Connect with us

Seriale

Cristina Ciobănașu, dezvăluiri din culisele serialului “Fructul oprit”: “Îmi este foarte greu să joc asta!”

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1

După ce au fost bunică și nepoată în “O grămadă de caramele”, serialul difuzat la Happy Channel, Carmen Tănase și Cristina Ciobănașu fac din nou echipă, de această dată în “Fructul oprit””, noua producție semnată de Ruxandra Ion.

În serialul difuzat lunea, de la ora 20.00, la Antena 1, Carmen Tănase și Cristina Ciobănașu au o relație diferită de cea cu care au obișnuit publicul până acum.

 

Serialul produs și regizat de Ruxandra Ion, după scenariul redat într-o manieră originală de Simona Macovei și Radu Grigore, aduce în fața telespectatorilor o poveste impresionantă și o distribuție de excepție.

Avem foarte mulți actori buni în <<Fructul oprit>>, nu pot să spun că am un actor preferat, dar lucrez extrem de bine cu Alina Chivulescu, avem o chimie specială, noi am lucrat mult timp împreună. Pe doamna Carmen Tănase o știu de atâta vreme, mi-a mi-a fost <<bunică>> în <<O grămadă de caramele>>.”, spune Cristina Ciobănașu, care o interpretează pe Ana Caragea în prima dramă psihologică din peisajul serialelor autohtone care se difuzează lunea de la ora 20.00, la Antena 1. Personajul actriței Carmen Tănase se numește Roxana Baicu Popovici și este mama femeii cu care tatăl Anei vrea să se recăsătorească.

 

Spre deosebire de alte proiecte în care au mai lucrat împreună, de această dată, cele două vor da viață unor personaje a căror relație este una tensionată.

Mie nu-mi place de ea în serial. Îmi este foarte greu să joc anumite momente, pentru că eu o iubesc pe Carmen! Îmi e cea mai dragă persoană de pe platou și îmi este foarte greu! După toate secvențele în care sunt serioasă și mă înfurii, când se uită la mine și zâmbește puțin, mă bufnește râsul, nu mai pot și zic: <<Nu pot, nu pot să te urăsc!>>. Este foarte amuzant!”, povestește Cristina, care poate fi urmărită de telespectatori, luni de la ora 20.00, la Antena 1, în cel de-al treilea episod al serialului “Fructul oprit”.

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Seriale

Diseară în “Fructul oprit”. Ioan către Alex: “O să rupi logodna sau, altfel, o să vadă toată lumea filmulețul ăsta, jur!”

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1

Cel de-al 18-lea episod al serialului “Fructul oprit”, pe care Antena 1 îl va difuza în această seară de la ora 20.00, aduce în fața telespectatorilor confruntarea mult așteptată între Ioan (interpretat de Vlad Gherman) și Alex (Petru Păun), dar și multe alte momente pline de iubire, suspans și dramă. Ioan îi arată lui Alex imaginile, în care el este surprins sărutându-se cu Sonia (Michaela Prosan), și îi cere acestuia să rupă logodna cu Ana (Cristina Ciobănașu) altfel filmarea va ieși la iveală.

A sosit momentul adevărului! De data aceasta, Ioan decide să-și susțină acuzațiile și reproșurile, pe care obișnuiește să le facă la adresa lui Alex, prin probe clare care scot la iveală legătură dintre el și Sonia. “Ești un mincinos și un profitor!”, îi spune Ioan, decis să le arate tuturor adevărata față a lui Alex. “Nu știu ce crezi tu că s-a întâmplat”, încearcă Alex să găsească o explicație pentru filmarea care îl acuză. “Nu înțelegi Habar nu ai cum e să fii chinuit de o astfel de iubire!(…) Am fost furat de pasiune, am greșit față de Tudor.”, îi mărturisește el lui Ioan. Acesta rămâne însă neînduplecat. “O să te duci acum la ea și o să rupi logodna sau, altfel, o să vadă toată lumea filmulețul ăsta, jur!”, îl amenință Ioan.

Tot în această seară, în episodul 18 al serialului “Fructul oprit”, Sonia trece prin clipe grele, convinsă fiind că problemele de sănătate i-au revenit. “O să mor!”, îi spune ea panicată mamei sale, Roxana (Carmen Tănase).  “A recidivat! Am simțit înțepături, o să-mi taie sânul!”, crede Sonia.

Momentul adevărului a sosit și în cazul lui Helene(Alina Chivulescu). Aceasta îi recunoaște lui Tudor Caragea(Adrian Titieni) adevăratele sentimente pe care le are față de el. “Tudor, sunt în casa ta de când s-a născut Petru. I-am văzut pe copii crescând sub ochii mei și am încercat să-i iubesc cât am putut eu de mult. Am fost lângă tine, de câte ori ai avut tu nevoie. Nu știu din ce motiv, dar de la un moment dat am crezut că putem fi mai mult, că am putea fi o familie.”, este confesiunea pe care ea o face.

Cum va reacționa Tudor Caragea în urma acestor mărturisiri, ce va decide Alex să facă în legătură cu logodna cu Ana, dar și cum va evolua relația lui cu Sonia, acestea sunt doar câteva întrebări care își vor găsi răspunsul, diseară, de la ora 20.00, la Antena 1.

Momente de iubire, suspans și dramă, în povestea impresionantă a serialului “Fructul oprit”!

START VOT PREMIILE RADAR DE MEDIA 2018 – Etapa preliminară

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Seriale

Celentano își bănuiește cel mai bun prieten că a devenit mormon: ”Asta nu e Firicel, a intrat Brânzoi în el!”

Published

on

Foto Credit: PRO TV

În această seară, tot cursul firesc al vieții din Las Fierbinți va fi dat peste cap de o veste cutremurătoare: Firicel s-a apucat de muncă. Iar cel mai afectat de această schimbare este chiar Celentano, cel mai bun prieten al lui.

Disperat că trebuie să-și vadă camaradul muncind toată ziua, Celentano îi cere ajutorul Aspirinei, poate ea reușește să-l convingă să renunțe la asemenea apucături: ”A început să-i placă munca. A reparat poarta, a vopsit gardul, a săpat grădina. Ieri dimineață l-am văzut suit pe casă, repara acoperișul, alaltăieri mătura la poartă. Nu se poate așa ceva, Aspirino! De băutură nici nu se pune problema, ceva nu e curat la mijloc. El nu a reparat niciodată nimic! Cel mai tare mă sperie că fluieră. Doamne ferește! Cred că s-a făcut mormon, că ăia muncește și de tare ce muncește fluieră. Vreau să mă ajuți să stai puțin de vorbă cu el că poate pe tine te ascultă. Îi dai și două-trei palme dacă vezi că nu priciepe. Asta nu este vremuri să te apuci să fii mormon, Aspirino! Te rog, salvează-l, că dacă nu, satul ăsta o să piardă un intelectual pentru că eu nu o să mai am cu cine să vorbesc. Ăsta nu e Firicel sigur, a intrat Brânzoi în el, că el e șeful la mormoni, ăla muncește de dimineața până seara”.

Cum se va termina acesta situație alarmantă, dar și dacă Aspirina va accepta provocarea de a-l aduce pe ”drumul cel bun”, vedem în această seară, de la 20:30, într-un nou episod Las Fierbinți.

START VOT PREMIILE RADAR DE MEDIA 2018 – Etapa preliminară

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Seriale

TVR 2: „Onoare şi respect”, la final. Ce se aude despre un nou sezon!

Published

on

Foto Credit: TVR

Sâmbătă 12 mai, de la ora 22.10, TVR 2 va difuza ultima parte a serialului  care l-a făcut faimos pe actorul Gabriel Garko.

Îndrăgitul serial italian difuzat de TVR 2, „Onoare şi respect”, a ajuns la ultimul episod. Sâmbătă 12 mai, de la ora 22.10, telespectatorii vor urmări partea a opta din sezonul 5 al seriei care îl are în rolul principal pe actorul din Torino, Gabriel Garko. Așteptat cu nerăbdare, cel de-al cincilea sezon „Onoare şi respect”, difuzat în premieră și în exclusivitate pentru România de TVR 2, a fost plin de răsturnări şi dezvăluiri spectaculose. La final, viaţa zbuciumată a familiei Fortebracci e schimbată radical, iar Tonio reuşeşte în ultimul episod să-şi îmbrăţişeze cei doi copii şi să-şi găsească liniştea.

Actorul Giuseppe Cascella, în discuţii cu producătorii

Denumit „Ultimul capitol”, cel de-al cincilea sezon „Onoare şi respect” pare să nu lase loc la o continuare a poveştii. Mai mult, spre dezamăgirea fanilor, anul trecut Gabriel Garko mărturisea într-un interviu pentru „Verissimo” că ar fi riscant și contraproductiv să se continue saga familiei Fortebracci şi că a decis, cu regret, să renunțe la acest rol. „Într-un anumit moment trebuie să oprești lucrurile, înainte ca publicul să obosească”, spunea Gabriel Garko.

Fanii nu s-au împăcat cu gândul că-şi vor lua rămas bun de la „Onoare şi respect”, serie care a debutat în anul 2006 și a făcut audiențe foarte mari. Publicațiile din Italia au imaginat şi câteva scenarii pentru o posibilă continuare. Într-o primă variantă Rosalinda ar putea deveni moştenitoarea lui Tonio Fortebracci, în cel de-al șaselea sezon, sau povestea ar putea continua cu dorința Antoniei de a-și răzbuna familia.

Vestea bună pentru fanii seriei „Onoare şi respect” a venit la începutul anului 2018, când actorul Giuseppe Cascella, cunoscutul Don Salvo, a mărturisit că a avut discuţii cu producătorii seriei „Onoare şi respect” pentru o posibila reluare a filmărilor.

START VOT PREMIILE RADAR DE MEDIA 2018 – Etapa preliminară

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement

Abonează-te la RADAR!

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement

Trending