Connect with us

Emisiuni

CHEFI LA CUTITE, Un tănâr bucătar i-a impresionat pe chefi cu o rețetă dulce: „E cel mai bun desert pe care l-am primit până în ziua de azi!”

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1

Ediția de marți seară a emisiunii “Chefi la cuțite” a adus pe masa jurizării alte preparate de poveste, iar mâncarea savuroasă s-a împletit de minune cu concurenții inediți care și-au făcut apariția în fața celor trei jurați.

Emoțiile au fost la înălțime, căci pe măsură ce etapa jurizărilor pe nevăzute se aproprie cu pași repezi de final, ultimii candidați care încearcă să obțină votul de încredere al chefilor Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu sunt nevoiți să surprindă cu farfurii de-a dreptul spectaculoase.

După cinci sezoane în care au degustat sute de farfurii, chefii au avut ocazia să descopere un preparat pe care l-au catalogat ca fiind „cel mai bun desert de până acum”. La doar 21 de ani, Bogdan Vandici are o experiență în bucătărie de 5 ani și a descoperit printr-o coincidență că gastronomia este cea mai mare pasiune a sa. Marți seară, le-a pregătit celor mai duri jurați o pavlova reinterpretată cu rubarbă, iar această rețetă a fost special creată pentru a-l sensibiliza pe chef-ul său preferat, Florin Dumitrescu: „Chefi la cuțite e un test pentru mine, îmi doresc tare să intru în această competiție. Vreau în echipă la chef Dumitrescu.”. Gustul spectaculos și plating-ul impecabil au fost apreciate de fiecare dintre jurați, iar după ce cloșurile au dezvăluit trei cuțite binemeritate din partea lor, chef Scărlătescu a ținut să mai adauge ceva: “Este cel mai bun desert pe care l-am primit până în ziua asta. Combinația de gusturi eexplozivă!”.

Deși competiția dintre candidați se resimte încă din prima etapă a concursului, tot aseară, la bancul de lucru „Chefi la cuțite” gătitul a legat prietenii. Bârlea Rodica și Sztupi Ede sunt doi concurenți cu o poveste de viață emoționantă și cu două pasiuni comune, motociclismul și gastronomia, motiv pentru care au avut o chimie puternică, deși luptau pentru același scop: ,,Am emoții, dar a fost frumos și am avut un coleg foarte priceput în dreapta mea!, a mărturisit doamna. Rodica este un mare fan al emisiunii și experiența sa de cofetar patiser este dublată de multe concursuri și premii în competiții culinare. Tocmai de aceea le-a pregătit chefilor o prăjitură aromată de cacao, cu care a reușit să ia și numărul maximum de voturi: ,,Foarte puțini concurenți iau 3 cuțite de la noi!”. Jurații au fost impresionați atât de preparat, cât și de experiența și hobby-urile doamnei, care la 61 de ani le-a mărturisit că deține un scuter și că este pasionată de motociclism. La bancul de lucru alăturat s-a aflat Sztupi, un ungur care și-a petrecut mai bine de jumătate din viață pe motor, motiv pentru care a legat rapid o prietenie cu doamna Rodica. Aspectul unui om dur a fost trădat de o personalitate caldă, iar povestea concurentului despre soția sa care nu îi mai este alături a emoționat până la lacrimi. Chefii au fost captivați de energia pe care concurentul a adus-o în platou și în ciuda faptului că preparatul său nu a obținut votul de trecere, l-au încurajat să vină în sezonul următor să își încerce iar norocul.

Ediția de aseară a marcat o premieră pe masa juraților, care pentru prima oară în cinci sezoane au primit câte un preparat diferit, în funcție de preferințele culinare ale fiecăruia: ,,Este primul concurent care a gătit comandă specială! Abia aștept să văd cine ne-a făcut poftele. Abia aștept să văd cine poate să fie!. Traian Lorincz a ajuns pentru a treia oară la ,,Chefi la cuțite”, motiv pentru care a fost mai dornic ca oricând să impresioneze. Pentru chef Dumitrescu a gătit mâncare de cartofi, pentru chef Bontea desertul său preferat – savarina, iar pentru chef Scărlătescu o porție de clătite, în spirit de glumă. Deși cei trei au apreciat inițiativa concurentului, Traian nu a trecut nici de data aceasta în etapa următoare.

Perioada de jurizări pe nevăzute este cât mai aproape de final, însă tensiunile între chefi au început deja să se resimtă: „Ne apropiem… se lucrează la psihic.”, afirma chef Bontea în mijlocul unei dispute din platou. De săptămâna viitoare, ultimii concurenți care s-au înscris în sezonul de poveste al emisiunii își vor încerca norocul la bancul de lucru, urmând ca marți proba de Bootcamp să stabilească cine merită cu desăvârșire să își adjudece un loc în cele trei echipe finale. Luni și marți, de la ora 20:00 pe Antena 1, cel mai iubit show culinar continuă, iar lupta culinară se anunță a fi cu totul și cu totul condimentată.

START VOT PREMIILE RADAR DE MEDIA 2018 – Etapa preliminară

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Emisiuni

Irinel și Diana se pregătesc de finala iUmor: ”Cu jumătate de oră înainte nu vorbesc cu nimeni”

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1

Irinel și Diana au readus pe scena ”iUmor” o scenetă asemănătoare celei care în sezonul 4 le-a adus o mulțime de aplauze. De această dată însă, Diana a avut rolul îngerului care păzește poarta Raiului, la care Irinel ajunge după ce moare. Irinel și Diana au primit două LIKE-uri ale juraților, dar și cele mai multe voturi ale telespectatorilor, astfel că vor intra în marea finală de pe 27 mai!

Cei doi tineri actori și-au dorit de foarte multă vreme să participe la ”iUmor”, însă le-a fost teamă de eșec. ”Pentru mine asta e cea mai mare temere în ceea ce priveşte teatrul sau actoria”, mărturisește Irinel. Din fericire, reacțiile primite după fiecare aparție, atât din partea juraților, cât și din partea telespectatorilor, au depășit așteptările lor. ”Au fost cele mai bune reacţii, să ţi se spună că locul tău e pe scenă şi că nu trebuie să renunţi, e mare lucru!”, povestesc Irinel și Diana.

Cei doi s-au cunoscut la Casa de Cultură a Studenţilor Ploieşti și spun că încă de la primul spectacol au avut chimie, ca ”doi oameni care iubesc necontenit teatrul, scena şi publicul, chiar dacă o fac în mod amator”. Și deși nu se consideră actori profesioniști, cei doi reușesc să își lucreze singuri scenetele și au deja și mici tabieturi și susperstiții. ”Cu jumătate de oră înainte nu vorbesc cu nimeni, mă plimb, sunt agitat, încerc să îmi intru în pielea personajului, fac exerciţii de dicţie, îmi încălzesc vocea… E o întreagă metamorfoză”, spune Irinel.

Cea mai îndrăgită emisiune de umor din România se apropie de finalul celui de-al cincilea sezon. Duminică, 27 mai, de la ora 20.00, în marea finală, românii vor afla cine este câștigătorul din acest sezon! Irinel și Diana, Andrei Gîrjob, Sevi și Francesca, Bogdan Zloteanu, Isabela Iacupovici, Renata Cilan, Mirela Buhuș, Dan Cîrstea, Andrei Cojocaru, Cătă Dum și Dan Țuțu sunt cei care se luptă de această dată pentru marele premiu. Finala ”iUmor” va fi înregistrată, însă votul telespectatorilor se va face live, după ce fiecare dintre câștigătorii celor 11 ediții își va prezenta numărul pregătit.

Dacă în audiții aceștia aveau nevoie de două dintre voturile juraților pentru a ajunge la vot în aplicația ”iUmor”, în marea finală, concurenții trebuie să îi convingă pe toți trei, altfel sunt eliminați. În seara difuzării marii finale, publicul telespectator va putea vota interpretarea concurenților într-un interval de 20 de minute pentru a decide prin votul prin  SMS la 1313 (numai în reţelele mobile VODAFONE, ORANGE, TELEKOM) marele câștigător, care va pleca acasă cu marele premiu în valoare de 20.000 de euro.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Emisiuni

Amalia Uruc, după ce l-a eliminat pe Dragoș Udilă la The Four – Cei 4: ”Sunt omul care a refuzat să crească mare”

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1

Amalia Uruc, un mic diavol Tazmanian, după cum se descrie ea însăși, a deschis cea de-a opta ediție cu un spectacol înflăcărat și cu o lovitură grea: l-a eliminat pe Dragoș Udilă, singurul dintre Cei 4 rămas încă de la începutul concursului.

Amalia, care este profesor de muzică și dublează voci în desene animate,  a adus cu ea o voce incredibil de puternică și o ambiție de fier. ”Decizia de a mă duela cu Uddi a fost una spontană, pe principiul <totul sau nimic>. Interpretarea artistică, dar și continuitatea pe care a avut-o în emisiune m-a făcut să-l consider unul dintre cei mai buni. Câștigarea duelului a însemnat foarte mult pentru mine, a fost un moment în care timpul s-a dilatat și un amalgam de emoții pozitive mi-au indus o stare aproape euforică”, a spus Amalia, care cantă de la vârsta de 5 ani și a participat până acum la peste 100 de concursuri.

Și chiar dacă până acum nu a reușit să obțină tot ceea ce și-ar fi dorit în cariera sa muzicală, eforturile continuă. ”Sunt un om cu ambiții mari care încearcă să găsească prin muncă și dăruire calea care i-ar putea îndeplini visul de a cânta pe cele mai mari scene din lume. Sunt omul care se mulțumește cu puțin, atât timp cât are oamenii pe care îi iubește alături. Sunt omul care a refuzat să crească mare. Am 25 de ani, am terminat un liceu de artă, o facultate de muzică, dar am vrut să păstrez viu copilul din mine, viața și energia caracteristice copilăriei. De aceea dublez voci în desene animate, lucrez alături de copii care vor să învețe muzică și încă îmi fac un „X” pe inimă atunci când promit ceva. Muzica îmi vine că o mănusă. Nu una oarecare, ci una de box! Am nevoie de ea că să lovesc orice oportunitate îmi iese în cale. Muzica este refugiul și liniștea mea. Artiștii nu își aparțin sieși, ei au un scop superior, acela de a transmite emoție. Atunci când cânt o fac sincer pentru mine și pentru oamenii care mă ascultă. Dacă am reușit să ajung la sufletele lor, atunci le mulțumesc pentru vot”, povestește simpatica Amalia Uruc.

Telespectatorii o pot vedea din nou pe Amalia sâmbătă, de la ora 22.00, la Antena 1, când lupta pentru un loc în competiție continuă. Fiecare challenger va cânta o melodie, iar jurații Antonia, Feli, Cheloo și Carla’s Dreams vor evalua prestația sa. Doar cei care primesc toate cele patru voturi ale juraților au dreptul să provoace la un duel pe unul dintre ”Cei 4”.

Publicul din sală este cel care ia decizia finală în urma duelului muzical dintre challenger și unul dintre cei patru. Publicul votează prin intermediul aplicației ”The Four – Cei 4”, iar cântărețul cu cele mai multe voturi se va așeza pe scaun. În situația în care unul dintre ”Cei 4” își pierde locul, există o șansă de salvare: Artiștii care au ocupat de-a lungul competiției un scaun pot fi votați de telespectatori prin intermediul aplicației ”The Four – Cei 4” timp de 24 de ore din momentul părăsirii competiției, pentru a fi întorși direct în finală. Challengerii care nu reușesc să obțină un scaun, nu pot fi readuși în competiție.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Emisiuni

Claudia Stroe și Cristian Gog sunt invitați speciali în cea de-a cincea gală live Românii au talent!

Published

on

Foto Credit: PRO TV

Marile gale live continuă vinerea aceasta la Românii au talent! Ultimii 10 semifinaliști din acest sezon sunt gata să uimească publicul cu momentele gândite pentru această etapă, juriul este pregătit să contribuie la alegerea ultimului finalist și să nominalizeze încă un candidat la câștigarea premiului de originalitate, iar Smiley și Pavel Bartoș sunt nerăbdători să le aducă telespectatorilor o competiție strânsă și un spectacol fascinant.

Fosta concurentă Românii au talent, Claudia Stroe, și câștigătorul sezonului doi al celui mai tare show de divertisment, Cristian Gog, vor urca mâine pe scenă pentru două reprezentații care vor uimi publicul.

Claudia Stroe abia așteaptă să revină pe scena care a bucurat-o nespus și care i-a dat emoții în sezonul patru Românii au talent și să le prezinte românilor un spectacol cu baloane de săpun, plin de culoare și magie. Este aproape o reîntoarcere în timp. Cu toate că au trecut patru ani de la participarea mea, încă retrăiesc momentele și emoțiile care mi-au călăuzit pașii atunci. Cu siguranță voi avea emoții vineri seară, chiar dacă nu sunt concurentă. Faptul că voi fi alături de ei îmi va aminti cât de frumoasă a fost semifinala în care am participat eu. Le doresc tuturor mult succes și visuri împlinite, pentru că pe mine această emisiune m-a ajutat să-mi îndeplinesc mai multe dorințe. Pentru că am văzut ce impact are acest gen de spectacol la public, mă simt motivată să merg mai departe, să creez o altă poveste ce va prinde aripi cât de curand, atât pe foi de hârtie, cât și în file de apa și săpun.”, a declarat Claudia.

Cristian Gog, câștigătorul celui de-al doilea sezon Românii au talent, va urca mâine pe scena show-ului pentru un moment unic de mentalism. Este nerăbdător să simtă din nou emoțiile live-ului și își dorește să facă și din această experiență una memorabilă. ”Mă simt foarte emoționat că o sa urc din nou pe scena de la Românii au talent. În același timp, sunt bucuros, e un sentiment de care mi-a fost dor. Abia aștept să fiu acolo, să simt presiunea live-ului, să văd agitația din platou, să trăiesc momentul din plin. În tot acest timp s-au schimbat destul de multe lucruri în viața mea. Cred că cel mai important și marele câștig al meu, după experiența din 2012 de la Românii au talent, a fost faptul că am avut ocazia să fac ceea ce îmi place în toți acești ani. Și pentru asta sunt recunoscător din tot sufletul! Sunt 6 ani în care am făcut multe lucruri pe care mi le-am dorit să le fac, am avut parte de multe experiențe care mi-au adus o mare satisfacție și care m-au ajutat să îmi găsesc noi pasiuni. Și multe dintre ele sunt convins că nu aș fi avut ocazia să le fac dacă nu aș fi câștigat.”, a spus Cristian Gog.

Analogic Mind, Attila Toth, Daniel Căpitănescu și Donald Niemen, Lăcrămioara Buscă, Marco Rahme, Natalia Lukiv & Bogdan Boie, Nicholas Obedeanu Mihalache, Ripperz Crew, Signature by Adrian Popița și The violin guy vor face tot posibilul să impresioneze publicul și jurații cu talentul lor, vinerea aceasta, de la 20:30, în cea de-a cincea gală live Românii au talent!

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement

Trending