Connect with us

Emisiuni

Emisiunea CLIPA DE FERICIRE, revine in grila PRO TV

În Sâmbăta Mare, de la 22:00, telespectatorii vor cunoaște exemple de astfel de învingători. Un campion al faptelor bune ce și-a transformat hobby-ul într-o cauză nobilă, astfel strângând bani pentru copiii bolnavi ce au nevoie de tratamente costisitoare. Un mic luptător, care a suferit un accident la joacă, însă în ciuda tuturor problemelor e optimist și dă dovadă de forță interioară pentru a trece peste orice obstacole.

Published

on

Foto Credit: PRO TV
 

Oamenii sunt luptători, fie că luptă pentru propria viață, fie că luptă pentru cei din jurul lor, ei dau dovadă de o forță incredibilă în situații extreme. Clipa de fericire revine la PRO TV în acest weekend, sâmbătă și duminică, pentru a răsplăti eforturile unor oameni deosebiți ce au luptat cu viața până au ieșit învingători. 

În Sâmbăta Mare, de la 22:00, telespectatorii vor cunoaște exemple de astfel de învingători. Un campion al faptelor bune ce și-a transformat hobby-ul într-o cauză nobilă, astfel strângând bani pentru copiii bolnavi ce au nevoie de tratamente costisitoare. Un mic luptător, care a suferit un accident la joacă, însă în ciuda tuturor problemelor e optimist și dă dovadă de forță interioară pentru a trece peste orice obstacole.

El a avut parte de cea mai frumoasă zi din viața lui atunci când s-a întâlnit cu echipa preferată de fotbal. Tot sâmbătă, telespectatorii vor vedea un tânăr ce a reușit să își schimbe destinul, să depășească momentele în care dormea în parc și să aibă acum o viața frumoasă, cu o familie a lui, toate posibile datorită pasiunii sale pentru muzică.

În Duminica Paștelui, de la 22:30, telespectatorii vor vedea o femeie ce își dedică viața pentru a ajuta tinerii ieșiți din orfelinate sau oamenii care trăiesc pe străzi să își creioneze o viață normală. În schimbul dedicării ei, ea a primit o clipă de fericire unică. Eforturile unei fete care are grijă de frații ei, după ce au rămas orfani, vor fi răsplătie cu un moment de neuitat. În platoul Clipa de fericire, dragostea se află în lucruri mici. Un cuplu aflat la a doua tinerețe va demonstra că tot ce ai nevoie pentru a ajunge în locuri nebănuite este un trabant și multă iubire, iar de acolo povestea vieții se scrie singură. Însă nimic nu se compară cu bucuria din ochii unui copil care trăiește cea mai frumoasă zi din viața lui după ce, la numai patru ani, s-a luptat cu leucemia.

“Paștele e un nou bun prilej să ne gândim fiecare ce ne face cu adevărat fericiți și ce avem de îndreptat, poate hotărâri mai vechi, regrete care ne apasă. Regăsiri ce păreau imposibile, recunoștința către cei care au făcut oameni din noi sau ne-au salvat în momente cheie, iubire, veselie, emoție, de toate veți avea parte la Clipa de fericire în cele două ediții speciale de Paște. Veți cunoaște doi bunici absolut extraordinari, care vă vor aduce aminte de bunătatea bunicilor voștri, veți râde cu cea mai simpatică trabantistă, veți trăi emoții copleșitoare alături de oameni care merită atenția noastră. Într-un moment în care și eu aștept să-mi întâlnesc marea „Clipă de fericire”, sunt bucuroasă să-mi întâlnesc telespectatorii în serile de Paște și să facem niște fapte bune.”, a declarat Amalia Enache.

Ce alte minuni se vor întâmpla sâmbătă și duminică la Clipa de fericire, ce le aduce în platoul emisiunii pe Nicole Cherry și Raluka, dar și cum se potolește un dor și un tumult sufletesc ce durează ani de zile, rămâne de văzut numai la PRO TV.

AMALIA ENACHE CLIPE DE FERICIRE

AMALIA ENACHE
CLIPE DE FERICIRE

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Emisiuni

Horia Brenciu, despre următorul câștigător ”X Factor”

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Horia Brenciu, juratul care a reușit până acum să câștige de două ori X Factor” alături de discipolii săi Jeremy Ragsdale și Adina Răducanu, încearcă deja să facă portretul robot al următorului artist care va pleca acasă cu marele premiu. 

La fiecare început de sezon, fiecare dintre cei patru jurați încearcă să își facă o strategie și caută potențialul în fiecare concurent care urcă pe scenă la audiții. Aceștia speră să găsească în fiecare o calitate pe care să o poată șlefui, asemeni unui diamant, pentru a putea străluci cu adevărat în etapele finale ”X Factor”. Horia Brenciu este de părere că un lucru este însă esențial pentru oricine își dorește marele premiu: ”Ca să câștigi X Factor, trebuie să iubești publicul, iar el să îți dea înapoi iubirea”. În plus, juratul consideră că foștii concurenți și câștigători precum Florin Ristei, Olga Verbiţchi sau Jeremy Ragsdale au stabilit anumite standarde. ”Noi mergem într-o expediție de jumătate de an, nu pot lua alături de mine pe cineva temător, îmi trebuie cutezanță!”, a adăugat Horia Brenciu.

Cel de-al optulea sezon ”X Factor” se anunță plin de surprize încă de la început. Mihai Bendeac și Vlad Drăgulin s-au alăturat echipei și vor căuta factorul X alături de Delia, Carla’s Dreams, Horia Brenciu şi Ştefan Bănică. Telespectatorii vor avea astfel și ei ocazia să decidă alături de jurați cine merită sau nu să ajungă pe marile scene ale lumii, încă din etapa audiţiilor. Noi povești spectaculoase, talente care merită să fie arătate, momente care vor surprinde sau vor emoționa sunt scoase la iveală în noul sezon ”X Factor”, ce va avea marea premierã pe 26 august, de la 20:00, la Antena 1.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Emisiuni

Gianina Corondan revine in televiziune, la Antena 1

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Gianina Corondan va intra în culisele “Te cunosc de undeva!”, în cel de-al 13-lea sezon al show-ului care începe, din 8 septembrie, la Antena 1, și le va arăta telespectatorilor ce se ascunde în spatele fiecărei transformări pe care o vor realiza Connect-R, Alexandra Velniciuc, Romică Țociu, Ana Baniciu și Raluka, Mihai Trăistariu, Carmen Rădulescu, Alin Gheorghișan, Barbara Isasi, solista trupei Mandinga, și Jean de la Craiova.

De ceva vreme, am pornit într-o călătorie incredibil de interesantă în lumea oamenilor care muncesc cu spor. Fac Vizite de lucru în fabrici, ONG-uri etc. Și iată că am fost invitată să fac o Vizită de lucru și în fabrica “Te cunosc de undeva!”, fapt care m-a bucurat foarte tare, căci voi vedea cum se transformă artiștii cunoscuți în alți artiști cunoscuți, dar și ce ar trebui eu să fac în cazul în care aș vrea să mă pun în pielea lor. Sunt prietena lor aici, dar și curioasa de serviciu! Voi fi la antrenamente, la repetiții, în spatele scenei, la cabine, în camera transformărilor, spune Gianina, entuziasmată.

După antrenamentele la care a luat deja parte, Gianina și-a făcut o primă impresie despre concurenții acestui sezon. “Ei spun că sunt emoționați și că le e foarte greu, dar eu îi văd foarte relaxați. A, și mănâncă pe sistem nervos”, mai spune ea, amuzată.

Ce va surprinde Gianina Corondan în culisele show-ului, telespectatorii Antenei 1 vor vedea, din 8 septembrie, în cel de-al 13-lea sezon “Te cunosc de undeva!”.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Emisiuni

Octavian Strunilă, dezvăluiri inedite din Madagascar, la Ultimul Trib

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Octavian Strunilă se află la peste 7.000 de kilometri distanță de România, în Madagascar, acolo unde au loc filmările pentru ”Ultimul Trib”, show ce va fi difuzat de Antena 1 în aceastã toamnã.

Deși prin natura show-ului, concurenții sunt cei care vor fi supuși unor încercări grele, nici pentru prezentatorul emisiunii lucrurile nu par să fie prea simple: ”E foarte frumos în Madagascar, dar sunt tot felul de vietăți ciudate, nu știi ce zboară în jurul tău, nu știi ce gândaci, șopârle găsești noaptea în cameră. Şi nu glumesc, mici șopârle foarte prietenoase găsesc în fiecare seară în camerã, ori pe pereți, ori când dau cearşaful la o parte. Câte o mică prietenă șopârlițã, povesteşte amuzat prezentatorul show-ului.

Cei care s-au înscris în această aventură exotică au trecut prin schimbări bruște, căci climatul, șocul cultural, condițiile dificile și jocurile extrem de solicitante sunt doar o parte dintre cãrora  concurenții au fost nevoiți să le facă față încă din prima zi: ”Unii dintre ei dorm pe o plajă pustie, alții dorm într-un sat alături de localnici, iar satul respectiv nu are nici măcar curent electric”, mărturisește prezentatorul show-ului. Cu toate acestea, se pare că dorința de a învinge este mai mare ca orice impediment, iar concurenții își găsesc resurse necesare să continue această experiență exotică: ”Străinii care sunt alături de noi, echipa ce ne ajută cu montarea jocurilor, formată din oameni care vin din toată lumea- Belgia, Columbia, Brazilia, Argentina, a fost foarte mirată. Chiar ei au spus că nu au mai văzut până acum concurenți atât de descurcăreți, în toate țările în care au filmat acest format.

Ultimul Trib” este un show adaptat după celebrul format ”Nomads”. Trei triburi – unul de vedete, unul de sportivi și unul compus din oameni de rând – vor fi trimise în Madagascar, unde vor fi supuse unei aventuri exotice, care le va pune la încercare atât abilitățile sociale, cât și cele fizice. În ciuda personalităților complet diferite ale membrilor, fiecare trib va trebui să își dovedească puterea de a rezista sub impactul șocului cultural, dar și sub presiunea eforturilor fizice.

Tribul sportivilor este format din: Alex Filip, Cornelia Condeescu, Lola Crudu, Daniel Chiriță, Ioana Șulea, Mircea Zamfir și Roxana Chiperi. Cei șapte sportivi își vor măsura puterile cu tribul format din vedete și cu cel format din oameni de rând: Mirel Magop, Silviu Mircescu, Cosmin Pădureanu, Oana Dedeu, Ema Șerban și cuplul format din Gabriela Popa și Silviu Geandra. Cel de-al treilea trib, cel al vedetelor, este format din Dorian Popa, Dima Trofim, Daniela Crudu, Sorana Darclée Mohamad, Ionuț Iftimoaie, Paula Chirilă și Sorin Brotnei.

În fiecare săptămână, aceștia se vor lupta pentru ”Teritoriu”, iar în timp ce tribul câștigător va fi cazat într-un resort de lux și va fi răsfățat zilnic, cel de pe locul doi va locui într-un sat alături de localnici, unde membrilor tribului le vor fi trasate sarcini zilnice în schimbul cărora vor primi o porție simplă de mâncare și nu neapărat un pat, ci mai degrabă un loc în care să doarmă. Acesta nu este însă nici pe departe cea mai grea situație în care se poate găsi un trib: cei care vor fi pe locul trei vor trăi întreaga săptămână într-un loc izolat, cu resurse minime. În plus, la finalul celor șapte zile de încercări grele, membrii triburilor vor fi nevoiți să se lupte și pentru a rămâne pe insulă.

Săptămână de săptămână triburile își vor măsura puterile în competiții spectaculoase și tensionate atât pentru ”Teritoriu”, cât și pentru ”Eliminare”, pentru ca în final doar opt membri să mai rămână în confruntarea pentru miza cea mare: premiul în valoare de 100.000 de euro. Nimeni nu va ajunge însă la acesta fără a suferi transformări, fără a-și dezvălui adevărata față și fără ca telespectatorii să afle cine este cu adevărat.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement

Trending