Connect with us

EVENTS

Cele mai infricosatoare mistere ale omenirii

Published

on

Reclame

De multe ori întâlnim persoane în jurul nostru, care ne povestesc lucruri înfricoşătoare, întâmplări trăite de ei sau de alţii, despre care la prima vedere avem tendinţa să credem că sunt nişte aiureli. Dar ce te faci când aiurelile astea ascund secrete terifiante?

10. Shanti Deva

În anul 1930, o fetiţă pe nume Shanti Deva, în vârstă de 4 ani, din Delhi, India, le-a spus părinţilor ei că a trait cândva într-un loc numit Muttra (cunoscut în prezent sub numele de Mathura), că a fost mama a trei copii şi că a murit la naşterea ultimului şi că numele său era Ludgi. Întrucât fata povestea toate acestea în mod repetat, părinţii ei au început să facă investigaţii. S-a descoperit astfel că exista într-adevăr un oraş numit Muttra şi că o femeie pe nume Ludgi murise recent acolo. Apoi au dus-o pe Shanti în acea aşezare, unde ea a început să vorbească dialectul local şi unde şi-a recunoscut soţul şi copiii din viaţa anterioară. Fata a făcut chiar 24 de declaraţii pline de acurateţe care au confirmat fapte din viaţa lui Ludgi. Impresionant pentru un copil de numai 4 ani.

9. Piticul înfricoşător

În 2008, un pitic ciudat a fost filmat în Argentina. Jose Alvarez a declarat pentru ziarul local El Tribuno că a surprins creatura pe peliculă, în oraşul său natal, General Guemes, din provincia Salta. El spune: “Vorbeam despre ultima noastră aventură la pescuit. Se întâmpla dimineaţa. Am început să filmez cu telefonul mobil, în timp ce prietenii mei vorbeau şi râdeau. La un moment dat am auzit un zgomot ciudat, ca şi cum cineva ar fi aruncat cu pietre. Apoi am văzut că iarba se mişca. La început am crezut că era un câine, dar când am văzut piticul ni s-a făcut într-adevăr frică”. Mai mulţi locuitori ai oraşului au mărturisit la rândul lor că au văzut ciudata creatură, stârnind astfel o panică generală.

8. Fantoma lui Freddy Jackson

O fotografie făcută în 1919 a fost făcută publică prima oară în anul 1975, de către Sir Victor Goddard, ofiţer în retragere. Fotografia este un portret de grup al plutonului lui Goddard, care a luptat în primul Război Mondial, la bordul navei de război HMS Daedalus.  În poză apare în plus o faţă ştearsă. În spatele militarului de pe rândul de sus, al patrulea din stânga, se vede clar faţa unui alt bărbat. Se spune că este faţa lui Freddy Jackson, un mecanic ucis accidental de o elice a avionului, cu două zile în urmă. Înmormântarea avusese loc exact în aceeaşi zi în care fusese făcută poza. Membrii plutonului au recunoscut cu uşurinţă faţa lui Jackson, care deşi mort a decis să participe şi el la poza de grup.

7. Podul Overtoun

Overtoun este un pod arcuit de lângă Milton, Dumbarton, în Scoţia, construit în anul 1859. A devenit faimos pentru numărul mare de întâmplări stranii în care câinii s-ar fi sinucis, sărind de pe pod. Incidentele au apărut iniţial în anii ’50 şi ’60, când căţeii, de obicei rasa Collie, săreau brusc în apă, pierzându-şi viaţa. În unele cazuri însă, câinii supravieţuiau, se recuperau, apoi săreau din nou de pe pod. Ceea ce este însă cu adevărat ciudat este că toţi patrupezii care săreau de pe podul Overtoun, o făceau aproape din acelaşi loc, situat între ultimele două parapete de pe partea dreaptă a podului. Unii cred că podul este bântuit. În anul 1994, un bărbat şi-a aruncat copilul de pe pod, pretinzând că era antihristul. După aceea, a încercat sa se sinucidă. A fost podul Overtoun responsabil pentru tragicul eveniment? Se spune că aici este locul unde se întâlneşte lumea viilor cu cea a morţilor.

6. James Worson

În data de 3 septembrie 1873, un bărbat pe nume James Worson, a acceptat provocarea de a alerga într-o cursă din oraşul Leamington până în Coventry, pe o distanţă de 32 de kilometri. Fiind cunoscut pentru abilităţile sale sportive, totul părea să se desfăşoare fără probleme. Doi prieteni de-ai săi, Hammerson Burns şi Barham Wise, l-au urmat în trăsuri, Burns luând cu el şi camera foto. Îl puteau vedea pe Worson tot timpul, ba chiar acesta se mai întorcea din când în când să schimbe câteva vorbe cu cei doi. La un moment dat, bărbatul s-a împiedicat, scoţând un ţipăt scurt. Wise a declarat ulterior că acesta “A fost cel mai îngrozitor sunet pe care l-am auzit vreodată”. În loc să cadă, Worson s-a evaporat complet, înainte chiar să atingă pământul. Urmele picioarelor sale au rămas imprimate pe sol, surprinse fiind pe peliculă de către Wise. S-a cerut ajutor şi localnicii au scotocit zona în căutarea dispărutului. Câinii de vânâtoare folosiţi au avut reţineri în a se apropia de locul dispariţiei bărbatului. De atunci nu a mai fost văzut niciodată.

5. Urmele de pasi ale diavolului

În noaptea de 8 spre 9 februarie a anului 1855 şi câteva nopţi mai târziu, după o ninsoare scurtă, au apărut urme ciudate de copite în zăpadă, în oraşul Devon. Acestea, măsurând între 4 si 6 centimetri, se întindeau pe o distanţă de mai mult de 160 de kilometri, şi, deşi schimbau din când în când direcţia, majoritatea timpului erau în linie dreaptă. Surprinzător, urmele apăreau şi pe case, acoperişuri sau ziduri. Au existat zvonuri potrivit cărora fusese văzută o creatură cu cu chip de diavol, în oraş. Mulţi localnici s-au înarmat şi au încercat să prindă bestia, fără succes însă. Recent, în noaptea de 12 martie 2009, mai multe urme ciudate, asemănătoare cu cele din anul 1855, au apărut din nou în Devon.

4. Felicia Felix-Mentor

Felicia Felix-Mentor a murit în anul 1907, după o boală subită despre care haitienii spun că o fac cei ce au fost aleşi să devină zombie. În 1936, o femeie (dezbrăcată sau îmbrăcată în haine vechi, după unele surse) a fost găsită hoinărind pe străzi, căutând o fermă despre care spunea că îi aparţine tatălui său. Proprietarii au identificat-o ca fiind Felicia Felix-Mentor, crezută moartă de mult şi chiar şi soţul femeii a confirmat acest lucru. Din cauza stării sale precare de sănătate, ea a fost trimisă la un spital de stat. Unul dintre doctori i-a descris astfel comportamentul: “Crizele sale ocazionale de râs sunt lipsite de emoţie şi de cele mai multe ori vorbeşte despre ea fie la persoana întâi, fie la a treia. A pierdut complet noţiunea timpului şi este indiferentă la tot ce se întâmplă în jurul ei”.

3. Chupas

Chupas sunt obiecte misterioase, asemănătoare cu OZN-urile, care ar fi fost văzute zburând noaptea în pădurile din estul Braziliei. Au fost descrise ca fiind farfurii zburătoare mici, metalice, care zboară pe deasupra copacilor, scoţând un sunet asemănător celui al unui frigider sau transformator. Întrucât majoritatea oamenilor din acea regiune braziliană sunt săraci, ei merg adesea noaptea la vânătoare de căprioare. Pentru a face asta, se caţără în copaci, pentru a-şi aştepta prada. În aceste momente, localnicii au declarat că au zărit chupas. Atunci când erau observate, acestea emiteau o lumină albă, strălucitoare. În loc sa fie însă simple “obiecte neidentificate”, aceste chupas au fost uneori dăunătoare. În unele cazuri, oamenii spun că au fost vânaţi de ele, iar după experienţă au avut dureri zile sau chiar ani întregi. Unii locuitori chiar au murit din această cauză. S-a încercat împuşcarea lor, dar fără niciun efect.

 2. SS Ourang Medan

În luna februarie a anului 1948, numeroase vase de lângă Indonezia au primit apeluri de urgenţă de la cargoul olandez SS Ourang Medan. Mesajul înfricoşător era: “Toti ofiţerii, inclusiv căpitanul, zac morţi prin cabine şi pe punte. Este posibil ca tot echipajul să fie mort”. Această transmisiune a fost urmat de una în cod morse, indescifrabilă, apoi de încă un mesaj sinistru “Eu mor”. Când primul vas de salvare a ajuns la locul semnalizat, au încercat să contacteze Ourang Medan, fără succes însă. Au fost trimişi câţiva oameni pe navă, iar ceea ce s-a descoperit acolo a şocat echipa de salvare. Toate persoanele de la bord erau moarte, cu ochii deschişi şi îndreptaţi către soare, cu braţele întinse şi cu feţele pe care li se putea citi groaza. Chiar şi câinele echipajului era mort, surprins cu colţii îndreptaţi către un duşman nevăzut. În timp ce se apropiau de cadavre, echipa de salvare a simţit un fior, deşi temperatura era de peste 40 de grade Celsius. S-a luat decizia ca vasul să fie remorcat până în port, dar brusc a început să iasă fum din carena navei. Oamenii au părăsit locul şi abia au avut timp să se depărteze, înainte ca Ourang Medan să explodeze şi să se scufunde. Până în prezent, tot ceea ce s-a întâmplat acolo rămâne un mister.

1. Gef

Advertisement

În septembrie 1931, membrii familiei Irving – James, Margaret şi fiica Voirrey, în vârstă de 13 ani – au mărturisit că au auzit zgârieturi persistente şi foşnete în spatele pereţilor de lemn ai fermei. La început au crezut că este un şobolan, dar creatura nevăzută scotea diverse sunete, uneori de dihor, alteori precum mârâitul unui câine sau plânsetul unui copil. La scurt timp, creatura a dovedit că poate vorbi, şi s-a prezentat ca fiind Gef, o mangustă, care pretindea că s-a născut în India, în 1852. După spusele fetiţei, care a fost singura persoană care a văzut animalul, Gef avea dimensiunile unui şobolan mic, o blană galbenă şi o coadă mare şi stufoasă (mangustele în general sunt mult mai mari decât un şobolan şi nu au coada stufoasă). Mangusta Gef spunea despre ea că este “foarte, foarte inteligentă”, “un spirit pământean”, sau “o fantomă în formă de nevastuică”. A explicat chiar la un moment dat: “Sunt foarte ciudat. Am mâini şi picioare, iar dacă m-ai vedea, ai leşina, ai fi pietrificat, mumificat sau transformat în piatră sau într-un munte de sare”. Voirrey Irving, care l-a luat pe Gef sub aripa sa, devenind prieteni, a murit în anul  2005. Într-un interviu dat ulterior, ea si-a menţinut afirmaţiile că Gef nu a fost o invenţie a sa.

Str. Delea Veche, nr. 24, corp D, et. 4, sector 2, Bucuresti. Pentru comunicate de presă, informări și alte materiale jurnalistice , vă rugăm să ne contactați sau la adresa contact@radardemedia.ro

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Rochii




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement
Documentaro zi ago

James Cameron revine cu un serial premiat cu Emmy: „Secretele Caracatiței” va fi difuzat pe National Geographic Wild pe 22 Aprilie

Special TV2 zile ago

Când visăm împreună, ne adunăm împreună! PRO TV și FRF lansează Imnul echipei naționale pentru EURO 2024

Reality Show2 zile ago

Diseară, la Chefi la cuțite începe bootcampul sezonul 13: concurenții se confruntă cu presiunea celei dintâi probe eliminatorii

Emisiuni2 zile ago

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la PRO TV!

Monden2 zile ago

Întâlnire amoroasă între doi concurenți Survivor, înainte de show-ul de la Pro TV: „A venit la mine acasă și era băută”

Reality Show3 zile ago

Filmările Survivor All Stars s-au încheiat, iar concurenții sunt în țară! Finala va fi LIVE!

Documentar7 zile ago

National Geographic anunță premierea serialului „NASA: Culisele Inovațiilor” la 43 de ani de la trimiterea primei nave în spațiu

AUDIENȚE TVo săptămână ago

Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență

ȘTIAI CĂ...?o săptămână ago

RIHANNA, cântăreață care explodează pe scenă. Care a fost ascensiunea sa în industria muzicală mondială

Reality Showo săptămână ago

Faimoșii caută o victorie mult așteptată în jocul vital, la Survivor All Stars: ”mergem spre imunitatea asta, cu gândul să câștigăm”

FOTBALo săptămână ago

PRO TV și FRF pregătesc o surpriză suporterilor, înainte de EURO 2024! Doar 67 de zile rămase până la meciul de debut!

Facebook

Advertisement

IN Trending