Connect with us

ALL MEDIA

Dan Puric acuza CNA printr-o scrisoare publica adresata Laurei Georgescu

Published

on

 

Actorul si scriitorul Dan Puric adreseaza o scrisoare publica deschisa presedintelui CNA, Laura Gerogescu, dupa ce institutia condusa de aceasta a amendat postul B1 TV ieri cu suma de 70.000 de lei pentru declaratii defaimatoare facute de Dan Puric in emisiunea lui Robert Turcescu, ”Sub semnul intrebarii”, editia din 13 decembrie.

 „Trebuie să recunosc acum, privind cu detașare în timp, că termenul “mafiot”, pe care l-am folosit, nu a fost foarte potrivit. Mafia, de bine de rău, are codul ei, onoarea ei și, mai ales, legile ei nescrise dar respectate. Cei care ne mutilează zi de zi, nu cunosc nicio lege, niciun cod. Sunt, în fond, niște suflete chinuite. Știu că ați afirmat, cu o oarecare undă de mândrie “patriotică” că și dumneavoastră faceți parte din rândul lor. Personal, am fost cam zdruncinat fiindcă nu mă așteptam la o asemenea solidaritate!”, îi scrie Dan Puric șefei CNA.

„Au asasinat cu sânge rece oameni și, mai ales tineri, ca lovitura de stat din 1989 să fie poleită cu sângele lor nevinovat și declarată astfel Revoluție. Apoi, s-au grăbit, ca nimeni alții, să-și prăduiască fără de niciun scrupul, propria țară, s-o vândă, pe nimic străinilor. Cine sunt ei, dragă doamnă, v-ați întrebat vreodată? De ce v-ați alăturat lor? Ce v-a determinat? Da, știu că și ei vorbesc românește dar nu sunt români, sunt mutanți ideologici”, notează Dan Puric.

„Mai înainte de a fi dimpreună și deodată cu cei pe care îi apărați, și cu mândrie vă prezentați că din rândurile lor faceți parte, mai bine ați încerca să faceți un pas către cei mulți, care suferă în tăcere, încă. Încă, dragă doamnă! Căci nu e departe ziua, când această tăcere se va transforma în furtună. Și mă rog, ca furia ei să nu vă prindă!”, notează Puric „Se ridică poporul, dragă doamnă, și dumneavoastră vă ocupați de amenzi?

Fii la curent cu cele mai noi stiri din media pe pagina de Facebook RADAR DE MEDIA

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ALL MEDIA

Digi FM lansează campania de imagine “Ca să știi” – toamna 2018

Published

on

Foto Credit: DIGI FM
 

Digi FM iese din studioul radio și merge în stradă, alături de ascultători. “Ca să știi” este și în acest sezon out of home, nu doar On Air. Campania de imagine urmărește să apropie publicul de radio de cea mai inspirată combinație de știri și muzică, difuzată exclusiv la Digi FM.

„În prezent, Digi FM ajunge săptămânal la peste două milioane de ascultători. După trei ani de la prima emisie, aceasta este o reușită datorată muncii de echipă, un rezultat care ne determină să continuăm investițiile pentru susținerea creșterii. Ne dorim ca Digi FM să fie, în continuare, principalul reper al zilei pentru cei care apreciază calitatea informației, alternanța dinamică între știrile și hit-urile zilei, dezbaterile documentate despre evenimentele actuale”, a declarat Serghei Bulgac, CEO al grupului Digi|RCS&RDS.

Campania de imagine din această toamnă continuă seria veștilor bune despre Digi FM, marcată de rezultatul sondajelor recent făcute publice. Conform studiilor de audiență pe valul de vară (aprilie – august 2018),  Digi FM are la nivel național o cotă de piață* care l-a dus pe locul 4 în topul celor mai ascultate radiouri din România.

Ca sa știi – Digi FM 2018” se desfășoară în perioada 17 septembrie 2018 – 17 decembrie 2018 la nivel național. Vizualul campaniei se va vedea pe mijloacele de transport public din București și din țară, pe una dintre rețelele de LED screen-uri din București și din țară, în rețeaua de metrou și pe stâlpi, sub formă de steaguri, în București.

Sloganul “Ca să știi” a fost lansat în 2017, printr-o campanie On Air, continuată și în OOH.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Radio

Cu o audiență în creștere, Dance FM își extinde acoperirea în Cluj-Napoca și Târgu Mureș

Published

on

Foto Credit: DIGI FM
 

Mai mult de 73.000 de iubitori de muzică dance-electronic ascultă zilnic Dance FM, potrivit studiului de audiență radio desfășurat în perioada aprilie – august 2018 (valul de vară).

Acestora li se vor adăuga în curând fanii genului din Cluj-Napoca și Târgu Mureș, după ce Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a aprobat în ședința de ieri, 11 septembrie, transferul frecvențelor Music FM din cele două orașe către postul de radio Dance FM.

„Este o veste excelentă pentru noi și pentru ascultătorii noștri. Creșterea Dance FM a fost constantă, datorită poziționării speciale a postului – avem mixuri live și transmitem podcasturile celor mai apreciați DJ din lume – și fidelității celor care ne ascultă. Foarte mulți dintre ascultători ne accesează de pe dancefm.ro. Decizia de a intra și pe alte frecvențe, în alte orașe, s-a produs, deci, la momentul potrivit. Ne așteptăm ca notorietatea Dance FM în Cluj Napoca și Târgul Mureș să atingă aceleași cote ca în București”, a spus Marius Onuc, managerul postului.

În prezent, postul pregătește un „refresh” de imagine care va pune accentul pe interacțiunile directe cu publicul, în special prin intermediul unor evenimente. Mix-urile ascultate de acasă sau din mașină se vor muta cu tot cu ascultători la petreceri.

Majoritatea fanilor Dance FM, respectiv peste 90% dintre ei, fac parte din publicul comercial și sunt foarte activi pe social media. Ei sunt cei care au așezat Dance FM pe locul 6 în topul celor mai ascultate radiouri din România, înaintea unor posturi generaliste cu tradiție sau cu o acoperire mai mare.

Postul de radio Dance FM emite din 2011 și este parte a grupului Digi | RCS & RDS. Grupul Digi mai deține televiziunile Digi24, Digi Sport 1, 2, 3 și 4, Film Now (pay-tv), posturile de documentare Digi World, Digi Life și Digi Animal World, posturile muzicale UTV, Music Channel, Hit Music și Hora TV, posturile de radio Pro FM, Digi FM, Music FM și Dance FM.

 

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Radio

Dupa o vacanta lunga, Lucian Mandruta revine pe frecventele DigiFM!

Published

on

Foto Credit: DIGI FM
 

Proaspat venit din vacanta, Lucian Mindruta se pregateste sa ne zica din nou tot ce are pe suflet, sa vorbeasca cu fiecare dintre ascultatorii noastri si sa analizeze impreuna cele mai importante stiri ale zilei, la DigiFM. Incepand de maine, marti 11 septembrie, in fiecare zi, in timpul saptamanii, de la 16.00 la 18.00.

Avem chiar un mesaj de la el, pe care ne grabim sa vi-l transmitem:

„V-ati obisnuit cu mine sincer si am sa continui asa. Cu regret am aflat ca trebuie sa ma intorc la serviciu. Am incercat toate tertipurile: adeverinta medicala, rugaminti, ba chiar si amenintari. N-a mers. Cu regret enorm ca s-a incheiat vacanta, ma intorc la slujba. Maine, fir-ar sa fie!”

Noi il asteptam cu drag si promitem sa il facem sa se simta ca-n vacanta, in fiecare zi, de luni pana vineri, de la 16.00 la 18.00, la DigiFM.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement

Trending