Connect with us

Spectacole

EVENIMENT: #3010 Festival – vedetele rock-ului, solidare cu victimele din Colectiv

Published

on

Reclame

20 de nume mari din lumea rock-ului vor urca pe scena Berăriei H, între 28 şi 30 octombrie, în cadrul #3010 Festival. Ei vor cânta, pro bono, în beneficiul victimelor din Colectiv. Evenimentul este organizat de Asociaţia Colectiv GTG 3010, care va folosi fondurile obţinute din vânzarea biletelor pentru decontarea tratamentelor medicale ale răniţilor din Colectiv.  

„Când mi-am asumat această responsabilitate, de a contacta şi a convinge trupele să concerteze la #3010 Festival, nu m-am aşteptat la atâtea răspunsuri şi reacţii pozitive. Ştiu cât de greu le este formaţiilor să îşi sacrifice o seară de weekend, mai ales dacă este vorba de un concert într-o altă localitate, cât timp, energie şi resurse implică un astfel de eveniment. Cu toate astea, majoritatea celor invitaţi s-a arătat solidară cu cauza şi a confirmat participarea fără să stea pe gânduri. Pentru asta le mulţumim şi îi asigurăm de respectul şi recunoştinţa noastră.”, a declarat Cătălin Scânteie, organizator.

 

Cei care au spus „DA” apelului nostru sunt: Compact, Coma, Truda, Kempes, Metrock, Talisman, Altar, Awake, W3 4R3 NUM83R5, Costi Cămărășan Band, Florin Chilian, Anton, Fallen, Nexus, Hatemode, Gray Matters, 7 Semne, Bulletproof, Trooper, Krypton Unplugged, dar şi prezentatorul evenimentului, Petre Magdin. 

 

„Participarea la acest eveniment nu înseamnă doar trei zile de concerte şi muzică bună. Este mesajul nostru pentru cei 64 care astăzi nu mai sunt, că nu i-am uitat. Este, de asemenea, o mână întinsă supravieţuitorilor, cei care s-au luptat în ultimul an, zi după zi, pentru o nouă şansă la o viaţă normală. Din păcate, drama lor este departe de a se fi sfârşit. Vor mai urma probabil luni sau ani de stat prin spitale, iar pentru asta au nevoie de ajutorul nostru.”, a declarat Eugen Iancu, membru fondator al Asociaţiei Colectiv GTG 3010.

 

Pe lângă artişti, asociaţia le mulţumeşte călduros partenerilor şi sponsorilor fără de care acest eveniment nu ar fi fost astăzi posibil – Berăria H, Opportune PR, Novotel, Azero, Universal Solution, Uber, Carrefour, Abex, Skal, Producătorii şi Radisson Blu.

Un rol important în susţinerea şi promovarea concertului caritabil îl au şi partenerii media: Rock FM, Realitatea TV, România Liberă, Concerte-azi.ro, Inoras.ro, Radar de Media, RoEvents, Gazeta de Spania şi RomâniaPress.

 

În acest moment, există mai multe variante prin care cei care doresc îşi pot procura biletele sau abonamentele pentru #3010 Festival: direct, de la Berăria H sau, online, de pe site-urile eventim.ro, iabilet.ro sau eventbook.ro. Preţul unui bilet valabil pentru o zi este de 50 de lei, iar al unui abonament pentru toate cele trei zile costă 100 de lei.

 

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Rochii




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement
Documentar2 zile ago

James Cameron revine cu un serial premiat cu Emmy: „Secretele Caracatiței” va fi difuzat pe National Geographic Wild pe 22 Aprilie

Special TV3 zile ago

Când visăm împreună, ne adunăm împreună! PRO TV și FRF lansează Imnul echipei naționale pentru EURO 2024

Reality Show3 zile ago

Diseară, la Chefi la cuțite începe bootcampul sezonul 13: concurenții se confruntă cu presiunea celei dintâi probe eliminatorii

Emisiuni3 zile ago

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la PRO TV!

Monden3 zile ago

Întâlnire amoroasă între doi concurenți Survivor, înainte de show-ul de la Pro TV: „A venit la mine acasă și era băută”

Reality Show4 zile ago

Filmările Survivor All Stars s-au încheiat, iar concurenții sunt în țară! Finala va fi LIVE!

Documentar7 zile ago

National Geographic anunță premierea serialului „NASA: Culisele Inovațiilor” la 43 de ani de la trimiterea primei nave în spațiu

AUDIENȚE TVo săptămână ago

Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență

ȘTIAI CĂ...?o săptămână ago

RIHANNA, cântăreață care explodează pe scenă. Care a fost ascensiunea sa în industria muzicală mondială

Reality Showo săptămână ago

Faimoșii caută o victorie mult așteptată în jocul vital, la Survivor All Stars: ”mergem spre imunitatea asta, cu gândul să câștigăm”

FOTBALo săptămână ago

PRO TV și FRF pregătesc o surpriză suporterilor, înainte de EURO 2024! Doar 67 de zile rămase până la meciul de debut!

Facebook

Advertisement

IN Trending