Connect with us

Revista Presei

Cursul ThetaHealing® este o calatorie care va duce Acasa

Published

on

Pe parcursul acestei calatorii veti primi sprijin sa va ‘vindecati’ spiritul, emotiile si corpul pentru a fi de neoprit in manifestarea perfectiunii care sunteti  .

Iar in final rezultatul este …viata dumneavoastra, traita intr-un fel special si unic, in armonie cu tot ce va inconjoara si cu un sentiment al implinirii scopului pentru care v-ati nascut pe Pamant.

“Vindecarea” despre care vorbim in ThetaHealing este un concept mult mai larg decat in limbajul traditional in care trebuie sa fim bolnavi ca sa ne vindecam.

Este vorba de mult mai mult decat atat.

  • Presupune eliberarea emotiilor negative pe care le-am acumulat de-al lungul timpului, si care unele sunt inca vii in noi: tristete, regrete, resentimente, remuscari si altele de acest fel. Invatam cum sa le “scoatem” din noi si ca e posibil sa avem o viata fara ele;
  • Invatam, simtim si avem o noua perspectiva asupra unor concepte universale cum ar fi iubirea neconditionata, compansiunea, generozitatea, a primi, a darui, si multe altele care sunt interpretate de fiecare prin prisma asocierilor facute de noi in trecut. De exemplu: daca parintii ne ofereau cadouri si ne spuneau ca ne iubesc, atunci cand crestem daca cineva ne ofera cadouri insemna ca ne iubeste, daca nu ne ofera cadouri, inseamna ca nu ne iubeste. Cu ThetaHealing®  ne reamintim si accesam esenta pura a celor mai frumoase sentimente si concepte;
  • Descoperim convingeri profunde din subconstientul nostru si schimbandu-le ne “vindecam”… viata, pentru ca acestea ne afecteaza felul in care vedem lumea, relatiile si pe noi insine. Convingerile sunt ca o pereche ne ochelari de soare roz care transforma tot ceea ce vedem in tonuri ale aceleiasi culori, iar inlaturarea convingerilor nebenefice ne permite sa vedem lumea in policromie, in totalitatea si frumusetea ei.

Daca “Suna bine!” promisiunile de mai sus, va invit sa invatati tehnicile ThetaHealing®  pentru a va transforma viata si a celor din jurul dumneavoastra. Practicand tehnicile din cursurile de ThetaHealing®  si accesand Energia Creatoare a Tot ce Este aveti acces la a va crea o viata minunata asa cum o doriti.

Cursurile ThetaHealing®  sunt concepute sa va ofere atat explicatiile “logice” despre “de ce” si “cum” functioneaza dar mai ales sunt orientate pe aspectele experimentale.

In Cursul de Baza si in toate celelalte cursuri se “lucreaza” intens si eficient, pentru ca voi sa primiti cat mai multa valoare si sa va familiarizati cu tehnicile, in asa fel incat ele sa devina un obicei simplu si rapid pe care sa il practicati cu usurinta oricand identificati Convingeri care va saboteaza. Pe langa Lucrul asupra Convingerilor in fiecare curs ne vom extinde mult, tot mai mult perspectiva asupra a Tot ce ne inconjoara… si vom descoperi o lume incantatoare …

Va astept cu veselie, iubire si intentia de a trai cu totii vieti extraordinare la cursurile ThetaHealing®

Andrea Filip

Instructor Certificat Avansat ThetaHealing® de catre Institutul Think (www.thetahealing.com)
Trainer acreditat de Ministerul Muncii

Theta Healing®  – Un miracol posibil pentru viata ta!

Pentru  a va inscrie la curs, dati click aici.

 

 

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

ALL MEDIA

Un jurnalist de la ziarul Adevarul reclama cenzura dupa un interviu cu un consultant politic

Published

on

Ziaristul Mircea Barbu reclama intr-o postare pe Facebook o presupusa cenzurare a interviului pe care i l-a luat consultantului politic american Roger Stone, noteaza Hotnews.ro

Mircea Barbu scrie ca redactorul-sef Dan Marinescu, i-a cerut sa elimine din interviu doua intrebari – una legata de episodul in care Donald Trump facea o referire ireverentioasa la adresa unei femei, si alta despre un episod din trecutul lui Stone, cand acesta postase un anunt pe un site de swingeri. Marinescu spune a declarat pentru HotNews.ro ca „i-am zis sa scoata doua intrebari care nu cred ca aveau profilul ziarului Adevarul”.

Mircea Barbu scrie ca, pe langa cererea lui Dan Marinescu, a mai fost sunat si de actionarul ziarului, Cristi Burci, in legatura cu interviul luat lui Stone.

„Conducerea Adevărul a pus presiuni considerabile asupra mea, jurnalist angajat full-time, să scot anumite intrebări incomode dintr-un interviu cu Roger Stone, un controversat consultant politic american”, scrie Barbu pe contul sau de Facebook.

 

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

ALL MEDIA

Cea mai mare televiziune din Orientul Mijlociu, Al-Jazeera ar urma sa fie inchisa!

Published

on

Al-Jazeera, telviziunea din Orientul Mijlociu care emite din anul 1996 si a revolutionat mass-media din lumea araba, risca sa fie inchis.

 

Arabia Saudita, Emiratele Arabe Unite, Egiptul si Bahrainul si-au suspendat luna trecuta relatiile cu Qatarul, pe care l-au acuzat ca finanteaza terorismul si au acordat conducerii de la Doha 10 zile sa se conformeze solicitarilor lor, pentru a ridica sanctiunile diplomatice si economice fara precedent. Printre aceste solicitari se numara si inchiderea televiziunii Al-Jazeera, scrie The Guardian, citat de Hotnews.ro .

Termenul impus de cele patru tari arabe pentru indeplinirea solicitarilor de catre Qatar, in schimbul ridicarii sanctiunilor diplomatice si economice fara precedent si a blocadei agresive, expira la inceputul saptamanii viitoare.

Pe lista de 13 solicitari se afla de asemenea si aceea ca Doha sa isi intrerupa legaturile cu miscarile Fratii Musulmani, Hezbollah, precum si cu gruparile Al-Qaida si Statul Islamic.

 

Foto Credit: Al-Jazeera

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

ALL MEDIA

Jurnalista Sorina Matei anunta ca il va da in judecata pe seful EVZ, Dan Andronic

Published

on

Jurnalista Sorina Matei a anuntat duminica, pe contul ei de Facebook, ca a decis sa-l dea in judecata pe Dan Andronic dupa ce seful Evenimentului zilei a acuzat-o in mai multe randuri de legaturi cu serviciile de informatii, informeaza Hotnews.ro .

Dan Andronic, urmarit penal in mai multe dosare, a acuzat-o in mai multe randuri pe Sorina Matei de legaturi cu serviciile de informatii. Lunea trecuta, el a scris in Evz ca articolele ei erau folosite de generalii SRI pentru a se razboi intre ei. Tot luna aceasta, Andronic a sustinut pe Facebook ca Matei a fost angajata de doua televiziuni dupa interventii din SRI.

 

Iata ce a scris jurnalista pe contul sau de Facebook:

„Am decis impreuna cu avocatul meu actionarea in instanta a lui Dan Catalin Andronic pentru acte de denigrare si discreditare personala si profesionala savarsite prin comunicarea publica a unor informatii mincinoase si defaimatoare de natura sa aduca o afectare grava a drepturilor nepatrimoniale apartinand subsemnatei constand in onoare, demnitate, reputatie si imagine.

Avand in vedere ca respectivele comunicari publice ale lui Dan Catalin Andronic, preluate de catre entitati de presa, reprezinta acuzatii concrete si directe, prezentarea acestora fara niciun element probator determina intentia exclusiva de discreditare si denigrare personala si profesionala a subsemnatei.

De mai bine de 2 ani, am raspuns public insinuarii defaimatoare si denigratoare facute in contextul problemelor penale ale Elenei Udrea de catre fostul presedinte al Romaniei, Traian Basescu, pe care in lipsa unei acuzatii directe, explicite si concrete nu am putut sa-l actionez in judecata.

De asemenea, am raspuns public acuzatiilor grave si dovedit neprobate facute de Elena Udrea si in acest sens am prezentat si public documente concrete in sustinerea afirmatiilor mele.

Am raspuns de asemenea public acuzatiilor facute de Sebastian Ghita care, din 18 Mai 2016, se afla la fel ca si Dan Catalin Andronic sub incidenta unei notificari legale privind incalcarea drepturilor nepatrimoniale din partea subsemnatei.”

 

Foto Credit: Inpolitics 

REZULTATE PREMIILE RADAR DE MEDIA 2017 – Etapa preliminară

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement

Trending