HomeALL MEDIARevista PreseiCampania Salvaţi Roşia Montană îşi exprimă solidaritatea cu activiştii de mediu greci

Campania Salvaţi Roşia Montană îşi exprimă solidaritatea cu activiştii de mediu greci

Campania Salvaţi Roşia Montană îşi exprimă solidaritatea cu activiştii de mediu greci, arestaţi de poliţie în urma evenimentelor din 17 februarie 2013, când persoane mascate au incendiat echipamente şi utilaje aparţinând companiei canadiene El Dorado Gold, în Skouries, Halkidiki, nordul Greciei. Persoanele au fost arestate în lipsa unor dovezi incriminatorii.

Campania Salvaţi Roşia Montană nu încurajează sub nici o formă acţiunile violente. În acelaşi timp, condamnăm cu tărie arestarea unor cetăţeni greci pentru simplul motiv că s-au declarat împotriva mineritului cu cianuri. Cei arestaţi sunt activişti de mediu cunoscuţi; ei au fost reţinuţi şi li s-au prelevat probe ADN doar pentru că sunt, în mod deschis, împotriva mineritului cu cianuri şi pentru că au participat la demonstraţii, fără a exista nici o dovadă directă a implicării lor în actul de incendiere.

Considerăm că acesta nu este un comportament normal al poliţiei într-un stat democratic. Acesta este un act de represiune specific dictaturilor.

Cerem autorităţilor greceşti eliberarea imediată a celor arestaţi şi ne declarăm solidaritatea necondiţionată cu cetăţenii greci care luptă împotriva poluării, distrugerii naturii şi otrăvirii oamenilor, apei şi pământului.

 

 

Lasa un comentariu aici!

Written by

carmen.moraru@radardemedia.ro

Ma puteti contacta pe e-mail sau Facebook!

Latest comments
  • si activisii nostri de mediu si cei greci uita ceva: ca exista oameni care traiesc mai prost ca ei si care ar putea profita de acele investitii, avand un trai mai bun!

  • dar vad ca aceasta campanie felicita actiunile violente. dar cu solidaritatea fata de oamenii obisnuiti cum ramane? ca nu sunt toti platiti sa faca activistm de „mediu”…

Lasă un răspuns