HomeTELEVIZIUNEEmisiuniCupa Davis în direct la TVR 1 şi TVR HD; de vineri incepe Romania – Finlanda

Cupa Davis în direct la TVR 1 şi TVR HD; de vineri incepe Romania – Finlanda

TVR asigură 14 ore de transmisiuni directe, pe parcursul a trei zile, pentru iubitorii de tenis

TVR 1 şi TVR HD vor transmite în direct în 14, 15 şi 16 septembrie confruntarea România – Finlanda, din cadrul turneului de tenis Cupa Davis.Clujul îşi face loc astfel pe harta tenisului mondial, urmând să găzduiască, în premieră pentru oraşul de sub Feleac, meciul de Cupa Davis dintre Romania şi Finlanda.


Pentru a se menţine în grupa I a zonei euro-africane, jucătorii români trebuie să se impună în faţa finlandezilor în weekendul 14-16 septembrie. Meciurile au loc în Sala Sporturilor „Horia Demian” din Cluj-Napoca, echipa României fiind condusă de căpitanul nejucător clujean Ciprian Porumb.

Cele două reprezentative s-au mai întâlnit o singură dată, în 1996, în Finlanda, când echipa noastră a învins cu scorul de 3 la 2. Echipa României îi are în componenţă pe Marius Copil, Victor Crivoi, Horia Tecău, Florin Mergea şi căpitan nejucător pe Ciprian Porumb. Din echipa Finlandei fac parte: Jarkko Nienminem, Harri Heliovaara, Timo Nieminen, Micke Kontinen, iar căpitan nejucător este Kim Tiilikainen.

Programul transmisiunilor în direct ale TVR 1 şi TVR HD este următorul:

  • Vineri, 14 septembrie, 13.00 – 19.00;

 

  • Sâmbătă, 15 septembrie, 15.00 – 19.00;

 

  • Duminică, 16 septembrie, 13.00 – 17.00.

 

Comentariul partidelor va fi asigurat de Daniel Chican şi Cristian Mîndru, iar producătorul transmisiunilor este Valentina Stelescu.

România în Cupa Davis: Ţara noastră are 139 de întâlniri disputate, bilanţul victorii-înfrângeri fiind 71-68. România a fost de 14 ori în Grupa Mondială şi de trei ori finalistă a competiţiei: în 1969, 1971 şi 1972.

Lasa un comentariu aici!

Written by

dan.alexandru@radardemedia.ro

Ma puteti contacta pe e-mail sau Facebook!

No comments

Lasă un răspuns