HomeLIFE STYLEStart Cerbul de Aur 2009!

În acest weekend au fost finalizate pregătirile tehnice pentru montarea scenei şi instalarea sunetului pentru serile de spectacol din cadrul Festivalului Cerbul de Aur, ediţia 2009. În funcţie de detaliile observate de specialişti în timpul repetiţiilor, zilele următoare vor mai fi făcute corecţii de lumină şi de sunet. cerbul de aur 2009 debut

Anul acesta scena măsoară aproximativ 30 de metri deschidere şi 24 de metri adâncime. Decorurile au fost create în atelierele SRTv, pe scenă aflându-se aproximativ 110 mp de ecrane led de tip cortină semitransparentă şi 26 de mp de ecran de înaltă rezoluţie.

Pe scena festivalului din Piaţa Sfatului din Braşov au început repetiţiile concurenţilor, dar şi ale trupei Sistem şi ale baletului Cerbului de Aur. Repetiţiile, coordonate de directorul artistic al festivalului, Petre Năstase, producătorul festivalului Elena Ştirbescu, şi de regizorul Silvia Ionescu, vor continua zilnic între orele 12.00-24.00, în funcţie de serile de concurs.

La Bucureşti, s-au încheiat repetiţiile orchestrei dirijate de Ionel Tudor şi ale artiştilor români care vor performa în deschiderea Festivalului „Cerbul de Aur”.

Sâmbătă, 29 august, au sosit la Braşov prezentatorii festivalului: Mihai Constantin, Aurelian Temişan, Delia Budeanu, Alexandra Tararache şi Raluca Hogyes pentru a începe repetiţiile pe scenă. Aceştia au avut zilnic ore dedicate exerciţiilor de dicţie, pregătirii prezenţei scenice, fiind îndrumaţi de actriţa Rodica Mandache. vezi programul

loading...

Lasa un comentariu aici!

Written by

contact@radardemedia.ro

Str. Delea Veche, nr.24, copr D, et.4, Sector 2, Bucuresti Pentru comunicate de presa, informari si alte materiale va rugam sa ne contactati pe e-mail.

No comments

Lasă un răspuns