Connect with us

Life Style

Ce alegem pentru nunta, DJ sau lautari?

Published

on

Cine nu-si doreste ca nunta sa, poate cel mai important eveniment al vietii, sa dainuie peste timp ca unul dintre cele mai reusite exemple de “asa da”. Cand ajungem sa organizam un asemenea eveniment, toti ne dorim sa iasa perfect, insa nu intotdeaua dorinta noastra va fi rasplatita de rezultatul final.

Atmosefera si modul in care aceasta este intretinuta reprezinta, poate, elementul central al unui astfel de eveniment unic in viata. Multi se intreaba, atunci cand sunt in faza de planificare, la cine sa apeleze pentru a intretine muzical atmosfera: la un DJ sau la artisti nunta?

Sigur, la inceput se pun in balanta preturile si se face un calcul in ceea ce priveste posibilitatile financiare ale fiecaruia. Daca ar fi sa ne gandim la un DJ, este evident ca vom fi nevoiti sa scoatem mai putini bani din buzunar pentru a plati prestatia lui. Si in acest caz insa trebuie sa fim atenti ca, cine stie, “socoteala din targ poate nu se potriveste cu cea de acasa”. Chiar si aducerea unui DJ se poate dovedi o alegere costisitoare, mai ales atunci cand exista costuri ascunse in pret si nu ti se aduc la cunostinta de la inceputul discutiilor.

Nu trebuie sa uitam ca si inacest caz, costurile unui asemenea prestator de servicii pot creste in situatia in care solicitam ca DJ-ul sa vina la eveniment cu diverse echipamente secundare: orga de lumini, tunuri de fum, un anumit playlist.

Daca ne oprim la DJ, ar trebui sa ne gandim si la implicatiile pe care prezenta acestuia le-ar avea asupra atmosferei ce va fi creata in cadrul evenimentului. Un DJ nu este decat un tip care nu face altceva decat sa apeleze la un playlist dinainte creat, care va rula pe parcursul noptii.  Prezenta acestuia la nunta va fi una impersonala, foarte putini DJ reusind sa se implice emotional intr-un asemenea moment.

Proabil, el nu va face altceva decat sa fie un executor si sa puna muzica conform cererilor nuntasilor. Putini au epxerienta necesara implicarii totale in eveniment, prin diverse indemnuri sau invitatii. Cine vrea un astfel de profesionist trebuie sa stie ca este destul de costisitor.

In cazul unui artist, lucrurile se schimba, experienta lui scenica se va dovedi hotaratoare in intretinerea atmosferei. Experienta care sta in spatele acestuia isi va spune cuvantul si va da o nota aparte petrecerii. Un artist stie cum sa interactioneze cu publicul partcipant, stie cand si cum sa se adreseze acestuia, fiind o persoana total daruita momentului.

Tinand cont ca nu e prima nunta la care canta, un artist poate face din nunta ta un eveniment cu adevarat rasunator, care sa dainuie peste ani in mintea celor invitati. Poate cei mai multi nu vor mai fi tentati sa condamne muzica de le nunta pe modelul “ete, ba, si asta nu avea si el un ban de lautari, a adus un DJ care ne-a pus toata noaptea Modern Talking!”

Chiar daca va fi putin mai scumpa, aducerea unui artist care are experienta scenica poate fi o decizie inteleapta.

 

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Life Style

Cu ce să îți surprinzi iubitul – top cadouri inedite de la Gift Express

Published

on

Ideile clasice par depășite și nimic nu echivalează cu potențialul pe care îți dorești să îl aibă surpriza făcută iubitului sau omului drag din viața ta. Degeaba se spune că bărbații nu sunt la fel de pretențioși precum femeile, căci în fond este vorba mereu de așteptări ridicate; oricine își dorește să fie surprins plăcut printr-un cadou bine ales. Este fix expresia a ceea ce alții gândesc despre tine, deci pare mai mult decât curios să vezi cu ce încearcă să te măgulească.

Dacă ne gândim la arta de a dărui un cadou prea puțin vor conta unele aspecte materiale și cele care țin de partea de detalii. În fapt, un cadou reușit va însemna un cumul de factori: un lucru bine ales, cu semnificație și bun gust, care să fie oferit într-un context apreciat de asemenea. Așa cum există un cod al bunelor maniere, există și un cod al modului în care se oferă un cadou. Până atunci însă, trebuie să găsești acel ceva potrivit.

Tipul de bărbat

Desigur că până la o selecție de cadou trebuie să existe și o corelație cu cel care este destinatarul tău. Tipologia bărbaților poate fi un punct de plecare. Așadar, gândește-te care îi sunt pasiunile, ce și-ar dori să experimenteze sau cum se definește timpul său liber. De la preferințe de orice fel poți găsi și o variantă prin care să îl surprinzi. Desigur, toate sunt detalii. Dacă este genul minuțios, ai putea să alegi un obiect personalizat, caz în care va aprecia implicarea ta și faptul că te-ai străduit să imprimi ceva special pentru el.

Dacă este genul de persoană dornică mereu să fie în centrul atenției, ai putea să îl măguleşti cu un cadou de tip trofeu. Acest lucru îi va demonstra cât de mult îți pasă de stilul său. Până la urmă sună mai interesant decât orice alt obiect decorativ ce va fi uitat pe un raft.

De asemenea, din lista de cadouri barbati ai putea să te interesezi de cele cu iz practic. Poate că este o fire activă și se definește mai degrabă prin dorința de a se înconjura de lucruri folositoare. În acest caz te poți îndrepta spre varianta de tricouri personalizate sau de sticle de vin personalizate. Ai idei o sumedenie.

Sursa de cadouri

Diferența între un cadou reușit și unul banal este făcută și când vine vorba de sursa pe care o ai. Fără îndoială că vei avea nevoie de lucruri de calitate care prin fiecare detaliu să prezinte întocmai. Materialele precum și imprimeul – în cazul obiectelor personalizate – sunt necesare a fi cele de înaltă clasă. Nu te gândi că sunt simple detalii, ci până la urmă setează și standardul tău atât privind opțiunile pe care le ai, cât și interesul pe care îl manifești față de cel care îți este destinatar, să îi oferi un lucru de calitate și nu doar un obiect ales din compromis și nevoie.

O recomandare pentru cei interesați de inedit, de recomandări și idei aparte se referă la magazinul online www.giftexpress.ro, specializat pe nișa de cadouri. Aici se vor găsi tipuri de cadouri potrivite pentru bărbați de categorii diferite, de la cei cu vârstă înaintată, până la cei tineri și de generație actuală. Unele sunt tematice, cadouri pentru pasionații de vin sau pentru cei din domeniul de business. Se spune că o strategie în ceea ce privește alegerea unui cadou inedit este să fie vorba de un lucru total aparte de ceea ce el sau ea s-ar putea gândi că va primi. O provocare de a încerca și altceva. Asta poate să însemne un sortiment de băutură sau un accesoriu, o geantă sau un portofel, lucruri utile pentru birou. Dintre toate acestea vei găsi la Gift Express opțiuni variate, cu prețuri pe măsură.

Vara aceasta se poartă ineditul. E greu de spus că sunt trenduri ce se respectă când vine vorba de cadouri. Așadar ai de partea ta nota de originalitate, cu care să mizezi pentru a crea un stil unic al unui cadou cu aceeași definiție. Nu ezita să încerci varianta personalizării, ceea ce îți oferă și mai mult acces la inima lui. Pentru a impresiona pe deplin nu uită să îi oferi cadoul într-un moment bine ales.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Life Style

Chef Foa, prezentatorul show-ului “Cine-i Chefu’?”, nedespartit de cainele lui!

Published

on

Foto Credit: KANAL D

Filmarile pentru show-ul culinar “Cine-i Chefu’?” sunt in toi pe masura ce marea premiera a emisiunii de luni, 18 iunie, de la ora 17:00 se apropie cu pasi repezi. Chef Foa, gazda celui mai spectaculos si distractiv show culinar, „Cine-i Chefu’?”, este una dintre cele mai bine pazite vedete din Romania.

Indragitul prezentator este insotit peste tot de catelul sau, un ciobanesc belgian tervueren pe nume Putz, care nu il scapa din ochi. Pauzele de la filmari sunt un bun prilej de afectiune si de joaca intre cei doi, spre deliciul concurentilor si al echipei.

„Incerc pe cat posibil sa il iau cu mine peste tot. Este o rasa speciala si singurul minus, ca sa zic asa, este anxietatea de separare a catelului fata de stapan. Daca plec undeva 2-3 zile, e trist pana ma intorc eu, cu toate ca acasa sunt sotia si alti membrii ai familiei. E o rasa desteapta si asta face lucrurile sa se intample mai usor, pentru ca e mai simplu sa dresezi un caine destept decat unul agitat. Dureaza mai putin, tine minte mai repede, vine in intampinare efectiv. E protector, iubitor, unde merg eu vine si el fara discutie. Adica ma intreaba <Ce-i asta, scara rulanta?>. M-am urcat eu, s-a urcat si el dupa mine, are 100% incredere in mine”, subliniaza Chef Foa, atent urmarit de Putz.

Superbul exemplar canin este in familia lui Chef Foa de un an, schimbandu-i viata intr-un mod pozitiv pentru ca, spune gazda emisiunii „Cine-i Chefu’?”, Putz „e ca un copil, vine cu responsabilitati, are un program fix, te incarca, dar te descarca de multe, si te invata multe lucruri un catel. Am minimum 10 amintiri frumoase cu el intr-o zi”.

Pe Chef Foa il veti putea urmari de luni, 18 iunie, in fiecare zi, de luni pana vineri, de la ora 17:00 in cel mai delicios show culinar „Cine-i Chefu’?” la Kanal D.  In fiecare editie vor concura trei cupluri (sot/ sotie, iubit/ iubita) pentru a descoperi daca au chimie in bucatarie, dar si pentru premiul de 1000 de Euro pus in joc pentru cuplul castigator.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Life Style

Mirela Vaida, surpriză din partea soțului: Un weekend în doi, la mare, în Cipru

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1

Mirela Vaida, îndrăgita prezentatoare a emisiunii ”Totul pentru dragoste” de la Antena 1, s-a întors cu bateriile reîncărcate dintr-un minunat weekend în doi, în Cipru.

Cel care a pus la cale această escapade romantică a fost soțul Mirelei, care a dorit să-i ofere acesteia două zile de relaxare după o perioadă foarte agitată, în care a făcut un adevărat maraton între platoul emisiunii ”Totul pentru dragoste” pe care o prezintă în direct, în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 14.00, la Antena 1 și repetițiile pentru musicalul Mamma Mia, în care a avut rolul principal.

”După o perioadă grea și foarte aglomerată cu repetițiile pentru Mamma Mia, în care am fost mai mult ruptă de familie și mi-a fost tare dor de ai mei, soțul meu a vrut să-mi facă o surpriză. Știa că soarele și marea mă relaxează, așa că a profitat de acest weekend în care nu aveam niciun spectacol la Teatrul de Revistă Constantin Tănase. El s-a ocupat de absolut tot, de hotel și de biletele de avion.

Am lăsat copiii cu bona și am fugit la mare. A fost foarte bine, chiar dacă două zile nu sunt neapărat suficiente. Dar contează enorm să te relaxezi, departe de țară, fără telefoane, rupt de lume. Chiar și aceste două zile fac bine vieții de cuplu”, spune Mirela Vaida.

Ea mărturisește că a învățat multe lucruri de la specialiștii din cadrul emisiunii pe care o moderează, printre care și importanța alocării timpului pentru familie.

”Recomand oricărui cuplu să-și aloce acest timp în doi. Măcar o dată pe lună să facă asta. Pentru că, oricât ne-ar fi de dor de copii, și nouă ne-a fost foarte dor în acest weekend, e foarte important ca părinții să fie relaxați. Am învățat acest lucru de la psihologii pe care îi am alături de mine la ”Totul pentru dragoste”, e cel mai important ca în familie să aloci timp atât statutului de mamă, cât și celui de soție”, declară Mirela Vaida care aduce în casele telespectatorilor, în fiecare zi de luni până vineri povești impresionante de viață.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement

Trending