Connect with us

Evenimente

Cerbul de Aur Brasov 2008- program complet

Published

on

Simply Red, una dintre cele mai apreciate trupe din Marea Britanie, va fi prezentă la ediţia din 2008 a Festivalului Internaţional Cerbul de Aur.

Celebrul Mick Hucknall, alias „Red Mick”, şi trupa sa vor încânta publicul de la Braşov în seara de gală a festivalului. Grupul a fost fondat de „Red Mick” în 1984 şi a lansat primul single şi primul album în 1985. Multe dintre cele 15 albume ale trupei au ocupat locul întâi în topurile din Europa şi din lume. Cele peste 40 de single-uri, printre care „Holding Back the Years”, „If You Don’t Know Me By Now”, „It’s Only Love”, „Stars”, „Fairground”, „Say You Love Me”, „The Air That I Breathe”, au ocupat, de asemenea, primele locuri în topuri din toată lumea. De asemenea, în cadrul Festivalului Internaţional Cerbul de Aur 2008, care are loc în perioada 3-8 septembrie, vor mai susţine recitaluri interpreta Ruslana, grupul Los Vivancos, artistul Ştefan Bănică Jr., trupa Iris, Horia Brenciu orchestra, Damian & Brothers.

Evenimentul va debuta cu un spectacol extraordinar, susţinut de unii dintre cei mai importanţi artişti ai României, care vor interpreta într-o manieră originală cele mai îndrăgite piese pe care le-am auzit la Braşov de-a lungul timpului. Iris şi Direcţia 5 vor cânta 20 de şlagăre împreună cu Angela Similea, Aura Urziceanu, Doru Tufiş, Paula Seling, Gabriel Cotabiţă, Nicola, Laurenţiu Cazan, Monica Anghel, Luminiţa Anghel, Mircea Baniciu, Marcel Pavel, Nico, dar şi regretatul Aurelian Andreescu, a cărui voce va fi readusă la viaţă din arhiva de aur a TVR.

Recitalul care încheie prima seară a festivalului, cea de miercuri, 3 septembrie, va fi susţinut de grupul spaniol Los Vivancos, format din şapte fraţi, dansatori de flamenco şi instrumentişti, ale căror show-uri sunt apreciate în întreaga lume. Spectacolele lor combină elemente de muzică, dans, arte marţiale, teatru şi acrobaţii.

A doua seară a Cerbului de Aur, cea din 4 septembrie, aduce pe scena de la Braşov un recital susţinut de Natalia Rodriguez, care a fost supranumită în urma participării la numeroase show-uri de televiziune şi concerte „prinţesa muzicii pop spaniole”. Exponentă a stilului muzical „radical”, care dă şi titlul ultimului ei album, tânăra artistă, considerată Britney Spears a Spaniei, a lansat până în prezent cinci albume şi 15 single-uri.

Cel de-al doilea recital al serii va fi susţinut de artistul Ştefan Bănică Jr., care revine pe scena de la Braşov, după recitalurile din 1997 şi din 2001. Cântăreţ, actor de teatru şi de film, om de televiziune, Ştefan Bănică Jr. a lansat zece albume şi numeroase hituri, a susţinut peste o mie de concerte în ţară şi în străinătate.

Primul recital al zilei de vineri, 5 septembrie, va fi susţinut de Horia Brenciu şi orchestra sa, alcătuită din zece muzicieni. Primul său album, lansat de curând, vine după o experienţă de mai mult de 15 ani în industria entertainmentului. Şi Horia Brenciu a mai urcat pe scena de la Braşov, în urmă cu 11 ani, când a avut rolul de prezentator al festivalului.

Al doilea recital al serii de vineri o va aduce pe scenă pe ucraineanca Ruslana, câştigătoarea concursului Eurovision din 2004. Piesa cu care a câştigat concursul, „Wild Dances”, s-a bucurat de succes în toată Europa, ca şi albumul cu acelaşi nume, care a fost lansat în 25 de ţări. Show-ul pe care ea îl pregăteşte pentru Braşov poartă denumirea „Wild Energy”. Seara de sâmbătă, 6 septembrie, îi aduce pe scena de la Braşov pe membrii uneia dintre cele mai longevive şi de succes trupe româneşti, Iris.

Format în 1977, grupul are componenţa actuală din 1986 şi a lansat de-a lungul istoriei sale 17 albume. Seara se va închide cu celebra formaţie britanică Simply Red, aflată pentru prima dată în România.Stilul muzical al grupului combină influenţe pop, rock, jazz şi soul şi le-a adus recunoaşterea la nivel mondial. Acesta va fi printre ultimele concerte ale trupei, deoarece membrii săi au decis să îşi continue carierele artistice pe cont propriu începând din 2009. Prima seară de folclor, cea din 7 septembrie, aduce în faţa publicului numeroşi artişti de valoare ai muzicii populare, printre care Sava Negrean-Brudaşcu, Nicolae Furdui Iancu, Tiberiu Ceia, Florica Zaha ş.a.

Spectacolul se va închide cu un recital al ansamblului „Joc” din Chişinău, format din aproximativ 100 de artişti care cântă şi dansează. Cea de-a doua seară de folclor, 8 septembrie, le va face celor născuţi de Sfânta Maria un cadou muzical, cu melodii vechi şi noi cântate de tarafuri tradiţionale şi interpreţi ca Mariana Ionescu, Ionuţ Fulea, Adrian Stanca, Matilda Pascal Cojocăriţa.

Seara se va încheia cu un concert susţinut de Damian & Brothers. Artistul şi „fraţii săi” interpretează muzică lăutărească, reorchestrată într-o manieră contemporană. Grupul a concertat în toată lumea, iar Damian Drăghici a lucrat cu profesionişti în muzică recunoscuţi la nivel mondial. De altfel, special pentru recitalul de la Cerbul de Aur 2008, Damian Drăghici a invitat instrumentişti de talie mondială, care au lucrat cu unii dintre cei mai mari artişti ai lumii. Festivalul din acest an va fi prezentat de un trio format din muzicianul, actorul şi prezentatorul Elvin Dandel, interpreta şi vedeta de televiziune Alina Sorescu şi vedeta Televiziunii Române Ruxandra Gheorghe. Cerbul de Aur 2008 are loc în perioada 3-8 septembrie, la Braşov. Anul acesta evenimentul se află la a 16-a ediţie şi aniversează 40 de ani de la debutul său.

ARHIVA : Aura Urziceanu face „naveta” SUA-România pentru Cerbul de Aur 2008

Artista Aura Urziceanu depune în această perioadă un efort extraordinar pentru a putea fi prezentă la repetiţiile dedicate spectacolului special cu care debutează Cerbul de Aur 2008. Interpreta călătoreşte săptămânal între New York, unde susţine o serie de concerte, şi Bucureşti, unde repetă în Studioul Muzical al TVR împreună cu Direcţia 5 piesa „Dor de viaţă”, pe care o va cânta pe scena de la Braşov în prima seară a festivalului, pe 3 septembrie 2008.

„Mă bucur să particip la concertul de deschidere a Festivalului Internaţional Cerbul de Aur 2008 alături de colegii mei, cântăreţi şi grupuri instrumentale reprezentând trei generaţii. Mă bucur nespus că festivalul se desfăşoară anul acesta din nou şi sper că va continua fără întreruperi. Mă mândresc cu acest festival de marcă, cu însemnătate pentru reputaţia ţării noastre”, spune Aura Urziceanu despre participarea la spectacolul extraordinar cu care debutează evenimentul. ,,Mă mândresc cu muzica compozitorilor noştri faimoşi, de la Giroveanu la Şuteu, de la Roşu şi Negru la Iris şi Direcţia 5 şi sper că şi publicul se va bucura şi va aplauda această idee a organizatorilor”, adaugă artista. Prima seară a Festivalului Cerbul de Aur 2008 va debuta cu un spectacol extraordinar, care va aduce pe scena de la Braşov unii dintre cei mai importanţi artişti ai României.

Trupele Iris şi Direcţia 5 vor interpreta 20 de şlagăre împreună cu Aura Urziceanu, Angela Similea, Doru Tufiş, Paula Seling, Gabriel Cotabiţă, Nicola, Laurenţiu Cazan, Monica Anghel, Luminiţa Anghel, Mircea Baniciu, Marcel Pavel şi Nico. Piesele „Deschideţi poarta soarelui”, „La fereastra ta”, „Noapte albastră”, „Un actor grăbit”, „Say Something”, „Strada ta”, „Spune-mi”, „Şi ce dacă”, „Să mori de dragoste rănită”, „Dor de viaţă”, „Nataşa”, „Let Me Try”, „Pisica neagră”, „Copacul”, „Îţi mulţumesc” şi „Iubirea cere pace planetară” vor fi reorchestrate într-o manieră originală de Iris şi Direcţia 5. De asemenea, vocea lui Aurelian Andreescu se va auzi din nou pe scena de la Braşov, acompaniată de Iris, interpretând una dintre cele mai îndrăgite piese ale regretatului artist, „Oameni”. Vocea lui Aurelian Andreescu, readusă la viaţă din arhiva de aur a TVR, va fi susţinută de toţi ceilalţi interpreţi de pe scenă.

Festivalul Cerbul de Aur 2008 are loc în perioada 3-8 septembrie, la Braşov. Anul acesta evenimentul se află la 16-a ediţie şi aniversează 40 de ani de la debutul său; cel mai important eveniment muzical al anului va fi transmis in direct si in excluxivitate pe TVR 1 si TVR International.


Sursa: CERBULDEAUR.RO, www.tvr.ro


Lasa un comentariu aici!

6 Comments

6 Comments

  1. dadatroll

    7 septembrie 2008 at 04:56

    La Mamaia macar este apa sa te scalzi.

  2. Dan Iancu

    6 septembrie 2008 at 21:42

    wow, cerbul de aur a ramas la noi. pai ce sa faca altii cu el cind e o mamaia resapata?

  3. Loredana

    6 septembrie 2008 at 00:58

    Felicitari TVR International pentru bucuria pe care ne-ati oferit-o transmitind direct si integral festivalul international Cerbul de Aur de la Brasov.Felicitari organizatorilor si participantilor pentru aceste minunate seri in care cu totii atit cei din tara dar si cei de peste hotare am fost bucurosi sa vedem cum talentul,frumusetea si buna dispozitie se imbina atit de perfect si dau nastere unui eveniment de mare amploare cum este Cerbul de Aur.La multi ani Cerbului la aniversarea a 40 de ani de la prima transmisie si…sa ne vedem cu bine si la anul!

  4. CialisJelsGoolo

    4 septembrie 2008 at 20:07

    ..] Thank you for reading this post. You can now Leave A Comment (0) or Leave A ..]

  5. Dan Iancu

    4 septembrie 2008 at 08:59

    dupa prestatia de aseara de toata jena seamana cu o pierdere de timp acest festival. cu putine exceptii, vedetele care-au cintat impreuna parca erau ele in concurs si unii s-au „straduit” sa se faca de ris, precum paula, regina falsetelor.

  6. Andreea Badea

    22 august 2008 at 09:22

    Abea astept sa inceapa Cerbul de Aur. Am observat ca anul acesta nu s-a pus accent pe interpereti straini dar in schimb sunt multi concurenti. Multumim TVR pt organizarea cerbului la brasov .

Lasă un răspuns

Evenimente

Park4Fly ofera parcare in siguranta cu preturi mici la doar trei minute de Aeroportul Otopeni!

Published

on

Pentru cei care cauta parcare langa aeroport Henri Coanda, firma Park4Fly, situata in apropierea aeroportului, pune la dispozitie peste 150 de locuri de parcare la doar 800 de metri de aeroport.

Parcarea se face atat pe termen lung, cat si pe termen scurt, iar tariful in lei este calculat in functie de numarul zilelor de parcare. Firma ofera un simulator de preturi pe pagina online unde pot fi calculate sumele necesare pentru o anumita perioada. Rezervarea se poate face telefonic, 24/7 si plata pentru parcare poate fi facuta cash sau cu cardul.

Pentru calatoriile in interes personal sau cele de afaceri, din ce in ce mai multi oameni prefera sa evite aglomeratia din mijloacele de transport in comun sau orele petrecute in taxi spre aeroport si sa-si aduca masina personala care sa stea in siguranta in parcare pe toata durata calatoriei. De aceea, au aparut numeroase parcari langa aeroport, fiecare incercand sa atraga cat mai multi clienti prin oferte personalizate.

Parte a grupului WLC AUTO care ofera servicii auto integrate, rent a car, parcare, asistenta rutiera si service auto, firma Park4FLY este o companie care se bucura de o crestere si o recunoastere rapida in domeniu, oferind clientilor servicii personalizate, incluse in tariful de parcare, fara costuri suplimentare: transferul rapid al clientilor de la/catre Aeroport Otopeni Non-Stop, monitorizare video 24/7 cu acces permanent gratuit al clientilor, dar si agent de paza. Clientii se pot conecta prin internet oricand la sistemul de monitorizare video pentru a verifica starea in care se afla autoturismul din parcare, acest serviciu fiind gratuit.

Transferul catre aeroport se face individual, pentru fiecare client in parte, durand maxim 10 minunte din momentul parcarii pana la sosirea la aeroport. La intoarcere, clientii sunt asteptati de reprezentanti ai firmei pentru a fi condusi catre parcare cat mai rapid, ajungand la masina personala in cel mai scurt timp. Astfel, nici caratul bagajelor sau conditiile meteorologice nefavorabile, dar nici ora la care ajunge avionul nu trebuie sa reprezinte o sursa de ingrijorare pentru cei care apeleaza la serviciile parcarii.

Pentru servicii de parcare pe termen lung la aeroport Bucuresti, firma isi indeamna clientii sa-i contacteze reprezentantii pentru oferte personalizate si preturi avantajoase la perioadele de peste 30 de zile si nu numai.

Preturile sunt exprimate in lei/zi, iar rezervarile din timp beneficiaza de discounturi si oferte atractive. Totodata, clientii fideli ai firmei beneficiaza permanent de preturi speciale, pentru a apela de fiecare data la serviciile parcarii.

Firma mizeaza pe promptitudine, siguranta si disponibilitate, raspunzand solicitarilor  din partea clientilor si oferind suport 24/7, prin telefon, e-mail sau live chat.

Parcare moderna, cu pachet de beneficii de top si preturi imbatabile in zona, Park4Fly ofera siguranta si confort, clientii bucurandu-se de o experienta placuta si profesionalism. In plus, daca cei care apeleaza le serviciile firmei vor sa-si gaseasca masina proaspat curata la intoarcere exista si posibilitatea ca aceasta sa fie curatata la preturi speciale.  Pentru o rezervare accesati site-ul https://park4fly.ro/ !

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Evenimente

Sute de alergători iau startul sâmbăta viitoare la Crosul IT-iștilor

Published

on

Sute de IT-iști se vor alinia, pe 23 iunie, la startul cursei Crosul IT-iștilor powered by Infodesign.

Sub sloganul ”Log out, shut down, go run!”, cea de-a cincea ediție a evenimentului se desfășoară în Parcul Tineretului și se adresează, în special, IT-iștilor pentru care participarea este gratuită, dar și celor care sunt amatori de mișcare.

Putem spune deja că acest cros a devenit o tradiție. De la an la an, observăm un număr din ce în ce mai mare de IT-iști care se înscriu la evenimentul nostru. Acest lucru ne bucură și ne motivează să continuăm demersurile de promovare a sportului ca factor care contribuie la îmbunătățirea calității vieții. Este ceea ce încercăm să facem de 25 de ani, de când Infodesign și-a început activitatea”, a declarat Ileana Ionescu, director executiv Infodesign.

Evenimentul va începe la ora 8.00 cu ridicarea kiturilor de participare, continuând cu încălzirea asigurată și în acest an de antrenorul Claudiu Porof, urmând ca startul să se dea la ora 10.00. Concurenții vor putea opta pentru cursa Hobby 3km, respectiv cursa Expert 6km.

24 de persoane vor fi premiate pentru rapiditate, iar alte 10 persoane vor putea câștiga premii surpriză.

Detalii privind programul și regulamentul crosului se găsesc pe site-ul www.infodesign.ro. Înscrierile se mai pot face până pe data de 20 iunie.

Proiectul este organizat de Infodesign, în colaborare cu F-Secure România.

Evenimentul este susținut de Radar de Media, iar un aport considerabil în susținerea crosului îl au și partenerii: Orange, GoPro, Mojo Sailing, Isostar, Nutrislim, The Cage,  Redis Nutriție, Anvervura, Genesis, Marvo, Discovery Arena, Buff, Cabina WTF, Rakuten Kobo, Ingram, 7card, Redbull, Answear.ro, Aqua Carpatica, Tucano, Saturo, Relax Life și Bronec.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Evenimente

Haidook Summer Fest a ajuns la a treia ediţie. În acest an spectatorii vor vedea show-uri ecvestre unice într-un decor de basm!

Published

on

Spectacol, adrenalină, relaxare și un peisaj de basm! Cele mai electrizante show-uri de cascadorie ecvestră își dau întâlnire  3 zile la rând, pe 15, 16 și 17 iunie în locul numit Vârf la In (Crucea Runcu), Comuna Runcu (județ Dâmbovița) la cea de-a treia ediție a Haidook Summer Fest.

Haiduci moderni readuc în actualitate legenda haiducului Radu Anghel și poveștile cu comori ascunse ale masivului Leaota și le transpun în “arena” hipică prin momente intense de dresură cu cai, demonstrații de artă a călăriei, competiții ecvestre, dresaj natural, Voltije și Djighit.

Invitat special în acest an este, pentru a treia oară consecutiv, maestrul Miron Bococi, maramureșean de fel, dar stabilit în Barcelona. Vrăjitorul de cai, cum este supranumit, vine la Haidook Summer Fest pentru a crea magie ecvestră. Prin tehnici “nemaivăzute și nemaiauzite”, el va vrăji caii Feeling, Bruce și Talisman să danseze într-un spectacol unic.

Mare iubitor de cai, actorul Denis Ștefan, vine și el în fața publicului cu un spectacol inedit de dresaj natural alături de Uma, calul pe care l-a salvat și îmblânzit cu multă atenție, răbdare și antrenament.

După ce a dublat actori celebri din filmele “Cold Mountain” sau “Cei trei mușchetari”,  Vali Vasilescu, unul dintre cei mai renumiți cascadori din România, va prezenta, alături de compania sa de teatru, “Basme cu Cai”, cea mai nouă punere în scenă a poveștii “Baba Samca”, un basm realizat filmic, care va face cunoștință publicului nostru cu mitologia românească.

Prima zi a evenimentului Haidook Summer Fest, 15 iunie 2018, va fi dedicată pasionaților și practicanților de călărie care își vor demonstra abilitățile în prima etapă a concursului de Working Equitation.  Această primă zi a concursului se va axa pe disciplina dresajului. În plus, cei prezenți vor asista la o serie de antrenamente ale artiștilor care vor performa în arenă în zilele de sambătă și duminică.

Cea de-a doua zi16 iunie 2018, va fi ziua în care Răzvan Popescu și Flick Domnu’ Rimă, gazdele evenimentului, vor da startul demonstrațiilor ecvestre. Ei îi vor binedispune pe cei prezenți cu rime inspirate și povești despre haiducie culese din rândul localnicilor. Este ziua în care vom vedea în acțiune mari maeștri ai momentului, printre care și Miron Bococi și Denis Ștefan. Ei ne vor delecta cu eleganța dansului ecvestru și în același timp ne vor ține cu sufletul la gură în momente spectaculoase cu acrobații și cascadorii călare. Cu această ocazie spectatorii vor descoperi Djighit-ul, reprezentat de o serie de acrobații ecvestre inspirate din tehnica mongolă de călărie, păstrate de pe vremea lui Genghis Khan.
În același timp, sâmbătă, concursul de Working Equitation va continua cu proba de îndemanare.

Ziua de duminică, 17 iunie 2018, va fi dedicată copiilor. Programul va cuprinde demonstrații de Voltije, gimnastică pe spinarea calului aflat în mișcare la lonjă, aduse în arenă de Asociația Bate Șaua, urmate de un moment dedicat atelajelor trase de ponei, și de un nou moment marca Miron Bococi. Ziua și festivalul se vor încheia cu un basm autentic românesc pus în scenă de Basme cu Cai. Ziua va marca și finalul competiției de Working Equitation, prin de festivitatea de decernare a premiilor

În plus, sâmbătă și duminică, participanții la festival vor avea parte de diverse activități, de la atelierele pentru copii și plimbări călare, la jocuri și concursuri. Bineînțeles, nu vor lipsi nici ceaunele cu mâncare aburindă, băuturile reci, lenevitul pe baloți la soare și aruncatul cu privirea în zarea albastră.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement

Trending