Connect with us

MAGAZIN

Bucurestiul Vechi – Bizantul visului meu

Published

on

As vrea o clipa cu mine dar genele se lasa, ochii mi s-au inchis si parca intr-un ‘lag’ al extazului, am vrut pentru o clipa sa exist. Sa simt ca sunt alaturi de sinele meu, ca suntem eu si cu mine insumi prieteni, pentru o clipa macar; ca imi doresc sa ma rup de vuietul padurii in care am copilarit, de alter-egoul ce nu ti-e prieten numai cand norma absecede asupra ta.  Nu vreau sa mai fiu copilul calugarit, sau bunicul apus  de vreme si greutati, intr-un colt uitat de lume.

Am avut indrazneala sa cred ca zbor, sa ma desprind de pamant odata cu o pala de vant si sa ma uit in sus, sa ajung, sa devin, sa renasc, sa zambesc si sa doresc, sa cred ca am si eu locul meu.

Si naste asa, fara voie, in sufletul meu, un nou eu al libertatii, al dorintei de a fi, dezinhibitor, un alt-ego, ce vrea sa tina in maini eul primar, neregasit in sine insusi, ce in decupajul sau initial a fost cladit in fortaretele arhetipale ale mostenirii sale avatarice, mai intai un indo-european ce nu se regasea in proprii stramosi, un aurelian invins si retras in cosmelia ce singur o parasise, un pagan otoman ce se apara de sine cucerind si subjugand neamuri, apoi un postbizantin decazut in propriul sau Constantinopol, revictimizator si pierdut in visul sau etern de a fi european, apoi un balcanic victima a franelor clasicului Orient, tintuit si  fractat in tipologii care nu ma lasau, nu-mi dadeau voie,  ma retractau, ma regresau, ma introiectau in pierderea propriului meu eu.

Am repirat mai apoi, in ‘flash-back’-ul temporal al egoului meu, visand, la jumatate din al doilea mileniu, intr-o mahala cu iz germanic, coagulata langa o mica parohie de la o margine de pod al Mogosoaiei, haotica, pe nestiute aparuta, plina de trecatori si negustori de natii peste cateva, ce poate prin tunelurile timpului au calatorit si ei asa ca mine si care au ajuns poate asemeni sa sa se resimta, visandu-se si ei sub stralucirea unui jabou sau unei rochii din muselina, a unei printese a palatului de langa pod, sau locuitorii vreunei manstiri in care Radu Voda si-a marturisit credinta sa unui hangiu ce indulcea fascinant sufletele drumetilor, asemeni Elenei din Troia razboinicilor cuceritori, cu pocale de vin de mic Paris, parca pe nestiute.

Purtam joben si frac si ca in „modele Parisului”, voiam sa absorb tot, sa imi capat un pasaport la recunoastere si sa invat totul despre el, cuvinte imprumutate,  sa ma impanez cu moderne neologiosme frantuzite amestecate cu ancestralitate daca. Imi revendicam dreptul de valahian, moldovean sau transilvanean pe un colt de banca roasa de timp de la marginea mahalalei, plina de praful unui satuc nestiut de nimeni ce incepea de la marginea sa si parca unde „micul Paris” sfarsea, lasand locul unui „mare sat”.

Imi fugea, in spatiul mental al visului, o  pelicula la care eram partas, dar parca se rupsese, lasand o imagine fugita, cu ceata si un alb de ecran in care simteam ca ma pierd, ca intr-o stare de beatitudine hipnoida. Atunci am vrut sa ma transorm,  sa fiu personaj intr-o paradigma balcanica – sa ma simt si eu un simbol de modernitate ce rememora halucinant, in pelicula la al carei spectator eram, societati medievale intarziate, revendicate sub „Sublima Poarta”, tarziu contaminate si recompuse in Renastere si Luminism; sa redevin si eu odata cu ele; pentru ca nici fumul de narghilea , nici muselina sau dantela unui mahalagiu vanzator de fineturi  scumpe, nu imi sustinea stapilopozii acelui ego tintuit si prizonier in clasicul Orient, ego ce se apara de el insusi, si nu ma lasa ajung la tarm, in efortul de a ma retrage la mal, din marea alter-egoului meu ce traia visul acestei istorii. 

Se incapatana sa ma lase sa plutesc in neant, in acest alt eu al sinelui meu, fara voia de a-mi revedica nici macar pentru o clipita,  dreptul la axioma fericirii sensului pentru care egoul meu primar lupta. Si care frustrat, neregasit, creandu-si acest alt-ego cu care sa invinga, voia din nou sa se apere, sa nu isi duca la capat misiunea pentru care a fost insa creat, cu riscul existentei mele in fantasma; de a pluti in continuare in marea acestui alterego creat de constiinta mea naratorie, fara nici o inhibitie, in interiorul egoul meu primar. Neavand scapare catre mal am inceput in acelasi vis sa inot spre larg, pentru un nou mal.

Ma transformasem asadar, din clasic in modern, sa resping cumva corsetul patrimoniului oriental ce imi norma conditia de plecare si  sa ma asimilez valorilor modernismului, intru eterna speranta a evolutiei, intr-o incorporare aproape fara selectie de valori ale unui vest promitator;  sa ma supun in visul meu, conditiei ‘sine–qua–non’ de a ma imbraca in aceasta noua identitate a mea, asteptata a se construi. Valul ma purta prin cheiuri, parcuri si gradini, privind parca prin neant timpul, de la fereastra unui „tramvai cu cai” mergand agale pe strazile pietruite de altadat’, intr-un parfum ce te ademenea serpuitor sa te pierzi in escapade nocturne, pana in micile  fundaturi neinsemnate inca de urmele unui razboi, ale Bucurestilor de atunci.

Simt cum malul e inca departe, iar himerele visului,asemeni unor sirene, sunt coplesitoare, nu ma lasau sa ma desprind de franghiile ce ma tineau in larg, iar ‘never-endingul’ devea un veritabil laitmotiv.

Deodata, un impuls pe nestiute ma face sa abandonez lupta sinelui prin intermediul alter-egoului creat spre a ma salva, de a ajuge la un vreun mal in visul meu, iar ochii se deschid ca intr-o redevenire, ce parca imi transformase filogenetic, metafizic firul rosu al acelui alt-eu restaurator, captiv inca al celui primar din sine, plasmuitor al visului, ce ar fi trebuit sa ma salveze in conditia de subjugat avataric, de a ma elibera de anxietatea existentiala a prizonierului din mine; genele se ridicau si ma trezeam dintr-o experienta, pe undeva esuata intr-un vis metaforic al istoriei. 

In sinea mea simteam, nemultumirea unei istorii repetate la nesfarsit si spiralate parca intr-o „Coloana a Infinitului” care nu-si atinge limitele.

Ma trezesc asa si acel ‘lag’ al extazului in care linistit adormisem, se risipeste si vad o zi de vara plina de incandescenta unei calduri toride inundat de dorinta de a-mi topi frustarea creata de esecul acestui alter-ego salvator, ce nu prea a reusit; sa o topesc in soarele arid si odata cu ea, legaturile trecutului ce parca nu a invatat nimic de la el insusi.

Acum simt ca vreau sa fac ceva. Sa imi recastig existenta pierduta in secole avatarice ale existentei spiritului meu. In acelasi Bucuresti  de altadat’, sa  cobor din abisurile fantasmei, in realul cotidian. Gradini, parcuri pline de fori, strazi complet transformate, aglomeratie, totul imi reaminteste de un parfum alegoric, ce parca nu–si schimba esenta ci doar tonurile intr-un alt registru.

Un caleidoscop de modernism al Bucurestiului actual, alearga langa dorinta mea de a-mi recapata identitatea existentiala a primului meu eu, parca palid pierdut acum in cotidian, si sa abandonez lupta prin alte egouri, desi izul apoteotic al istoriei timpului nu poate fi sters, ramanand incrustat in memoria  mea ancestrala. Pentru ca asa evolutionam.

Traiesc acum intr-o lume ce se vrea a fi evoluata, ce parca repeta istoria mostenita intr-0 alta dimensiune fizica. Asta parca imi  procura un soi de confort interior si sper ca acesta sa resusciteze asteptarea finala. Sunt nevoit sa accept o realitate prezenta, unitententa spre material, si o ambivanta a spiritului, un melanj al baletului intre extreme, ce ma invadeaza afectiv si care  hraneste  spiritul meu, ramanand insa speranta si dorinta unui vis cu sens, jinduit de la inceput, de a fi eu, liber, singular, evoluat si neinvadat brutal de abisul etosului colectiv subred si nesigur.

O lume ce parca vrea sa renege constante castigate prin timp, sa le inece in materie. Taina acestui vis se spulbera in zori cand viteza ia proportii greu tangibile de a le face fata. O lume ce alearga spre a-si castiga viata de zi cu zi, in aglomeratia unei capitale europene ce a sincopat in existenta sa, dupa jumatate de secol de retrard pecuniar, si care parca incearca sa recupereze o sansa pierduta.

Incerc acum, sa ma adaptez si sa ma apropii parca de o participatia mistica a egolului meu copil ce are nevoi bazale. Impetuos fugara, lumea in care traiesc se refugiaza intr-o compresie a timpului ce a capatat alte valente. O lume in care, vioara primadona canta un solo al egocentrismului. Copii ce merg la o scoala ce parca si-a pierdut rolul formator, batrani intr-o senescenta incarcata de trecerea anilor si epocilor, tineri bine imbracati intr-o permanenta demonstratie a ‘insight-ului’ eului lor, cateodata parca fara identitate proprie, aderentii unor dubioase valori  ale modernitatii, procurate cu un slab filtru dintr-o cultura vestica, amprentati  de mediu cateodata fara de masura, dispusi sa faca si ei ce pot pentru a fi parte la actiune, orice pentru a fi in prezent.

Ma trasform si eu intr-unul din ei, pe nesimtite si incerc sa parcurg impreuna cu semenii mei, un drum in speranta descatusarii finale a propriului meu ego. 

Rand pe rand muncesc, incerc sa traiesc, sa fiu fascinat de minunile tehnologiei, sa ma distrez, sa recompun ceva ce cred ca ma va face fericit. Pentru ca nu sunt cineva, incerc sa devin, pentru ca sunt deprimat ma joc, pentru ca sunt nesigur ma apar, intr-o frica ce nu ma lasa de multe ori sa fiu eu insumi; pentru ca sunt tensionat ma duc sa beau un pahar amicii, pe o veche strada ce pastreaza candoarea numelui pe care din timpuri imemoriale il poarta, merg in discoteci unde incerc sa ma exprim asa cum cred ca as fi, sau cum cred ca as fi mai fericit. Dar frustrarea evolutiei mele, a eului meu, de-a lungul timpului ma apasa parca zilnic, pentru ca peste tot valoarea materiala primeaza si am uitat ca am nevoie si de mine.

Accept sa nu mananc pentru ca sa ma imbrac, accept sa arat frumos pentru ca asta imi da confort si incredere, sau pentru ca asta se cere de la mine,  sa fiu furios pentru ca nu sunt recunoscut sau apreciat,  sa uit de mine prin lumea larga, pentru ca sa am cu ce trai; sa imi iau, nu joben sau muselina, dar haine firmate  pentru ca lumea vede si apreciaza, sau o prietena frumoasa pentru ca sa am cu cine iesi in lume, sa ascult o muzica intr-un club care imi place pentru ca place si altora, fugind parca iarasi de mine.

Si cu trecerea anilor, vad ca lumea se schimba, ca la tot ceea ce eu am achiat tematica e diferita, iar asa, imi devine straina, ca m-am amagit inotand intr-un vis pentru a evada din Bizantul franelor mele interioare, iar in realitate, nu am facut altceva decat sa le ignor, asemeni semenilor mei, fara a-mi gasi plaja malului plin de soare, spre care cu disperare incercam sa ma indrept; si astfel sa ma desprind… , poate si pentru ca viata m-a luat prin surprindere, negasindu-mi ragaz de a ma lasa sa fiu pregatit pentru eliberarea din adancul sinelui meu interior…

Dr. Adrian Paler-Psihiatru

Lasa un comentariu aici!

3 Comments

3 Comments

  1. Petrut Nechifor

    25 iulie 2011 at 23:20

    Foarte frumos

  2. Dr.Mihaela Ciocanaru

    15 martie 2011 at 18:14

    uau! esti un geniu, Adrian!

    Dr. Mihaela Ciocanaru -Psihiatru
    Mont de Marson -France

  3. Dr.Iolanda Stanciucu

    14 martie 2011 at 20:11

    Super!

    Dr.Iolanda Stanciucu,
    Psihiatru-Malmo,Sweden

Lasă un răspuns

Life Style

Roze Domeniile Sâmburești, vinul lunii mai

Published

on

Primăvara aceasta răsfață-te cu un vin rose delicat și ușor de băut de la Domeniile Sâmburești, care etalează arome de cireșe de mai, căpșuni, fragi și grapefruit, compania ideală pentru mese elegante, întâlniri romantice sau picnicuri la iarbă verde

Roze-ul Domeniile Sâmburești este făcut din Cabernet Sauvignon, strălucitor, peste medie ca intensitate cromatică, bogat și exploziv în gust.  Roze-ul are „plăcerea deja în culoare”. Gustul viu, cu o structură bine conturată și o mineralitate evidențiată de aciditatea bine integrată, cucerește repede pe oricine. Este un vin care atinge toate simțurile, le provoacă să se trezească la viață și să sărbătorească o renaștere continuă. Tabloul oflactiv cochetează în mod constant cu gustul, formând un echilibru gusto-oflactiv ce intrigă. Iar fructele mici de pădure și caracterul vegetal se află într-o aromnie perfectă.

Cu acest vin este greu să dai greș deoarece este versatil – merge asociat cu preparate picante tradiționale, fructe de mare sau alte mâncăruri ușoare și poate fi consumat și ca atare. Toată anxietatea de a alege vinul potrivit pentru o ocazie sau alta dispare, pentru că Roze-ul merge potrivit la foarte multe mâncăruri și în multe ocazii de consum.  Îl savurezi în cele mai frumoase momente, de aceea este vinul perfect pentru toate cele 1000 de nuanțe ale vieții tale.

Tinerețea vinului îl face să fie în trend mereu – îl poți potrivi la tot felul de ocazii pentru că arată bine și în sticlă, și în pahar. Culoarea intensă a lui Roze Sâmburești îl face foarte plăcut privirii: culoare plăcută, un roz intens (mai intens decât rozul pal pe care îl au alte vinuri).

Iar pentru că zilele de primăvară sunt în toi, cu siguranță vei putea savura un Roze care să completeze tabloul olfactiv primăvăratic.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Life Style

AQUA Carpatica Forte, pentru șprițuri perfecte

Published

on

AQUA Carpatica te invită să descoperi secretul preparării unui șpriț perfect.

Gustul apei carbogazoase într-un șpriț este mult mai important decât crezi. Specialiștii în degustarea vinului spun că secretul unui șpriț bun se află în echilibrul perfect dintre vin, apă minerală și bulele acesteia. O apă minerală de calitate, prin electroliții pe care îi conține și dioxidul de carbon natural, care se menține chiar și în amestec cu vinul, îi potențează aromele și ajută în același timp la hidratare.

­­

Descoperă secretul unui șpriț perfect cu AQUA Carpatica Forte: spiritperfect.ro!

 

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Muzica

Feli isi canta iubirea pentru copilul ei in piesa „Doua inimi”

Published

on

Feli face o marturisire muzicala ce poarta in ea toate emotiile universului: artista anunta ca va fi mama printr-o piesa impresionanta – “Doua Inimi”. 

Artista alege aceasta forma discreta si sincera de impartasi fericirea infinita pe care o traieste si isi declara iubirea neconditionata copilului pe care il asteapta “dintotdeauna”.

Tu-mi esti Soarele si Luna/ Si te iubesc dintotdeauna/Te iubesc din alte vieti / Cum iubesc marii poeti”, devine de acum refrenul vietii lui Feli.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement

Abonează-te la RADAR!

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement

Trending