Connect with us

Seriale

Carter, serialul sezonului, se lansează marți de la ora 22:00, numai la AXN!

Published

on

AXN prezintă în această primăvară, din 10 aprilie, un nou serial original Sony Pictures Television: Carter, în fiecare marți, la 22:00

Cea mai importantă producție difuzată de televiziunea AXN în acest sezon, noul serial de 10 episoade urmărește povestea celui mai faimos prezentator de la Hollywood în încercarea sa de a deveni un detectiv adevărat, în orașul natal.

“Când am citit prima dată scenariul, pur și simplu m-a făcut să râd – erau foarte multe glume bune, un umor de situație fantastic – dintr-o dată Hollywood-ul se mută într-un oraș mic. A fost o experiență incredibilă pentru mine să lucrez la această producție și sper că și telespectatorii se vor bucura de aventurile lui Carter.” spune actorul american Jerry O’Connell despre ce l-a atras pentru prima oară la serial, într-un interviu pentru Sony Pictures Television.

Jerry O’Connell interpretează rolul lui Harley Carter, prezentatorul unuia dintre cele mai de succes show-uri cu detectivi de la Hollywood. După o dispută cu cel mai bun prieten în fața camerelor de filmare, care îl transformă într-o țintă pentru paparazzi, Carter decide să ia o pauză și să revină în orășelul natal din Canada.

Întors acasă, Carter se apropie din nou de cei mai buni prieteni din copilărie: Sam (Sydney Poitier), detectiv în echipa de poliție locală, și Dave (Kristian Bruun), proprietar al unei cafenele pe roti și veteran. Viața liniștită, total diferită de cea de la Hollywood, și lipsa adrenalinei nu îi dau pace, astfel că Harley se va folosi de talentul său actoricesc și experiența show-ului său TV pentru a deveni un detectiv adevărat.

“Sufletul acestui serial îl reprezină relația dintre Carter, Sam și Dave. Sunt scene în care suntem doar noi trei, este atât de funny, cumva simțim că nu depunem niciun efort, se întâmplă pur și simplu – este foarte ușor pentru un actor să lucreze cu Sydney și Kristian, pentru că te susțin necondiționat. Avem o chimie în această formulă și asta se vede pe micul ecran. Sunt convins că telespectatorilor le va plăcea să ne vadă în această ipostază. ”, mai adaugă O’Connell.

Jerry O’Connell și-a început cariera de actor la vârsta de 11 ani, când l-a înterpretat pe “Vern Tessio” în clasicul film al lui Rob Reiner, “Prietenie” (Stand by Me). Binecunoscut publicului pentru rolul lui Frank Cushman din Jerry Maguire, Jerry O’Connell este și producător al serialului Carter.

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Seriale

“Fructul oprit” – Sonia îmbracă rochia de mireasă și îl cere pe Alex în căsătorie: “Vrei să fii soțul meu în fața lui Dumnezeu?”

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1

În această seară, de la ora 20.00, în episodul 19 al serialului “Fructul oprit”, de la Antena 1, suspansul atinge cote maxime! Hotărâtă să lupte pentru povestea de iubire dintre ea și Alex, Sonia îmbracă rochia de mireasă și îi propune acestuia să se căsătorească.

I-a oferit o șansă lui Alex (interpretat de Petru Păun), de a îndrepta lucrurile, însă el i-a dat cu piciorul, iar în episodul din această seară, Ioan (Vlad Gherman) dezvăluie adevărul despre relația lui Alex cu Sonia (Michaela Prosan). “Se întâmplă niște lucruri teribile chiar sub nasul nostru, niște lucruri care or să le distrugă viețile tuturor celor la care țin!“, avertizează Ioan.

Tot mai multe persoane ajung să afle despre povestea celor doi, inclusiv Doina (Virginia Rogin). Întrucât vrea să se răzbune pe Roxana (Carmen Tănase), ea îi povestește lui Dan Lăzărescu (Doru Ana) despre existența unei filmări care poate să demonstreze faptul că Alex și Sonia îl înșală pe Tudor Caragea (Adrian Titieni). “Pune mâna pe dovadă!”, îl sfătuiește Doina pe Lăzărescu. “Dau oricât, numai s-o văd pe Roxănica pe drumuri!, completează ea. El reușește să găsească repede persoana care îl poate ajuta să intre în posesia imaginilor intime cu Alex și Sonia.

Tot în episodul din această seară al serialului “Fructul oprit”, difuzat de Antena 1, de la ora 20.00, Helene (Alina Chivulescu) îi face Anei o mărturisire importantă. “Ioan are niște sentimente puternice pentru tine! Tu crezi că el te iubește ca un frate, dar te iubește ca un bărbat, Ana! (…) În clipa în care tu ai anunțat că te căsătorești cu Alex, a considerat că viața nu mai merită trăită, pentru că te-a pierdut.

Mircea (Mihai Călin) descoperă și el ce se întâmplă în casa Caragea. “Sonia ta merge pe gheață și gheața este foarte subțire.” , îi spune el Roxanei.  “Sonia este prinsă într-un triunghi amoros, cu Alex și cu Tudor Caragea. Ăsta este adevărul! Tudor este prea îndrăgostit, ca să recunoască realitatea, iar Alex este prea laș, ca să o ia de mână și să fugă cu ea în Costa Rica, că tot e la modă acum, și să ceară azil sentimental.”, completează Mircea.

Deși, în ochii tuturor, Alex are o relație cu Ana, Sonia nu vrea să renunțe la iubirea pentru el. Ea îmbracă rochia de mireasă și îi cere acestuia să se căsătorească. “Vrei să fii soțul meu în fața lui Dumnezeu?”, îl întreabă ea.

Ce decizie va lua Alex, în urma surprizei inedite pe care Sonia i-o pregătește, ce se va întâmpla cu planurile de căsătorie dintre Alex și Ana (Cristina Ciobănașu), cui îi va arăta Ioan imaginile, acestea sunt doar câteva întrebări care își vor găsi răspunsul, în această seară, de la ora 20.00, la Antena 1. În ultimele cinci episoade ale producției “Fructul oprit”, telespectatorii vor avea parte de momente neașteptate, emoție, dramă și iubire!

START VOT PREMIILE RADAR DE MEDIA 2018 – Etapa preliminară

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Seriale

Care este secretul pe care mizează Doinița Oancea, Tanța din “Fructul oprit”, în meseria de actriță

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1

Se află în lumina reflectoarelor de mai bine de un deceniu, iar în tot acest timp a reușit să câștige simpatia publicului prin naturalețea sa.

Doinița Oancea, Tanța din “Fructul oprit”, mărturisește că a încercat de fiecare dată să transmită emoție telespectatorilor prin intermediul personajelor pe care le-a interpretat, iar principiile în care crede cu tărie i-au fost de mare folos de-a lungul timpului.

Cred că secretul vine din interior. Cred că aerul inocent vine de la cum mi-am construit personalitatea: curat, fără răutăți gratuite și fără să-mi doresc succesul cu orice preț. Am principii sănătoase și, probabil, asta ajută. Și sunt copilăroasă.”, se descrie Doinița Oancea, care poate fi urmărită miercurea, de la ora 20.00, la Antena 1, în prima dramă psihologică din peisajul serialelor autohtone.

În urmă cu aproximativ 11 ani, ea a avut primul său rol, iar de atunci au urmat numeroase proiecte. Acum, îndrăgita actriță o interpretează pe menajera Tanța în “Fructul oprit”. Și de această dată, Doinița încearcă să transmită publicului, prin intermediul personajului său, cât mai multă emoție. “Contează frumusețea, nu zic nu, dar nu cred că este factorul cel mai important. Ca actor, trebuie să transmiți emoție, să știi să te transpui în pielea personajelor pe care le interpretezi, nu să fii frumos!”, este de părere vedeta.

Alături de o echipă de actori de excepție, Doinița face parte din povestea impresionantă a serialului “Fructul oprit”, iar în această perioadă fanii producției pot urmări ultimele cinci episoade, miercurea, de la ora 20.00.  

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Seriale

Antena 1 va difuza un nou sezon al serialului BAIETI DE ORAS

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1

Un nou sezon al unuia dintre cele mai așteptate seriale de comedie – ”Băieți de oraș” – are premiera, duminică, 3 iunie, de la ora 22.00, la Antena 1.

Cel de-al treilea sezon ”Băieți de oraș” vine cu foarte mult umor și un scenariu autentic ce îmbină teme cât se poate de actuale care parodiază viaţa „băieţilor de oraş“.

”E un motiv de bucurie. Telespectatorii vor putea urmări aventuri surprinzătoare, care au loc pe măsura ce personajele încearcă să cucerească lumea (sau măcar să trăiască în ea); aceștia trebuie să se aștepte la o cascadă perpetuă de umor, pentru că filonul de umor autohton nu va muri niciodată.

Cea mai mare provocare este ca această producție să reflecte realitatea în care trăim, să conștientizăm hibele oamenilor și să evităm abil situațiile neplăcute în care ne poate strecura prostia.  Cred că acest serial are efect terapeutic chiar și în zilele mai puțin bune. Personal asta mă motivează. Apreciez implicarea celor care au contribuit la realizarea serialului, cât și susținerea voastră, a celor ce ne urmăriți”, spune Anca Dinicu, actrița care interpretează într-un mod absolut genial rolul Ginei Felea.

Filmările pentru cel de-al treilea sezon al serialului ”Băieți de oraș” i-au pus pe actori în situații limită, scenariul scris de Mihai Bendeac cuprinzând și scene filmate în condiții extreme, în plină iarnă, pe Transfăgărășan. La aproximativ -20 de grade Celsius și cu picioarele adâncite în zăpada ce prin multe locuri atingea și chiar depășea un metru, filmările au fost o adevărată provocare.

”Pentru ”Băieți de oraș” sezonul III a fost efectiv nevoie de o echipă de comando. Și veți înțelege în curând de ce spun asta. Foarte, foarte greu, dar frumos”, declară Mihai Bendeac.

Personajele inspirate din actualitatea românească, umorul de situație și limbaj sunt doar câteva dintre ingredientele ce vor asigura distracția la cote maxime în noul sezon al serialului ”Băieți de oraș”, începând de duminică, 3 iunie, de la ora 22.00, la Antena 1.

START VOT PREMIILE RADAR DE MEDIA 2018 – Etapa preliminară

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement

Trending