HomeDIGITALIndustria de PublicitateCianura face legea în Guvernul Ponta!

Cianura face legea în Guvernul Ponta!

Astăzi, 3 octombrie, un grup de zece activişti din toată ţara a desfăşurat o acţiune de protest la Guvernul României împotriva mineritului aurifer pe bază de cianuri în România. Activiştii au închis activitatea instituţiei, legându-se cu cătuşe şi U-lock-uri de intrarea în incinta Guvernului, iar doi dintre ei au afişat mesajul “Cianura face legea în Guvernul Ponta”.

Prin acest protest, activiştii denunţă susţinerea de către Guvernul Ponta a mineritului cu cianuri, cât şi lipsa măsurilor active din partea administraţiei actuale în privinţa proiectelor aurifere bazate pe cianuri cu impact asupra mediului, comunităţilor locale, patrimoniului cultural şi economiei. De asemenea, activiştii solicită luarea unor măsuri legale şi administrative imediate care să prevină situaţii precum eliberarea recentă a acordului de mediu[1] pentru proiectul minier cu cianuri din localitatea Certej[2].

Acţiunea, care a durat aproximativ o oră, a demarat la orele 10.30, când patru activişti s-au legat de poarta principală a instituţiei folosind cătuşe, sisteme antifurt din oţel (U-lock-uri) şi lanţuri, ceilalţi activişti afişând bannere cu mesajele “Cianura face legea în Guvernul României”, “Certej fără cianură”, “Si USL iubeşte cianura!” şi “Romania doesn’t taste cyanide”.

La scurt timp după instalarea activiştilor un echipaj de jandarmi a intervenit pentru îndepărtarea lor de la poarta instituţiei, folosind instrumente de descarcerare pentru tăierea sistemelor antifurt cu care protestatarii se legaseră. Majoritatea activiştilor au fost târâţi cu forţa în dubele Jandarmeriei, pentru unul dintre cei rămaşi fiind necesară intervenţia echipei de descarcerare a Pompierilor.

In data de 05 iulie 2012, proiectul minier propus la Certej, judeţul Hunedoara, de către compania canadiană Eldorado Gold Corporation a primit acordul de mediu, creând astfel un precedent extrem de periculos pentru România, multiple proiecte de extragere a aurului la scară largă aflându-se la acest moment în stadiul deţinerii unei licenţe de concesiune în vederea exploatării.

Ceea ce guvernele anterioare doar au discutat, Guvernul Ponta a realizat în numai două luni de la numire, deşi, la începutul mandatului, uan dintre priorităţile Guvernului era o politică extrem de precaută în ceea ce priveşte aprobarea noilor proiecte de minerit.

Solicităm Guvernului României ca, în mod direct sau prin structurile administrative subordonate, să ia următoarele măsuri:

1. Incetarea de îndată a procedurilor de autorizare şi avizare a proiectelor miniere până la adoptarea tuturor măsurilor legislative şi a reglementărilor necesare care să asigure: prevenirea oricărui impact negativ al folosirii cianurilor în industria minieră asupra sănătăţii populaţiei şi eco-sistemelor; asumarea de către companiile miniere a tuturor obligaţiilor financiare de asigurare împotriva riscurilor de mediu; dar şi pentru reabilitarea factorilor de mediu post-închidere a activităţilor miniere de explorare şi exploatare; prevenirea oricărui impact negativ al activităţilor miniere de exploatare a aurului la scară largă asupra zonelor cu potenţial arheologic sau care găzduiesc situri arheologice şi monumente istorice de importanţă locală, naţională şi universală; prevenirea oricărui impact negativ al activităţilor miniere asupra integrităţii şi factorilor de mediu din ariile naturale protejate de interes local, naţional şi european; prevenirea oricăror încălcări ale drepturilor cetăţenilor din zonele potenţial afectate la proprietate şi viaţă privată generate de desfăşurarea activităţilor miniere;

2. Declasificarea informaţiilor care deţin în momentul de faţă statutul de informaţii „secret de serviciu” sau „secret de stat” privind desfăşurarea activităţilor miniere de explorare şi exploatare a aurului la scară largă pe teritoriul României;

3. Asigurarea cadrului legal şi instituţional care să permită consultarea şi participarea publicului la toate etapele luării deciziilor privind autorizarea activităţilor de extragere a aurului la scară largă, inclusiv în cel de acordare a licenţelor miniere pentru explorare şi exploatare;

4. Asumarea de îndată a tuturor obligaţiilor statului privind ecologizarea şi revitalizarea economică a localitaţilor afectate de activităţile miniere de stat.

„Acţiunea de azi este în sine un manifest împotriva acţiunilor iresponsabile ale Guvernului Ponta. Astfel de acţiuni vor continua până când demagogia autorităţilor legată de mineritul cu cianuri va înceta şi până când Guvernul Ponta va lua măsuri reale de protecţie a comunităţilor, a mediului şi altor factori afectaţi de proiectele miniere pe bază de cianuri. Reacţiile întârziate şi defazate, declaraţii fără fundament neînsoţite de acţiuni concrete nu sunt măsuri reale!” – a declarat Ştefania Simion, participant la acţiunea de protest de astăzi.

 

Lasa un comentariu aici!

Written by

carmen.moraru@radardemedia.ro

Ma puteti contacta pe e-mail sau Facebook!

Latest comment
  • Cianura ar urma sa fie folosita doar in circuit inchis, in cadrul uzinei de procesare,asa cum se intampla in toata lumea. Culmea, doar Romania sa n-aiba minerit modern?

Lasă un răspuns