vineri, martie 29, 2024

PUBLICITATE@RADARDEMEDIA.RO

More
    AcasăTeleviziuneEmisiuniConfesiuni revine la TVR 2 cu un nou sezon

    Confesiuni revine la TVR 2 cu un nou sezon

    Debutul primăverii la TVR 2 va fi marcat luni, 4 martie, de prima ediţie a noului sezon de Confesiuni. Iuliana Marciuc va fi, ca şi până acum, gazda emisiunii, dar şi una dintre producătoarele acestui program, alături de Larisa Avram.

    “De-a lungul celor aproape doi ani şi jumătate de Confesiuni am stabilit probabil cea mai lungă listă cu invitaţi de cea mai bună calitate – toţi oameni cu greutate, personalităţi marcante şi valori autentice. Am avut marele privilegiu ca aceştia să accepte nu doar participarea la emisiune, ci să şi facă mărturisiri de suflet, emoţionante, unice. Încă de la începutul acestui an, eu şi echipa emisiunii am demarat pregătirile pentru noul sezon care vine la TVR 2 din  4 martie. Aşa cum ne-am obişnuit publicul, vom păstra calitatea emisiunii la acelaşi nivel şi vom continua să aducem telespectatorilor întâlniri cu oameni valoroşi, adevărate exemple pentru noi toţi”, declară Iuliana Marciuc.

    Emisiunea Confesiuni va păstra tronsonul consacrat de difuzare, fiind transmisă de la ora 17.00, în direct, de luni până joi, urmând ca ediţia de vineri să aducă o selecţie a celor mai valoroase şi emoţionante momente ale săptămânii.

    Noul sezon va continua să aducă publicului mărturisirile de suflet ale unor oameni care prin cariera, profesionalismul şi viaţa lor sunt adevărate exemple de urmat. Ediţiile din prima săptămână, respectiv din intervalul 4-8 martie, vor fi dedicate unor femei deosebite, cu realizări importante în viaţă şi carieră.

    Astfel, luni, 4 februarie, invitata primei ediţii va fi prozatoarea şi romanciera Ileana Vulpescu, în probabil prima sa discuţie televizată după dubla tragedie care anul trecut i-a marcat viaţa.

    Marţi la Confesiuni vine muziciana Crina Mardare, miercuri criticul muzical Smaranda Oţeanu Bunea, iar joi, invitata Iulianei Marciuc va fi artista Alexandra Ungureanu.

     

    Confesiuni s-a lansat în 4 octombrie 2010 ca un program aparte, de suflet, în care invitaţii sunt personalităţi care nu acceptă cu uşurinţă să vorbească în public despre viaţa lor şi care selectează cu mare grijă calitatea emisiunilor tv la care acceptă să participe. De-a lungul a peste doi ani de emisie, Confesiuni a adus telespectatorilor sute de invitaţi şi nenumărate momente unice, emoţionante, mărturisiri de suflet.

     

    Dorin Huntai- Redactor-Șef

    Editor-in-Chief, Founder, Owner | dorin.huntai@radardemedia.ro

    Dorin Huntai- Redactor-Șefhttp://www.radardemedia.ro
    Editor-in-Chief, Founder, Owner | dorin.huntai@radardemedia.ro
    ARTICOLE SIMILARE

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    - Advertisment -spot_img

    Articole recente