HomeALL MEDIABăsescu cere reexaminarea Legii prin care SRR şi SRTV se pot constitui în persoane juridice

Băsescu cere reexaminarea Legii prin care SRR şi SRTV se pot constitui în persoane juridice

Preşedintele Traian Băsescu a cerut, luni, reexaminarea legii care permite SRR şi SRTV să se constituie în persoane juridice, în ţară sau străinătate, pentru difuzarea de programe, şeful statului menţionând că reglementarea “este vagă, fără să ofere condiţii de eligibilitate şi oportunitate”, informeaza Mediafax.

Traian Basescu

Preşedintele Băsescu a semnat, luni, cererea de reexaminare asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, potrivit Preşedinţiei.

Şeful statului precizează că în forma sa iniţială, Legea 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune prevedea, în Art. 42, că “finanţarea necesară producerii şi difuzării emisiunilor radiofonice şi de televiziune adresate străinătăţii, precum şi dezvoltării acestei activităţi se asigură din fondurile alocate de la bugetul de stat” şi că ‘sumele necesare se evidenţiază separat în bugetul fiecărei societăţi, pe baza programelor stabilite potrivit legii”.

În forma trimisă la promulgare, în conformitate cu Art. 43 alin. 11 “Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune pot înfiinţa, cu avizul consultativ al comisiilor parlamentare pentru cultură ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, persoane juridice de drept privat şi pot dobândi calitatea de asociat în cadrul unor asemenea entităţi sau, după caz, pot achiziţiona acţiuni / părţi sociale ale unei societăţi comerciale existente, în condiţiile legii”.

Aşadar, precizează Băsescu, pentru dezvoltarea ori extinderea activităţilor specifice, în ţară şi în străinătate, se creează trei modalităţi legale la care pot recurge Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune: (1) înfiinţarea unei persoane juridice de drept privat, (2) dobândirea calităţii de asociat în cadrul unei persoane juridice de drept privat sau (3) achiziţionarea de acţiuni/părţi sociale în cadrul unor societăţi comerciale existente.

“În privinţa modalităţilor (2) şi (3), prevăzute de lege, opinăm că această reglementare este vagă, fără să ofere condiţii de eligibilitate şi oportunitate. Totodată, considerăm că Legea trebuie să prevadă criterii clare de asociere, respectiv de achiziţionare de părţi sociale/acţiuni, în vederea construirii unui cadru legal predictibil, cu atât mai mult, cu cât finanţarea acestor operaţiuni se face din fonduri alocate de la bugetul de stat. Având în vedere competenţa legislativă exclusivă a Parlamentului, vă solicităm reexaminarea Legii trimise spre promulgare, ţinând cont de motivele invocate”, precizează şeful statului.

Potrivit proiectului de lege, Societatea Română de Radiodifuziune (SRR) şi Societatea Română de Televiziune (SRTV) se vor putea constitui în persoane juridice, în ţară sau străinătate, pentru a putea difuza programe pe teritoriul statelor a căror legislaţie impune acest lucru.

“Prin proiectul de lege adoptat de Guvern, SRR şi SRTV se vor putea constitui persoane juridice, cu sau fără scop lucrativ, în ţară sau străinătate, pentru desfăşurarea de activităţii specifice. Această reglementare va permite difuzarea de programe ale celor două societăţi şi pe teritoriile statelor care impun drept condiţie procedurală înfiinţarea unor persoane juridice pentru o astfel de difuzare”, anunţa, recent, Biroul de presă al Palatului Victoria.

Lasa un comentariu aici!

Written by

laura.cristea@radardemedia.ro

Ma puteti contacta pe e-mail sau Facebook!

No comments

Lasă un răspuns