Connect with us

Emisiuni

Călin Geambaşu: “Mi-a fost greu să divorţez”

Published

on

Emisiunea “Bonton”, difuzată duminică, de la ora 17:30 de Digi24, prezintă un interviu cu artistul Călin Geambaşu şi încearcă să tragă un semnal de alarmă asupra modului în care se desfăşoară divorţurile în ultima perioadă.

Numai anul trecut, în România, s-au înregistrat peste 20.000 de divorţuri. Există cupluri care s-au despărţit pe cale amiabilă, la notar, însă cei mai mulţi au ajuns în faţa instanţei. Acolo, au uitat de bunele maniere.

Există nenumărate exemple de divorţuri scandaloase şi printre vedete. Şi… la aşa modele, aşa rezultate. Dar există şi vedete care au ales calea notarului. Lavinia şi Călin Geambaşu au decis să pună punct căsniciei în urmă cu şapte ani, într-un mod civilizat. „Noi am divorţat fiindcă lucrurile nu au mai continuat aşa cum au început. Şi atunci… Am încercat amândoi cât am încercat să le aducem pe făgaşul iniţial. Dacă n-au mai funcţionat, nu are rost să alterăm ceea ce a fost foarte frumos între noi şi amintirile frumoase care ne-au rămas permanent în suflet. Uite, ne leagă o relaţie de prietenie şi ne va lega toată viaţa.”

Lavinia şi Călin s-au dus de mână la notar. Au plecat de acolo cu zâmbetul pe buze ştiind că au făcut ceea ce trebuie, chiar dacă le-a fost greu. „Dacă intri cu tancurile, încordat, cu bombe, cu arsenal împotriva persoanei care ţi-a fost dragă şi nu ştiu de ce nu-ţi mai e. Bine. Depinde de la oameni la oameni. Sunt <<n>> situaţii. De aceea nu trebuie generalizat. Dar dacă vii cu principii morale, cu gânduri bune, cu bune intenţii, nu mai au loc războaie de genul acesta.”

Nu se văd şi nu vorbesc în fiecare zi, dar la nevoie se sprijină unul pe celălalt. Pentru că au ales să păstreze doar ce-a fost frumos între ei. Timpul le-a arătat soţilor Geambaşu că un divorţ civilizat a fost alegerea corectă. Un divorţ elegant îi va face pe copii să treacă mai uşor peste trauma separării părinţilor şi felul în care decizi să abordezi acest subiect spune multe despre tine ca persoană.

Mai multe detalii despre suferinţa celor doi soţi de-a lungul procesului de divorţ,  dar şi sfaturi de bune maniere şi un interviu excepţional cu actriţa Ilinca Goia, puteţi urmări duminică, de la ora 17:30 pe Digi24, în cadrul emisiunii “Bonton”, prezentată de Dana Gonţ.

Votaţi AICI în semifinala premiilor Radar de Media, ediţia Primăvară 2014

Fii la curent cu cele mai noi stiri din media pe pagina de Facebook RADAR DE MEDIA

Lasa un comentariu aici!

Emisiuni

Gabriela Cristea va prezenta o nouă emisiune la Antena Stars: ”Sunt foarte fericită, liniștită și pregătită să o iau de la capăt”

Published

on

Foto Credit: ANTENA STARS

Gabriela Cristea, una dintre cele mai îndrăgite prezentatoare de la noi, va reveni, în curând, pe micile ecrane în cadrul unei noi emisiuni pe care o va prezenta la Antena Stars.

”Mă simt pregatită 100% să revin pe piața media și colaborarea pe care am inițiat-o acum mi se pare una oportună. Vom încerca să facem lucruri noi, lucruri frumoase și constructive pentru telespectatori. Cred că a venit momentul să am din nou un cuvânt de spus. Sunt foarte fericită, liniștită și pregătită să o iau de la capăt. Am suportul soțului meu, ceea ce este foarte important pentru mine în acest moment.  Așadar, am multă energie și toate avantajele pentru a face performanță cu noua emisiune, nimic nu mă oprește”, spune Gabriela Cristea.

Vedeta a devenit în urmă cu șapte luni mama unei adorabile fetițe pe nume Bella Victoria Margot, motiv pentru care a decis să ia o pauză de la cariera sa și să se dedice în totalitate creșterii micuței.

Acum, că fetița ei a mai crescut, vedeta se simte pregătită să plece preț de câteva ore de lângă ea și să revină în televizune, fiind nerăbdătoare să se reîntâlnească cu telespectatorii care o îndrăgesc.

Fanii frumoasei prezentatoare tv o vor putea vedea în curând, la Antena Stars, unde revine cu mare entuziasm în cadrul unei noi emisiuni ce va face deliciul publicului.

START VOT PREMIILE RADAR DE MEDIA 2018 – Etapa preliminară

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Emisiuni

Florin Călinescu intră în pielea unor mari președinți de stat pentru marile gale live Românii au talent!

Published

on

Foto Credit: PRO TV

Cel mai urmărit show de divertisment, Românii au talent, dă start vineri, de la 20:30, marilor gale ale talentului! Fiecare live al sezonului opt va fi o adevărată sărbătoare, iar conceptul campaniei de promo pentru etapa live-urilor subliniază perfect acest aspect, punând accent pe prezența în public a unor personalități din lumea întreagă, pentru a putea fi cât mai aproape de eroii talentului și a-i susține.

Florin Călinescu s-a implicat în tot conceptul de promo, a fost cel care a lucrat la scenarii și a jucat rolul unor personaje precum Donald Trump, Vladimir Putin, Brigitte Macron, Președintele ales al Chinei, Victor Orban sau Angela Merkel, reușind să-și găsească rapid accentul potrivit pentru fiecare dintre aceștia, precum și acele detalii amuzante care se regăsesc într-o caricatură, fie ea și video. Astfel au fost create câteva situații pline de umor, în care mari președinți de stat și nu numai încearcă să facă rost de bilete la live-uri, sunându-i pe rând pe Andi, Mihaela, Andra, Florin, Smiley și Pavel Bartoș. Discuțiile dintre aceștia au stârnit reacții amuzante, atmosfera de la filmări fiind una plină de hohote de râs.

Promo-urile pot fi urmărite începând de astăzi, numai la PRO TV, și începând de vinerea aceasta, de la 20:30, românii își pot vota eroii și vor trăi împreună cu ei marea gală a talentului!

START VOT PREMIILE RADAR DE MEDIA 2018 – Etapa preliminară

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Emisiuni

Un cuplu româno-portughez dorește să cumpere un pian pentru fiul lor, cu banii de la “Guess My Age – Ghicește vârsta”

Published

on

Simona Araujo (37 ani) și Angelo Araujo (57 ani) vin joi, 26 aprilie, de la ora 22.00, la “Guess My Age – Ghicește vârsta” să-și testeze intuiția și spiritul de observație la show-ul prezentat de Dan Negru și să încerce să câștige cât mai mulți bani din cei 100.000 de lei puși în joc.

Cu banii pe care speră să-i câștige, cei doi concurenți își doresc să-i cumpere fiului lor, Cristiano, un pian. 

Angelo lucrează la o companie multinațională, pe partea de cablaj auto, iar Simona este psiholog, dar nu profesează, căci se ocupă de creșterea fiului lor, Cristiano, un puști talentat la pian.

Angelo, originar din Porto, Portugalia, a venit în România acum 13 ani. În același an, 2005, a cunoscut-o pe Simona, într-un club din Ploiești. Sunt căsătoriți de șase ani și, de șapte ani, îl au pe Cristiano. Spun despre ei că se ghidează după aceleași idei, nu se consultă, ci se înțeleg din priviri și au aceleași principii.

La “Guess My Age – Ghicește vârsta”, Angelo și Simona se vor baza pe intuiție și vor fi foarte atenți la fizionomia, machiajul, calitatea pielii mâinilor și a decolteului persoanelor care vor veni în fața lor.

Dacă vor reuși ei să ghicească vârsta celor care vor veni în fața lor și să câștige banii pe care și-i doresc pentru achiziționarea unui pian pentru fiul lor, telespectatorii Antenei 1 vor afla joi, 26 aprilie, de la ora 22.00, într-o nouă ediție a show-ului “Guess My Age – Ghicește vârsta”, prezentată de Dan Negru.

START VOT PREMIILE RADAR DE MEDIA 2018 – Etapa preliminară

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement

Abonează-te la RADAR!

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement

Trending