HomeDIGITALIndustria de PublicitateBookfest Cluj-Napoca – un maraton cultural de exceptie (19-21 octombrie 2012) la Cluj

Bookfest Cluj-Napoca – un maraton cultural de exceptie (19-21 octombrie 2012) la Cluj

20 de edituri, 10.000 de cărţi, peste 20 de prezentări de carte, reduceri considerabile de preţ

 Între 19 şi 21 octombrie, Centrul de Cultură Urbană Casino din parcul Central Cluj-Napoca va găzdui o  ediţie itinerantă a Salonului de Carte Bookfest. Asociația Editorilor din România invită publicul clujean să răsfoiască o ofertă de peste 10.000 de volume, din peste 50 de domenii editoriale, toate cu reduceri substanțiale.

Vizitatorii salonului vor avea ocazia să îşi achiziţioneze cărţile dorite de la cei peste 20 de expozanţi. Vor fi prezente cele mai mari nume de pe piaţa editorială românească, precum Humanitas, Polirom, Curtea Veche Publishing, Rao, Trei, Art, Nemira, dar şi edituri locale ca Eikon, Logos, Tribuna şi Presa Universitară Clujeană. De asemenea, salonul va fi şi un bun prilej pentru fanii muzicii de toate felurile, care îşi vor putea completa colecţiile cu CD-uri şi DVD-uri la preţuri speciale.

Invitaţi de calibru: Andrei Pleşu, Horia-Roman Patapievici, Lucian Croitoru, Adrian Papahagi, Alexander Baumgarten, Michael Solomon şi alţii

 Personalităţi de prim rang ale culturii româneşti vin la Cluj-Napoca pentru a se întâlni cu publicul Bookfest. Vineri, 19 octombrie, la ora 17:30, Adrian Papahagi lansează volumul ABC-Darul creştin-democraţiei, avându-l ca invitat pe Horia-Roman Patapievici. Sâmbătă, 20 octombrie, începând cu ora 12:00, cititorii clujeni sunt invitaţi să se întâlnească cu  Andrei Pleşu, pentru o sesiune de autografe şi o discuţie informală. Tot sâmbătă, la ora 18:00, reputatul economist şi consilier al guvernatorului BNR, Lucian Croitoru, îşi lansează volumele Politica monetară, În apărarea pieţelor şi broşura Jaful.

Toate aceste evenimente şi multe altele vor avea loc tot în incinta Centrului de Cultură Urbană Casino.

 

Filmele de artă vor completa seria de evenimente culturale ale Bookfest Cluj-Napoca

 Toţi cei care se hotărăsc să viziteze salonul vor putea să intre gratuit la cinema-ul de artă care va rula pe toată perioada Bookfest. Din program fac parte pelicule premiate la festivaluri internaționale: Linişte şi strigăt (r: Jancsó Miklós), Vânt din est (r: Szomjas György), Vespa (r: Groó Diana) și multe altele.

Accesul publicului va fi gratuit la toate evenimentele culturale din cadrul Salonului Bookfest. Programul zilnic va fi între orele 10:00 şi 21:00.

Bookfest este cel mai amplu salon internaţional de carte din România (la ediţia 2012 din Bucureşti au fost peste 150 de expozanţi şi peste 300 de evenimente – lansări, dezbateri, mese rotunde, evenimente pentru copii, ateliere, concerte, degustări de vinuri, proiecţii cinematografice). De asemenea, este singurul eveniment de acest gen care a căpătat o dimensiune internaţională notabilă, începând cu 2010, când invitatul de onoare a fost Spania. După ce anii următori invitaţii au fost Ungaria (2011), respectiv Franţa (2012), în 2013 Bookfest va fi gazdă Germaniei, Austriei şi Elveţiei, în cadrul proiectului Trei ţări, o singură limbă.

Evenimentul se desfăşoară sub egida Federaţiei Editorilor din România, în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local Cluj-Napoca, Centrul de Cultură Urbană Casino, Institutul Maghiar din Bucureşti şi Centrul de Cultură Germană Cluj-Napoca.

Parteneri media: Radio Guerrilla, Şapte Seri, Visitcluj.ro, Hotnews.ro, Revista Tribuna.

Lasa un comentariu aici!

Written by

carmen.moraru@radardemedia.ro

Ma puteti contacta pe e-mail sau Facebook!

No comments

Lasă un răspuns