Connect with us

Emisiuni

Cel mai longeviv jurat de la VOCEA ROMANIAI: SMILEY

Published

on

Foto Credit: PRO TV
 

Distribuitorul de fotoni, coafeza bionică, papucii cu du-te-ncolo și stimulatorul epidermic subtil sunt elementele care personalizează un scaun trendy, care să-l țină binedispus pe cel de-al treilea antrenor din sezonul 8 Vocea României! După câteva zile în care românii au fost provocați să ghicească despre cine este vorba, așteptarea a luat sfârșit în această dimineață în cadrul matinalului KISS FM.

Cei doi prezentatori, Rusu și Andrei, l-au avut alături de ei pe Smiley, artistul care își păstrează scaunul de antrenor în cea mai tare competiție a vocilor. Cei trei au vorbit despre schimbările din noul sezon Vocea și despre strategia de a găsi cele mai bune voci.

”Pentru mine, a fi antrenor la Vocea României este o extensie a lucrurilor pe care le fac zi de zi și o școală, în același timp. Fiecare sezon e o bucurie, pentru că ascult foarte multe voci extraordinare și cunosc oameni care își doresc cu adevărat să facă o carieră în muzică. E locul ideal pentru mine să descopăr talente. În momentul în care vorbesc pentru concurenți, parcă vorbesc și pentru mine, și eu am o grămadă de lucruri de învățat de la ei.
În plus, are show-ul ăsta un mod de a te surprinde cum n-am mai văzut. După atâtea sezoane, după ce am ascultat mii de voci, mă simt înainte de sezonul 8 ca și cum aș fi la prima ediție. Asta e magia pe care o aduce Vocea României.”
, a spus Smiley.

Smiley este antrenor Vocea României din primul sezon al show-ului și a reușit în toți acești ani să descopere voci formidabile și să creeze momente puternice. S-a implicat de fiecare dată în dezvoltarea concurenților din echipa lui, pe care i-a provocat să încerce și piese din registre diferite, care le-au pus în valoare calitățile vocale. În fiecare sezon, antrenorul s-a dedicat complet competiției, iar doi dintre concurenții din echipa sa, Ștefan Stan și Ana Munteanu, au câștigat marele trofeu și l-au bucurat nespus.

Irina Rimes, Tudor Chirilă și Smiley sunt primii trei antrenori din noul sezon Vocea României, însă provocările nu se termină aici! Rămâi conectat online și vei afla în continuare cine li se va mai alătura celor trei și cum va arăta show-ul în sezonul 8! Zilnic vei descoperi noutăți pe pagina oficială de Facebook Vocea României, pe protvplus.ro și pe vocearomaniei.protv.ro. Fii cu ochii pe Vocea și fii primul care află cine vine la Vocea!

Lasa un comentariu aici!

Pentru orice fel de informații ma puteți contacta pe e-mail! La 1 februarie dam startul primei etape de votare la Premiile RADAR DE MEDIA 2018!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Emisiuni

J.Lo, Viorica de la Clejani, Roman Iagupov, de la Zdob și Zdub, dar și cuplul comic Romică Țociu și Cornel Palade vin la “Te cunosc de undeva!”

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Concurenții celui de-al 13-lea sezon al show-ului “Te cunosc de undeva!”, prezentat de Alina Pușcaș și Cosmin Seleși și jurizat de Ozana Barabancea, Andreea Bălan, Cristi Iacob și Aurelian Temișan, și-au pregătit pentru sâmbăta aceasta, 22 septembrie, de la ora 20.00, perucile, tocurile, unghiile și genele false pentru noi transformări.

Așadar, sâmbătă, la “Te cunosc de undeva!”, Alexandra Velniciuc va fi extrem de sexy în rolul celebrei J.Lo, Mihai Trăistariu se va transforma într-un rocker energic și foarte charismatic, Roman Iagupov, solistul trupei Zdob și Zdub, pe când Romică Țociu va cânta “Rise Up” și va etala niște plete demne de invidiat,  transformat în Jaba.

Jean de la Craiova va cânta în travesti pentru a doua oară consecutiv, transformat de data aceasta în Viorica de la Clejani, Alin Gheorghișan va interpreta o piesă de top, “Kisses Back”, în rolul lui Matthew Koma, Barbara Isasi, solista trupei Mandiga, va fi cântăreața britanică originară din Kovovo, Rita Ora, pe când Connect-R ne va întoarce în timp, în anii ’60, cu transformarea sa în Howard Kaylan, solistul trupei The Turtles.

Primul travesti pentru Carmen Rădulescu, la “Te cunosc de undeva!”, va fi unul dificil, căci va trebui să-l imite pe unul dintre jurați, Aurelian Temișan, cu recenta sa piesă, “Cântă toată mahalaua”. De asemenea, în travesti vor cânta sâmbăta aceasta Ana Baniciu și Raluka. Cele două bune prietene vor interpreta “Banana-Banana”, un cuplet al unuia dintre cele mai de succes cupluri umoristice de la noi, format din Romică Țociu, colegul lor din acest sezon, de la “Te cunosc de undeva!”, și Cornel Palade.

Trei prieteni, trei titani vor deschide cea de-a treia gală a show-ului transformărilor, în cadrul momentului special propus săptămâna trecută de Gianina Corondan. Juratul Cristi Iacob și Raluka se vor transforma în doi dintre ei. Pe cine vor întruchipa ei, dar și cine va fi cel de-al treilea invitat care va urca pe scenă alături de ei, telespectatorii vor afla mâine seară.

Ca de fiecare dată, momentele coregrafice ale show-ului vor fi susținute de Furnix Team, baletul condus de Furnica. Iar imaginile și întâmplările de culise le vor fi arătate telespectatorilor de Gianina Corondan, “curioasa noastră de serviciu”.

Cine este concurentul care va realiza cea mai bună transformare a acestei gale, telespectatorii Antenei 1 vor vedea sâmbătă, 22 septembrie, de la ora 20.00, într-o nouă ediție a show-ului “Te cunosc de undeva!”, prezentată de Alina Pușcaș și Cosmin Seleși.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Emisiuni

Marturisirea Laviniei Parva la Vulturii de Noapte: “Am facut mai multe gafe de genul acesta!”

Published

on

Foto Credit: KANAL D
 

In aceasta seara, de la ora 23:15, trio-ul Catalin Cazacu, Giani Kirita si Victor Slav dau startul unei noi editii “Vulturii de Noapte”. Alaturi de doua invitate superbe, Adelina Pestritu si Lavinia Parva, cei trei “vulturi” incep pleiada intrebarilor la adresa invitatelor.

Lavinia Parva, prinsa in colimatorul “vulturilor”, “da din casa” si dezvaluie ce gafe a facut, de-a lungul timpului, in ceea ce priveste anumite achizitii personale. La ce nu a rezistat vedeta, desi stia ca face o greseala, dezvaluie chiar aceasta.

“Odata am cumparat o canapea care nu a incaput in casa! Mi se intampla destul de des, nu-i o problema! (…) Am facut mai multe gafe de genul acesta”, povesteste amuzata, Lavinia.

Catalin Cazacu reactioneaza imediat la destainuirile Laviniei.

“Stiu cum este pentru ca si eu, am avut o perioada in care ajungem dimineata acasa si prindeam Teleshopping-ul. Am debaraua plina de tigai!”, marturiseste, amuzat, <vulturul>.

Nu ratati in seara aceasta, de la ora 23:15, o editie inedita “Vulturii de Noapte”, cu invitati unul si unul, cu muzica buna si distractie la maxim, alaturi de gazdele late night show-ului Victor Slav, Giani Kirita si Catalin Cazacu.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Emisiuni

Mihai Trăistariu trage de fiare, pentru “Te cunosc de undeva!: „O să-mi fie greu să mă dezbrac la bustul gol”

Published

on

 

Ca să arate bine la “Te cunosc de undeva!”, transforming show-ul difuzat în fiecare sâmbătă, de la ora 20.00, la Antena 1, Mihai Trăistariu a slăbit patru kilograme si jumătate.

A renunțat la pâine, paste făinoase și prăjituri, și la preferatele sale, zacusca și salata de vinete. Face sport, cu un antrenor personal, la Constanța. Și folosește o cremă miraculoasă. “Mi-am adus din America o cremă pe bază de ardei iute, cu care mă ung pe burtă, seara. Ajută la “topirea” grăsimii.”, spune concurentul de la “Te cunosc de undeva!”.

Mihai își va etala noua siluetă sâmbăta aceasta, la Antena 1, când se va transforma în Roman Iagupov, solistul trupei Zdob și Zdub. “O să-mi fie greu să mă dezbrac la bustul gol. N-am cântat niciodată așa. Dar acum trag de fiare, ca să fie totul bine”, mai spune el.

Cum vor aprecia jurații Ozana Barabancea, Andreea Bălan, Cristi Iacob și Aurelian Temișan transformarea lui Mihai Trăistariu, telespectatorii Antenei 1 vor afla sâmbătă, 22 septembrie, de la ora 20.00, într- nouă ediție a show-ului “Te cunosc de undeva!”, prezentată de Alina Pușcaș și Cosmin Seleși.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement

Trending