, două zile de concurs, o Gală a Festivalului şi evenimente adiacente.

Festivalul se va încheia cu o Gală Centenară, un spectacol folcloric ce va reuni muzica populară tradiţională românească şi prelucrări de actualitate ale acestui gen muzical.

Evenimentul va fi transmis în direct şi în exclusivitate de Televiziunea Română.

 

Despre Festivalul Internaţional Cerbul de Aur:

Festivalul Internaţional Cerbul de Aur a debutat în anul 1968 şi a avut 17 ediţii, ultima dintre acestea fiind organizată în anul 2009. Evenimentul a devenit cel mai mare festival internaţional de muzicã organizat în România  şi, în mod tradiţional, la Brașov.

De-a lungul anilor, acest prestigios festival a găzduit apariţii sau recitaluri ale unor vedete precum Diana Ross, Amália Rodrigues, Julio Iglesias, Dalida, Sheryl Crow, Tom Jones, Juliette Greco, Vaya con Dios, Coolio, Barbara, Christina Aguilera, Cliff Richard, Kenny Rogers, Ricky Martin, Kelly Family, Patricia Kaas, Gilbert Becaud, Josephine Baker, Toto Cutugno, Enrico Macias, Boy George, James Brown, Kenny Rogers, Ray Charles, UB 40, Scorpions, Pink, Sheryl Crow şi mulţi alţii.

Prin calitatea actelor artistice prezentate, „Cerbul de Aur” este nu doar un brand de prestigiu al TVR, ci şi unul naţional, spectacolele organizate în cadrul festivalului adunând de un număr impresionant de spectatori şi telespectatori din întreaga ţară.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Evenimente

Park4Fly ofera parcare in siguranta cu preturi mici la doar trei minute de Aeroportul Otopeni!

Published

on

Pentru cei care cauta parcare langa aeroport Henri Coanda, firma Park4Fly, situata in apropierea aeroportului, pune la dispozitie peste 150 de locuri de parcare la doar 800 de metri de aeroport.

Parcarea se face atat pe termen lung, cat si pe termen scurt, iar tariful in lei este calculat in functie de numarul zilelor de parcare. Firma ofera un simulator de preturi pe pagina online unde pot fi calculate sumele necesare pentru o anumita perioada. Rezervarea se poate face telefonic, 24/7 si plata pentru parcare poate fi facuta cash sau cu cardul.

Pentru calatoriile in interes personal sau cele de afaceri, din ce in ce mai multi oameni prefera sa evite aglomeratia din mijloacele de transport in comun sau orele petrecute in taxi spre aeroport si sa-si aduca masina personala care sa stea in siguranta in parcare pe toata durata calatoriei. De aceea, au aparut numeroase parcari langa aeroport, fiecare incercand sa atraga cat mai multi clienti prin oferte personalizate.

Parte a grupului WLC AUTO care ofera servicii auto integrate, rent a car, parcare, asistenta rutiera si service auto, firma Park4FLY este o companie care se bucura de o crestere si o recunoastere rapida in domeniu, oferind clientilor servicii personalizate, incluse in tariful de parcare, fara costuri suplimentare: transferul rapid al clientilor de la/catre Aeroport Otopeni Non-Stop, monitorizare video 24/7 cu acces permanent gratuit al clientilor, dar si agent de paza. Clientii se pot conecta prin internet oricand la sistemul de monitorizare video pentru a verifica starea in care se afla autoturismul din parcare, acest serviciu fiind gratuit.

Transferul catre aeroport se face individual, pentru fiecare client in parte, durand maxim 10 minunte din momentul parcarii pana la sosirea la aeroport. La intoarcere, clientii sunt asteptati de reprezentanti ai firmei pentru a fi condusi catre parcare cat mai rapid, ajungand la masina personala in cel mai scurt timp. Astfel, nici caratul bagajelor sau conditiile meteorologice nefavorabile, dar nici ora la care ajunge avionul nu trebuie sa reprezinte o sursa de ingrijorare pentru cei care apeleaza la serviciile parcarii.

Pentru servicii de parcare pe termen lung la aeroport Bucuresti, firma isi indeamna clientii sa-i contacteze reprezentantii pentru oferte personalizate si preturi avantajoase la perioadele de peste 30 de zile si nu numai.

Preturile sunt exprimate in lei/zi, iar rezervarile din timp beneficiaza de discounturi si oferte atractive. Totodata, clientii fideli ai firmei beneficiaza permanent de preturi speciale, pentru a apela de fiecare data la serviciile parcarii.

Firma mizeaza pe promptitudine, siguranta si disponibilitate, raspunzand solicitarilor  din partea clientilor si oferind suport 24/7, prin telefon, e-mail sau live chat.

Parcare moderna, cu pachet de beneficii de top si preturi imbatabile in zona, Park4Fly ofera siguranta si confort, clientii bucurandu-se de o experienta placuta si profesionalism. In plus, daca cei care apeleaza le serviciile firmei vor sa-si gaseasca masina proaspat curata la intoarcere exista si posibilitatea ca aceasta sa fie curatata la preturi speciale.  Pentru o rezervare accesati site-ul https://park4fly.ro/ !

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Evenimente

Sute de alergători iau startul sâmbăta viitoare la Crosul IT-iștilor

Published

on

Sute de IT-iști se vor alinia, pe 23 iunie, la startul cursei Crosul IT-iștilor powered by Infodesign.

Sub sloganul ”Log out, shut down, go run!”, cea de-a cincea ediție a evenimentului se desfășoară în Parcul Tineretului și se adresează, în special, IT-iștilor pentru care participarea este gratuită, dar și celor care sunt amatori de mișcare.

Putem spune deja că acest cros a devenit o tradiție. De la an la an, observăm un număr din ce în ce mai mare de IT-iști care se înscriu la evenimentul nostru. Acest lucru ne bucură și ne motivează să continuăm demersurile de promovare a sportului ca factor care contribuie la îmbunătățirea calității vieții. Este ceea ce încercăm să facem de 25 de ani, de când Infodesign și-a început activitatea”, a declarat Ileana Ionescu, director executiv Infodesign.

Evenimentul va începe la ora 8.00 cu ridicarea kiturilor de participare, continuând cu încălzirea asigurată și în acest an de antrenorul Claudiu Porof, urmând ca startul să se dea la ora 10.00. Concurenții vor putea opta pentru cursa Hobby 3km, respectiv cursa Expert 6km.

24 de persoane vor fi premiate pentru rapiditate, iar alte 10 persoane vor putea câștiga premii surpriză.

Detalii privind programul și regulamentul crosului se găsesc pe site-ul www.infodesign.ro. Înscrierile se mai pot face până pe data de 20 iunie.

Proiectul este organizat de Infodesign, în colaborare cu F-Secure România.

Evenimentul este susținut de Radar de Media, iar un aport considerabil în susținerea crosului îl au și partenerii: Orange, GoPro, Mojo Sailing, Isostar, Nutrislim, The Cage,  Redis Nutriție, Anvervura, Genesis, Marvo, Discovery Arena, Buff, Cabina WTF, Rakuten Kobo, Ingram, 7card, Redbull, Answear.ro, Aqua Carpatica, Tucano, Saturo, Relax Life și Bronec.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement

Trending