vineri, martie 29, 2024

PUBLICITATE@RADARDEMEDIA.RO

More
    AcasăA-Z NEWSBodo la Europa FM: ,,Înainte să-mi schimb religia, mă gândeam la Dumnezeu...

    Bodo la Europa FM: ,,Înainte să-mi schimb religia, mă gândeam la Dumnezeu doar când aveam nevoie”

    Miercuri dimineaţă, Monica Anghel şi Bogdan Miu au intrat în direct prin telefon cu Bodo de la Proconsul pentru a afla chiar de la el ce l-a determinat să-şi schimbe religia şi cum i s-a schimbat viaţa de când a luat această decizie.

    „Este adevărat că m-am apropiat de Domnul mai mult decât o făceam înainte şi asta s-a datorat binelui care s-a întâmplat până acum în viaţa mea. Este înălţător să te trezeşti dimineaţa şi să spui o rugăciune, să faci asta şi înainte de masă…Înainte, mă gândeam la Dumnezeu doar când aveam nevoie”, a explicat artistul în „Deşteptarea”.

    Bodo a mărturisit că a cochetat mult timp cu ideea de a deveni creştin după Evanghelie şi că totul a pornit de la doi dintre colegii lui de trupă: „Dragoş şi Robert s-au întors către Domnul acum 5 ani şi am observat cum s-au curăţat spiritual. Am ales împreună cu soţia mea să ne ghidăm numai după Cartea Sfântă, după ce scrie în Biblie şi nu vâ gândiţi că îi cerem Domnului bunuri materiale, ci îi mulţumim pentru ce ne dă zi de zi”.
    Bogdan Miu a vrut să ştie dacă acestă schimbare va afecta viaţa profesională a lui Bodo. „Acest lucru nu afectează cariera noastră muzicală.Sunt mulţi artişti mari care sunt pocaiţi, de exemplu U2, Whitney Houston, Natalie Cole”, a menţionat Bodo.

    În matinalul de la Europa FM solistul trupei Proconsul a infirmat ştirea conform căreia ar cânta în corul Bisericii la care merge şi a povestit că pregăteşte împreună cu colegii lui un concert de Crăciun cu muzică de închinare, printre care se vor include şi câteva dintre piesele lor, cum ar fi „Sunt al tău”.

    Toate detaliile despre această schimbare majoră din viaţa lui Bodo pot fi ascultate pe www.europafm.ro.

    Lucian Zavoianu -Reporter

    Ma puteti contacta pe e-mail sau Facebook!

    Lucian Zavoianu -Reporterhttp://www.radardemedia.ro
    Ma puteti contacta pe e-mail sau Facebook!
    ARTICOLE SIMILARE

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    - Advertisment -spot_img

    Articole recente