HomeALL MEDIADecalogul reporterului TV de succes

Decalogul reporterului TV de succes

Vrei să fii un reporter de televiziune unanim apreciat? Știi cele 10 reguli care n-au cum să dea greș, datorită cărora vei dobândi prețuirea șefilor și a publicului nu de săptămâna viitoare, nu de luni, ci chiar de mâine? Ești în locul potrivit!

Înaintea metodelor infailibile, o confesiune: autorul acestor rânduri a făcut el însuși, prin 1995-96, pe reporterul TV, pentru o emisiune de analiză sportivă de la postul public. Trebuia doar să-și învingă tracul generat de faptul că n-avea voie să tragă o dublă, era musai să meargă șnur; să-l fugărească după meci pe antrenorul echipei învinse, care nu comunica decât monosilabic; să-i smulgă declarații exclusive, zemoase, altele decât „balonul e rotund“ și „gazdele și-au dorit mai mult victoria“; să ignore puștimea care țipa de mama focului și sărea în cadru cu mâinile sus după ce invadase terenul la final; să apeleze la toate eufemismele pentru a nu denunța  blatul vizibil de pe Lună, dar de nerostit la televiziunea publică, fără să-și trădeze însă principiile jurnalistice personale si ale ziarului pe care-l reprezenta; să-l caute pe președintele clubului care tocmai îl dăduse afară pe antrenor, dar în fața camerei mima surprinderea totală; să ajungă la montaj unde să-și petreacă restul nopții, în căutarea ofsaidurilor flagrante pe care și le notase, minut cu minut, pe carnețelul pătat de cafea, iar dacă fusese deplasarea lungă, și de vin de Lechința.

În prezent, însă, e mult mai simplu. Iată decalogul reporterului de televiziune.

  1. Nu te profila pe un domeniu, o specializare oarecare riscă să nu te facă eligibil. În plus, chiar dacă ești pe politică, tot vei ajunge să îl întrebi de fotbal pe Victor Ponta (în turul barajului, alături de alți pesediști la RTV, și în retur, alături de conservatori la Antena 1).
  2. Pleacă totdeauna pe teren fără o documentare prealabilă. La conferințele de presă oricum nu întreabă nimeni nimic, așteptând să-l prindă pe cel vizat separat, pentru exclusivități. Dacă ești în pană de inspirație, ai la îndemână singurele două întrebări reportericești valide, cea cu care începe orice interviu („ce înseamnă pentru dumneavoastră…?“) și cea cu care se încheie („ce proiecte de viitor aveți?“).
  3. Ignoră demodata integritate jurnalistică și, mai ales neutralitatea. Dacă ești reporter monden, fii simpatic cu vedetele postului tău și acru cu celelalte, publicul nu trebuie să-și dea seama cumva că ești imparțial.
  4. Standardele etice sunt perimate, în consecință, nu te sfii să întrebi persoane în vârstă dacă știu că va urma un cutremur; adolescentele, dacă au auzit de exhibiționistul cartierului; presupusul infractor, cărat ca un sac de cartofi și cu gluga pe cap, dacă regretă că a căsăpit-o pe bătrânică; sportivul, dacă are rost să se mai prezinte la manșa decisivă.
  5. Amestecă mereu planul profesional cu cel personal într-un interviu, într-un talmeș-balmeș care-l zăpăcește pe invitat; fii irelevant; amintește-ți că a servi interesul public și a destina acestuia un demers jurnalistic nu mai e jurnalistic.
  6. Vânează toate subiectele care au potențial de conflict de interese. Abordează numai persoane pe care le știi tu, șeful tău, patronul televiziunii, prietenii patronului televiziunii, potențialii prieteni ai patronului televiziunii. Și nu intervieva niciodată pe cineva de pe urma căruia te alegi doar cu gloria de jurnalist, care nici nu există.
  7. Acoperă la fiecare subiect un singur punct de vedere și nu mai multe, nu permite publicului să gândească de capul lui și asigură-te că ai condus discuția de așa manieră încât să iasă cum crezi tu, numai tu, bine, și producătorii!, de cuviință.
  8. Evită să verifici orice informație, altminteri există riscul să-ți pice subiectul. Pune-l pe cel pe care-l interoghezi în fața faptului împlinit, dar neverificat. Însă numai după ce te-ai interesat dacă televiziunea la care lucrezi a acordat vreodată vreun drept la replică.
  9. Fii spontan, dar și pregătit de orice! Dacă ai epuizat întrebările de la punctul 2, ai la dispoziție varianta încuietoare, care funcționează întotdeauna: „ce să vă mai întreb eu…?“.
  10. 10.  Nu te pune niciodată în postura celuilalt când curiozitatea ta jurnalistică a împrumutat tonul unui procuror. Și, atenție, nu încerca să anticipi ce ți-ar putea răspunde. A, și nu cumva să pui întrebări de urmărire, care se leagă de ceva ce tocmai ți-a spus intervievatul. Riști să te concentrezi și se-alege praful de transmisiune.

Horia Ghibutiu poate fi citit si pe horiaghibutiu.ro

Lasa un comentariu aici!

Written by

contact@radardemedia.ro

Str. Delea Veche, nr.24, copr D, et.4, Sector 2, Bucuresti Pentru comunicate de presa, informari si alte materiale va rugam sa ne contactati pe e-mail.

No comments

Lasă un răspuns