HomeLIFE STYLEBăsescu acuză "Realitatea" şi "Antena" că au minţit când au spus că el a ştiut de episodul PDL – PRM

Băsescu acuză "Realitatea" şi "Antena" că au minţit când au spus că el a ştiut de episodul PDL – PRM

Şeful statului a declarat, marti 10 semptembrie, in direct la  TVR 1 in cadrul editiei speciale a Jurnalului, că patronii trusturilor „Realitatea” şi „Antena” au plătit oameni care să susţină, minţind, că preşedintele a ştiut despre înţelegerea PDL-PRM privind conducerea Senatului şi că acest lucru demonstrează că cele două televiziuni vor minţi şi în campania electorală.
            El a spus că a avut două declaraţii publice în care a arătat că nu a avut nicio legătură cu acordul PRM-PDL.   „Au continuat denigrările şi atunci am înţeles că de fapt este alt joc şi, dacă aţi observat, pe două trusturi de presă: pe trustul lui Voiculescu şi pe trustul lui Vântu. Oameni care altfel te… dar le iese din gură propaganda mirosind a Rompetrol şi alta mirosind a bani de la FNI”, a spus Băsescu.
            „Campania pe care au dus-o împotriva şefului statului legată de episodul PDL cu Vadim a arătat cum se vor poziţiona şi cum se vor comporta trusturile acestea două de presă, prin oamenii pe care îi plătesc, în timpul campaniei: minciuna va fi axa fundamentală, minciuna la adresa oamenilor pe care nu-i simpatizează Vântu şi Voiculescu”, a adăugat preşedintele.
            Întrebat dacă nu face, totuşi, un proces de intenţie, Băsescu a răspuns: „Procesul de intenţie mi-l fac ei, de două săptămâni, şi public. Ceea ce au făcut arată cum se vor comporta în campanie ca să îşi slujească stăpânii”.
            „Să vezi la oameni care au pretenţia că au fost disidenţi dar miros a benzină când vorbesc, să vezi spunând şi ieri seară ?Cum, dom’le, nu se poate, a avut aranjament cu Vadim, a ştiut Băsescu?. Este posibil aşa ceva, când şeful statului dă două declaraţii oficiale că nu a avut nicio legătură? Câţi bani a costat conştiinţa acestor oameni care să continue să mintă…?”, a spus Băsescu.
            Întrebat dacă nu crede că este posibil să fie vorba de convingere la cei care susţin că Băsescu a ştiut de acordul PRM-PDL, preşedintele a răspuns: „Nu, este vorba de bani (…) Sunt convins că da, mai ales că ştiu cine sunt stăpânii acestor trusturi de presă şi aduc oameni să-i denigreze pe cei cu care nu pot face aranjamente”. 
            „Această campanie mincinoasă m-a îngrijorat şi mi-a demonstrat cum se va face campania electorală: bazat pe minciună şi pe invenţii. Iar eu îmi voi face datoria să-i atenţionez pe români la aceste două trusturi de presă şi la oamenii lor, în mod categoric”, a mai spus şeful statului.
            Realizatorul i-a spus preşedintelui că ar putea fi chemat să probeze acuzaţiile la adresa celor două trusturi.
            „Nu, eu îi chem să probeze mai întâi aranjamentul cu Vadim şi, dacă ei îl probează, a doua zi vin şi eu şi le probez că iau bani. De altfel, ar fi foarte greu ca oamenii ăştia să nu aibă pe ştatul de plată de unde iau bani”, a spus Băsescu.
            Şeful statului a acuzat de-a lungul mandatului său, în repetetate rânduri, trusturile de presă că sunt aservite unor interese politice şi că duc campanii mincinoase împotriva sa.

Lasa un comentariu aici!

Written by

contact@radardemedia.ro

Str. Delea Veche, nr.24, copr D, et.4, Sector 2, Bucuresti Pentru comunicate de presa, informari si alte materiale va rugam sa ne contactati pe e-mail.

Latest comments
  • REGIMUL BASESCU IN PERICOL CITITI „UN WATERGATE ROMANESC” in EPOCA,CLIPA,ALTER MEDIA.CURENTUL,GARDIANULSI PE ZECI DE BLOGURI.. O INCERCARE DISPERATA DE SALVARE A LUI PATAPIEVICI ( atac banditesc cu caracter politic la New York) stire preluata de agetiile de presa internationale pe 24 Octombrie 2008 Agence France Presse ,Reuters,Stampa BASESCU CA SI NIXON

  • Ce mai poti crede? Probabil ca presedintele Basescu are dreptate. In seara de 11 septembrie la Realitatea TV, emisiunea „realitatea te priveste” a fost curat IREALA. Invitatul, infierbantat si plin de ifose… ca de obicei. Cu debitul lui exagerat, cu lipsa de coerenta care-l caracterizeaza, cu impletirea „citatelor” inventate cu minciunile sfruntate, Vadim Tudor a „moderat”o emisiune care a capatat acelasi aspect de debilitate psihica ca cel ce-l defineste pe el oricand si oriunde..

Lasă un răspuns