Connect with us

Film

Cronica unor evenimente tulburătoare, „Buenos Aires, 1977”, la CineTePrinde

Published

on

Buenos Aires, 1977” („Cronica de una fuga”) este filmul prezentat de Cristian Tudor Popescu la CineTePrinde, pe 22 mai de la orele 22.00, la Pro Cinema. Bazat pe o poveste adevărată şi pe romanul autobiografic al lui Claudio Tamburrini „Pase libre – La fuga de la Mansion Sere”, „Buenos Aires, 1977” a fost nominalizat la premiul Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes, a câştigat trei premii din 11 nominalizări din partea Asociaţiei Criticilor de Film din Argentina şi a reprezentat Argentina în anul 2007 la Globul de Aur la categoria „Cel mai bun film străin”.

Un film în regia lui Adrian Caetano, câştigător a două premii Silver Condor pentru „Buenos Aires, 1977” şi „Bolivia”, câştigătorul Premiului Criticii la Festivalul de Film de la Cannes tot pentru „Bolivia” şi laureat al premiului FIPRESCI la Festivalul de Film de la Londra, „Buenos Aires, 1977” îi are în rolurile principale pe Rodrigo de la Serna, Nazareno Casero şi Pablo Echarri. Cunoscut din filmul „Jurnal de călătorie / Diarios de motocicleta” şi văr de gradul al doilea cu revoluţionarul Ernesto „Che” Guevarra, Rodrigo de la Serna a fost nominalizat şi el la un premiu BAFTA.

După ce armata reacţionară condusă de Jorge Rafael Videla a preluat conducerea în Argentina în anul 1976, parlamentul a fost suspendat, sindicatele şi partidele au fost interzise, iar în ceea ce s-a numit ulterior „Războiul murdar”, între 9000 şi 30.000 de oameni au dispărut fără urmă. Filmul este povestea unui astfel de caz, al fotbalistului Claudio Tamburrini, care a fost răpit şi dus la un centru clandestin de detenţie, unde a fost torturat timp de patru luni. Tamburrini a reuşit să evadeze, la iniţiativa şi cu ajutorul unui alt prizonier, Guillermo Fernandez. Înainte de începutul producţiei, regizorul Adrian Caetano s-a întâlnit cu Tamburrini la Stockholm, unde acesta locuieşte în prezent, pentru a afla adevărul din spatele evenimentelor. Acolo l-a întâlnit şi pe Guillermo Fernandez, cel care a iniţiat evadarea, iar cei doi foşti prizonieri l-au ajutat pe Caetano şi pe scenarişti să rămână cât mai aproape de adevărata temă a filmului: Supravieţuirea.

Conform lui Caetano, producţia a fost destul de dificilă. El spune că „filmările au fost o provocare nesfârşită: să filmezi aproape în întregime între patru pereţi, să ai încredere în rezultatul jocului actorilor, să depinzi de încadrări şi lumină. Nu a fost întotdeauna uşor să dăm senzaţia de frică, paranoia şi nevroză din această închisoare. Provocarea noastră a fost să reconstruim nebunia pe care aceşti prizonieri au îndurat-o”. Mai mult decât să supravegheze scenariul, adevăratul Guillermo Fernandez a avut şi un rol în film, cel al „Judecătorului”, care îi spune personajului Guillermo că „are trei zile să spună tot ce ştie”. Astfel, Guillermo Fernandez s-a aflat pentru câteva momente în pielea celui care l-a torturat cu 30 de ani în urmă.

„Jocul plin de forţă al actorilor are un rol cheie în credibilitatea poveştii, iar De La Serna şi Casero luminează drumul” spune critica celor de la Variety despre filmul „Buenos Aires, 1977”, pe care telespectatorii îl vor putea urmări la Pro Cinema, sâmbătă pe 22 mai, de la orele 22.00, la CineTePrinde.

Lasa un comentariu aici!

Advertisement
Loading...
Click to comment

Lasă un răspuns

Film

Ada Solomon, noua președintă executivă a European Women’s Audiovisual Network

Published

on

Producătoarea Ada Solomon preia luna aceasta președinția EWA – European Women’s Audiovisual Network de la regizoarea Isabel de Ocampo.

Misiunea rețelei este de a încuraja egalitatea de gen pentru femeile care lucrează în domeniul audio-vizual, privind accesul și oportunitățile de angajare și finanțare pe plan european.

Între obiectivele EWA se numără crearea unei comunități puternice a profesionistelor din domeniu, care împărtășesc experiențe și se susțin reciproc, precum și promovarea vizibilității conținutului audio-vizual realizat de femei, în general, și de membrele rețelei, în mod particular.

European Women’s Audiovisual Network acordă anual premii la festivalurile DOK Leipzig, WEMW-Trieste și La Coruña.

Ada Solomon s-a implicat, de-a lungul anilor, în multe dintre activitățile EWA, precum moderarea dezbaterii „Gender Representation in European Films”, în 2014, la Berlin, susținerea unui masterclass la adunarea anuală a membrilor EWA din 2017, iar anul acesta, la Trieste, a participat la schema de mentorat pentru producătoarele de film aflate la început de drum.

Născută în București, Ada Solomon și-a început cariera în publicitate, iar în 1993 a devenit producător de film. În 2004, a pus bazele Hi Film Productions împreună cu Avi Karpick.

A produs și coprodus peste 50 de filme, care însumat au primit peste 180 de premii la festivaluri din întreaga lume. Ada Solomon a coprodus filme în mai mult de 15 țări din Europa, iar peliculele la care a lucrat au fost vândute în peste 50 de teritorii.

De numele Adei se leagă scurtmetraje multi-premiate realizate de Cristian Nemescu („Marilena de la P7”) şi Radu Jude („Lampa cu căciulă”), lungmetrajele de debut ale lui Radu Jude („Cea mai fericită fată din lume”), Răzvan Rădulescu („Felicia, înainte de toate”) şi Paul Negoescu („O lună în Thailanda”), şi documentare realizate de Alexandru Solomon („Kapitalism, reţeta noastră secretă”, „Cold Waves – Război pe calea undelor” și „Ouăle lui Tarzan”).

Ada Solomon este producătorul lungmetrajului „Din dragoste cu cele mai bune intenţii”, semnat de Adrian Sitaru, dublu premiat la Festivalul Internaţional de la Locarno 2011, precum şi al filmelor lui Radu Jude „Toată lumea din familia noastră”, câştigătorul premiului Heart of Sarajevo 2012, al marelui premiu Bayard d’Or şi al premiul pentru cel mai bun actor la Namur IFF, al marelui premiu CinEast IFF, „Aferim!” – selectat în peste 30 de festivaluri şi premiat la Berlin 2015 cu Ursul de Argint pentru cel mai bun regizor, cu marele trofeu la IndieLisboa, cu premiul FIPRESCI la Jameson CineFest Miskolci, cu premiul publicului la Let’s CEE Film Festival şi Bayard d’Or la Festivalul de Film Francofon de la Namur, şi „Inimi cicatrizate”, recompensat între altele cu premiul special al juriului la Locarno şi Silver Astor – cel mai bun regizor la Mar del Plata Film Festival.

Ea este producătorul lungmetrajului „Poziţia copilului” (2013), în regia lui Călin Peter Netzer, primul lungmetraj românesc recompensat cu Ursul de Aur la Berlin.

A produs filmele de debut ale unor regizor precum Cristi Iftime, Ivana Mladenovic, Ștefan Constantinescu, Adriano Valerio, Federico Bondi și Martha Berman.

În 2013, Ada Solomon a fost laureata premiului Eurimages pentru coproducţie, o distincţie oferită de Academia Europeană de Film care recunoaşte rolul decisiv al coproducţiilor în industria cinematografică din Europa.

Un an mai târziu, a lucrat la coproducţia „Toni Erdmann”, regizată de Maren Ade, filmată România şi nominalizată la categoria „cel mai bun film într-o limbă străină alta decât engleza” a premiilor Oscar 2017.

In ianuarie 2018 a fost distinsă cu Premiul organizației Central European Initiative pentru contribuție la dialogul intercultural in cadrul Festivalului Alpe Adria Trieste.

Ada Solomon este director de distribuţie la microFILM şi inițiatoarea Festivalului Internaţional de Film NexT. Este membră în board-ul Academiei Europene de Film şi coordonator pentru Romania al European Audiovisual Entrepreneurs (EAVE).

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Film

Licu, o poveste românească”, în competiția „In Focus: New Europe” a festivalului ZagrebDox

Published

on

Documentarul „Licu, o poveste românească”, în regia Anei Dumitrescu, a fost selectat în secțiunea „In Focus: New Europe” a festivalului ZagrebDox. Prestigiosul eveniment, din capitala Croației, va avea loc în perioada 25 februarie – 4 martie.

Filmul, recompensat la sfârșitul anului trecut cu trofeul „Porumbelul de Aur/Golden Dove” la DOK Leipzig, va fi prezentat la cea de-a 14-a ediție a festivalului de la Zagreb pe 2 martie.

Documentarul, scris și regizat de Ana Dumitrescu și produs de compania Jules et Films, vorbește despre România ultimului secol văzută de un om pierdut în istorie. Personajul principal, Liviu Canțer, un bărbat de 92 de ani, a supraviețuit unor evenimente istorice majore.

„Licu, o poveste românească” este un documentar despre trecerea timpului și despre bătrânețe, o meditație despre propria condiție și efemeritate. La vârsta lui, Licu a rămas singur cu amintirile sale – despre familie și momentele importante ale vieții lui. Fiecare secvență de film este construită precum o fotografie dintr-un album.

 

Filmul va fi lansat în România, pe 24 august 2018, de ROLLERCOASTER PR, și este distribuit la nivel internațional de Taskovski Films.

Cu o bogată experiență în fotojurnalism, Ana Dumitrescu a colaborat de-a lungul timpului cu numeroase publicații și agenții din Franța și România (National Geographic, Mediafax, Gamma-Rapho). Lucrările ei tratează subiecte precum Holocaustul rromilor din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, homofobia din România sau muncitorii fără forme legale din Franța. Numeroasele expoziții de fotografie semnate de Ana Dumitrescu au făcut înconjurul lumii.

 

Până în prezent, a regizat patru documentare de lungmetraj. “Khaos” (2012) și “Même pas Peur!” (2015) au fost distribuite în cinematografele din Franța și străinătate. Abordarea jurnalistică din primele două documentare s-a cizelat într-o manieră cinematică în următoarele două filme: scurtmetrajul documentar “The Green Chair” (2014) și lungmetrajul “Time of Light” (2016).

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Film

Domnul şi doamna Grey revin pe marile ecrane în filmul „Cincizeci de umbre descătuşate”

Published

on

Mai fierbinte decât o zi toridă de vară, mai intens decât o cursă de maşini, mai emoţionant decât o declaraţie de Valentine’s Day, capitolul final al celebrei francize „Cincizeci de umbre” va putea fi urmărit şi pe cele mai mari ecrane de cinema din ţară, în sălile T IMAX de la Cinema City.

Christian Grey (Jamie Dornan) şi Anastasia Steele (Dakota Johnson) revin pe marele ecran din 6 februarie, în avanpremieră, în „Fifty Shades Freed / Cincizeci de umbre descătuşate”, punctul culminant al poveştii devenite fenomen mondial.

 

Noi conflicte, intrigi, momente vulnerabile, răsturnări de situaţie, ultima parte a trilogiei ne introduce în proaspăta căsnicie a lui Christian şi a Anastasiei, în momentele de fericire ale celor doi, în ziua nunţii şi în luna de miere, dar şi în momentele în care relaţia lor este pusă la încercare de demonii trecutului.

Doar la Cinema City AFI Cotroceni şi Shopping City Timişoara, întregul film este special formatat şi prezentat în formatul extins IMAX, captându-ţi vederea periferică şi oferindu-ţi cu 26% mai multă imagine decât ecranul standard. Calitatea imaginii, sunetul puternic surround şi arhitectura personalizată a sălii de cinema te vor face să te simţi în mijlocul acţiunii.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement

Abonează-te la RADAR!

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Trending