HomeALL MEDIACSL Filiala Sector 2 Bucureşti salută succesul istoric în alegerile din 2012 şi susţine candidatura lui Crin Antonescu pentru Preşedinţia României

CSL Filiala Sector 2 Bucureşti salută succesul istoric în alegerile din 2012 şi susţine candidatura lui Crin Antonescu pentru Preşedinţia României

Filiala Teritorială Sector 2 Clubului Studenţesc Liberal se alătură poziţiei publice formulate de colegii lor din filialelor PNL, de dezavuare a unui şir de declaraţii a unor lideri ai PNL, opinii pe care le consideră nefericite, atât prin conţinutul lor atât de apropiat încât se confundă cu cele ale adversarilor lor, cât şi prin momentele în care ele au fost făcute, în plină campanie electorală sau în timpul Referendumului pentru demiterea Preşedintelui României.

Membrii şi simpatizanţii CSL Sector 2, prin vocea conducerii, se alătură la sprijinul faţă de preşedintele Crin Antonescu, singurul candidat al USL pentru Preşedinţia României, aşa cum a exprimat-o şi Preşedintele Interimar al Filialei Sector 2, dl. Adrian Neacşu. Ei consideră inoportună, inutilă şi dăunătoare intereselor acestui partid şi cetăţenilor acestei ţări o luptă politică care să şubrezească poziţia PNL în faţa electoratului său şi în interiorul USL. Acum este momentul consolidării rezultatului istoric obţinut în alegerile locale şi parlamentare din 2012, de întărire a filialelor, de poziţionare spre viitor că principala forţă politică de dreapta şi, de ce nu, ca cel mai puternic partid politic din România.

“Alegerile sunt sărbătoarea democraţiei, credem în democraţie, am făcut ceva pentru democraţia din România şi vom participa la aceste alegeri ca la o sărbătoare” a spus Sîrbulescu Andrei-Presedinte CSL Sector 2 citându-l chiar pe Crin Antonescu.

Poziţia lor a fost una constantă de susţinere a dezbaterii interne constructive, de încurajare a diversităţii de opinie în cadrele statutare ale partidului. În acest sens se află printre iniţiatorii unui şir de dezbateri interne, dar cu participarea mass media şi a reprezentanţilor societăţii civile, pe marginea temelor majore ale Congresului PNL din 22-23 februarie a.c. Cu toată această poziţie, ne reafirmăm refuzul de a accepta ca forme ale libertăţii de opinie poziţiile publice care pun într-o lumină proastă PNL şi le consideră un atac din interior.În sprijinul afirmaţiilor de mai sus CSL Filiala Sector 2 susţine iniţiativele filialei şi a Clubului Bloggerilor Liberali din sector.

Lasa un comentariu aici!

Written by

lucian.zavoianu@radardemedia.ro

Ma puteti contacta pe e-mail sau Facebook!

No comments

Lasă un răspuns