HomeTELEVIZIUNESportConstantina Diţă-Tomescu, exclusiv pentru TVR: „Aş fi vrut să trec linia de sosire pe stadion, şi nu în faţa Palatului Buckingham”

Constantina Diţă-Tomescu, exclusiv pentru TVR: „Aş fi vrut să trec linia de sosire pe stadion, şi nu în faţa Palatului Buckingham”

A venit din Colorado şi aleargă prin Kensington Gardens. Constantina Diţă-Tomescu, campioana olimpică la maraton de la Beijing, se antrenează zilnic la Londra pentru a pregăti maratonul. La această ediţie a Olimpiadei, „Puşa” are un singur regret: ar fi vrut să treacă linia de sosire pe stadion, şi nu în faţa Palatului Buckingham.

La orice competiţie la Jocurile Olimpice, sosirea este pe stadion. La Beijing m-au aplaudat 90.000 de oameni. Cred că la Londra vor fi pe străzi 500.000, poate chiar 1.000.000 de oameni. Prinţul William va fi acolo şi va da startul, însă ar fi fost mai frumos să se sosească pe stadion”, a declarat Constantina Diţă în exclusivitate pentru Televiziunea Română. Proba de maraton feminin din cadrul Jocurilor Olimpice de la Londra va fi transmisă în direct la TVR 1 şi TVR HD duminică, 5 august, de la ora 13.00, comentariul fiind asigurat de Dragoş Bocanaciu.

Aflată de cinci zile în capitala Angliei, Constantina Diţă are încă probleme cu adaptarea la fusul orar, astfel că se trezeşte de câteva ori pe noapte. Dimineaţa, însă, la antrenament, aleargă între 15 şi 18 kilometri. „După aproximativ zece zile încep să intru în normalitate. Am venit cu ideea să alerg cât mai relaxat”, a mai spus Constantina Diţă-Tomescu pentru TVR, mărturisind că este tentată să se antreneze în celebrul Hyde Park şi pentru Jocurile Olimpice de la Rio, când va avea 46 de ani.

Jocurile Olimpice de la Londra vor putea fi urmărite din 26 iulie în direct pe TVR 1, TVR 2, TVR 3 şi TVR HD, dar şi pe jo2012.tvr.ro, site-ul românesc oficial al Jocurilor Olimpice de la Londra. Primele competiţii, de joi, 26 iulie, vor fi transmise în direct pe jo2012.tvr.ro şi pe TVR 2, urmând ca ceremonia oficială de deschidere, de vineri, de la ora 23.00, să fie transmisă simultan pe TVR 1, TVR HD şi jo2012.tvr.ro.

Jocurile Olimpice se văd la TVR

În mod tradiţional, Televiziunea Română oferă cele mai importante competiţii sportive pentru români. TVR a început difuzarea Jocurilor Olimpice în 1964, ediţie desfăşurată la Tokio.

Anul acesta, TVR transmite, pe posturile TVR 1, TVR 2 şi TVR 3, un număr record de ore – aproximativ 400, cărora le se vor adăuga cele aproape 300 de ore de Jocuri Olimpice difuzate la calitate high definition, pe TVR HD (transmisiuni live, simultan cu celelalte canale sau înregistrări), precum şi rezumate, studiouri şi Buletine Olimpice. Toate competiţiile din cadrul JO 2012 la care iau parte sportivi români se văd la TVR.

De asemenea, TVR a lansat site-ul românesc oficial al Jocurilor Olimpice de la Londra, www.jo2012.tvr.ro, unde amatorii de sport pot urmări live competiţiile şi sunt conectaţi non-stop la atmosfera Olimpiadei. Imaginile de arhivă cu sportivii români participanţi la Jocurile Olimpice pot fi văzute online în exclusivitate pe platforma video a Televiziunii Române – www.tvrplus.ro.

Lasa un comentariu aici!

Written by

dan.alexandru@radardemedia.ro

Ma puteti contacta pe e-mail sau Facebook!

No comments

Lasă un răspuns