HomeMAGAZINEvenimenteCampionatul Mondial FIFA 2010 – start la sferturile de Finală

Campionatul Mondial FIFA 2010 – start la sferturile de Finală

Astăzi se dispută două meciuri din cadrul sferturilor de Finală ale Campionatului Mondial. De la ora 17:00. la Port Elizabeth, se întâlnesc Olanda şi Brazilia, iar de la 21:30, la Johannesburg, are loc duelul outsiderelor, dintre Uruguay şi Ghana.

Partida dintre Olanda şi Brazilia se anunţă a fi foarte interesantă. Motivaţia este foarte mare în ambele tabere, întrucât câştigătoarea acestei partide va întâlni în semifinale câştigătoarea partidei dintre Uruguay şi Ghana, cea ce înseamnă că drumul spre Finală este deschis. Ambele reprezentative s-au dovedit eficiente până acum, Portocala Mecanică câştigând 4 meciuri fără să consume prea multă energie, în timp ce naţionala Cariocas a turat puţin motoarele în partida cu Coreea de Nord, însă după ce şi-a asigurat un avantaj de două goluri au lăsat-o mai moale. Interesant este că ambele echipe vin după o serie lungă de partide în care nu au pierdut, Olanda are o serie de 23 de victorii consecutive, în timp ce trupa lui Dungă vine după 10 meciuri fără înfrângere. Cele două reprezentative s-au întâlnit ultima dată în semifinalele mondialului din 1998 când sud-americanii au mers în Finală după executarea loviturilor de departajare.

Nici Uruguay, şi nici Ghana nu au nimic de pierdut, aşa că se anunţă un duel antrenant cu multe faze de poartă. Africanii au un mare atu, deoarece un întreg continent este de partea lor, iar vuvuzelele sunt gata să-i sperie pe Forlan şi Suarez ca să-i trimită acasă. În cazul în care Ghana va reuşi să meargă mai departe, va deveni prima echipă africană care se califica în semifinalele Campionatului Mondial.

Lasa un comentariu aici!

Written by

lucian.zavoianu@radardemedia.ro

<p>Ma puteti contacta pe e-mail sau Facebook!</p>

No comments

Lasă un răspuns